de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Corupția din România nu se vede doar în numărul de români alungați din țară, de români morți pe șosele cu asfaltul furat, în spitalele care mai mult omoară decât vindecă. Ea nu mai este doar un motiv de rușine pentru un popor umilit de o oligarhie politico-financiaro-securistică nesătulă.
Corupția a devenit un motiv de mândrie. Și pentru că trebuie să ne mândrim cu ea, pentru că trebuie să o arătăm tuturor în toată splendoarea ei, așa cum se fălesc cu aurul, cu poșetele de firmă sau cu mașinile noii bogați, ei bine, corupției i se înalță monumente.
Cred că vine vremea în care trebuie să ne despărțim de monumentele istoriei, desuete și incapabile să mai mobilizeze sentimente în afara câtorva scenete ale patrioților de serviciu. Cred că trebuie să ne apropiem de acum de monumentele vremii noastre. De emblemele a ceea ce suntem noi cu adevărat: nu o ficțiune istorică, nu proiecții într-un trecut glorios care a trecut și care nu se mai întoarce, oricâte coroane am depune și oricâte lacrimi am vărsa. Nu, trebuie să ne identificăm cu ceea ce ne reprezintă azi.
Iar ceea ce ne reprezintă azi, de exemplu pe clujeni, este sicriul arhitectonic numit hotel construit în fața intrării Cimitirului central.
Simbolica acestui monument este perfectă: preluând forma unui sicriu el ne vorbește despre moartea unei lumi, de sfârșitul unor iluzii și de îngroparea a ceea ce am sperat să fim vreodată. Nu vom fi mai mult de ce am fost, vom fi mult mai puțin decât am fost sau ne-am fi dorit să fim. Și pentru că este vorba de un sicriu hidos, anume proiectat de un arhitect prost, dar plătit regește, el dă măsura hidoșeniei aceste morți. Căci nu e nimic frumos în moartea speranței, ea e mereu urâtă, dureroasă, diformă. Iar în toată România este la fel.
Monumentul sub formă de sicriu de pe str. Avram Iancu din Cluj este monumentul local al corupției românești. Propun ca el să apară de acum pe toate cărțile poștale ale orașului, ca loc emblematic pe afișe, pe logo-uri, loc de pelerinaj, loc de celebrare, căci vizitarea lui ar permite și celui mai neinstruit dintre vizitatori să vadă cum se naște ceva din conjuncția deciziilor strâmbe și interesate luate în administrație, în cultură și în justiție. Mai ales când o asemenea conjuncție este facilitată de mulți bani. Banii mulți ar trebui să ne facă să uităm cât de oribilă e corupția, clădirea, strada, orașul.
E genul de monument care ucide totul în jurul lui, rupând violent echilibre și distrugând cu dispreț orice legătură cu istoria sau cu petecul de natură care supraviețuise acolo.
Nu e deloc o întâmplare că acest monument a fost înălțat printr-o serie de falsuri și abuzuri de o persoană inculpată în două dosare penale foarte mari.
Un monument al corupției nu poate fi ridicat de un om integru. De aceea el trebuia să fie un monument construit prin sacrificiu. Mai bine spus al sacrificării legii și dreptății, cinstei și integrității, prin sacrificarea spațiului verde și normelor arhitecturale, un monument al distrugerii urbanității de dragul noilor stăpâni ai vieții în comun, dezvoltatorii din România.
