Florentin Țuca: Nepoților mei, cu drag

Florentin Țuca: Nepoților mei, cu drag

 Florentin Țuca  

Mă pregătesc să urc în avion. Lângă mine, un turist filmează îmbarcarea cu o cameră video înălțată două palme deasupra capului. În rândul format dinaintea ghișeului la care se îndeplinesc ultimele formalități, el se mișcă șovăielnic, dar ferm în aviditatea lui de a înregistra totul. Mersul său lent e orbecăire de orb, bâjbâiala cuiva care nu mai are ochi în cap. Ochii din cap i-au sărit în camera video, ochi sony, ochi digitali. Prin ei, omul meu înregistrează cu acuratețe intrarea în avion și, apoi, debarcarea, ca să le trăiască mai temeinic și ca să aibă imagini magice de lăsat moștenire nepoților.

Scena asta (pe care ați văzut-o cu siguranță în repetate rânduri în viața reală sau în filmul „îmbarcarea și debarcarea secolului”, în vogă pe Facebook) îmi amintește brusc de două recente experiențe. Prima, ca spectator într-un concert la Stanbul (sau, ca să fiu cinstit, mai degrabă ca bodyguard). Pe scenă, Lana del Rey, noua madonă a adolescenților, vie, în carne și oase. Prin urmare, numai bună de imortalizat, de făcut din ea chip cioplit în pixeli, tras la xeroxul telefoanelor abile, mobile și mobilate cu cămăruțe video. O maree de telefoane luminoase, plutind pe post de făclii peste marea de puștani ce veniseră să ia lumină. Tineri care jubilau și filmau secvențe magice, imagini și poze de trăit intens și de lăsat moștenire nepoților.

A doua experiență, tot ca spectator, martor discret al unei cine romantice. El cu Ea, Ea cu El. Ei, între patru oblici ochi. El, cu un aparat foto atârnat de lațul din jurul gâtului. Ea, cu un aparat foto, atârnat de lațul din jurul gâtului. El, fotografiind întruna copaci, păsări și stele. Ea, fotografiind întruna stele, păsări și copaci. Niciun cuvânt și nicio șoaptă din nicio tabără, liniște de mormânt. Ospătarul aduce aperitivele. Sunt halite imediat de teleobiectivele înfometate de imagini cu prăjeli de stele Michelin. Apare apoi felul principal. Teleobiectivele se apucă iarăși de molfăit și, de la masa romantică, nu se aud decât plescăielile canon ale clicurilor nesătule. Niciun cuvânt din nicio direcție, silenzio stampa, respect pentru canoane. În final, după ce a fost scanat din toate unghiurile și desertul, când mă așteptam, în fine, să aud și eu, babă curioasă, ceva șușoteli drăgăstoase, cuplul romantic a trecut la digestiv: ea, savurându-și în liniște propriul slideshow, el, savurându-și în liniște propriul slideshow. Și, după acest îndelung și romantic preludiu digital, a urmat o îndelungă și romantică acuplare digitală: iubitul, transferându-i iubitei propriul aparat, cu tot cu laț, ca să i se scurgă și ei ochii; iubita, transferându-i iubitului, propriul aparat, cu tot cu laț, ca să i se scurgă și lui ochii. Fotografii romantice și secvențe magice, imagini de trăit copios și de lăsat moștenire nepoților.

Nu, nu am vreun motiv imperios și nu sunt mânat de vreo urgentă rațiune de ordine publică pentru a evoca autenticele povestioare de mai sus. Dacă vi se par prozaice, vă cer scuze și clemență. Le-am amintit doar pentru a-mi exprima o candid-naivă mirare și o retoric-amară întrebare.

Semnul de nevinovată și naivă mirare,!. Nici turistul din avion, nici adolescenții de la concert și nici romanticii cu ochi oblici și gâturi în lațuri nu au trăit în mod nemijlocit, direct, experiențele pe care urmau să le guste sau să le confrunte, după caz. Ei au apelat la un samsar, un intermediar al contactului lor cu realitatea: aparatul, mecanismul, drăcia tehnică, gadget-ul ca senzor și depozitar de emoții. Un împuternicit care scutește realitatea de disconfortul de a ni se oferi nefardată și care ne ocrotește și pe noi în nisipul aseptic în care ne băgăm propriul cap de struț. Grație apelului la acest mandatar, experiența concepută a fi trăită în direct este sacrificată în favoarea senzației că, imortalizată, ea chiar trăiește o eternitate: evenimentul live, transformat în eveniment eternal. Gata, ne-am găsit alinarea, emoțiile noastre trebuie conservate în fișiere și foldere, bănci de afective celule stem, bune pentru a ne revitaliza propria nemurire în fața nepoților noștri.

Emoticonul de retorică și amară întrebare,?. Tehnica evoluează cu viteză de lumină. Viața noastră cotidiană este hidratată de perfuzii conectate la lumea digitală. Încotro ne îndreptăm și unde vom ajunge? Până unde ne vom digitaliza? Care-s limitele? Cât de departe vom migra spre lumea virtuală, viața de rezervă, e-love, e-life? Cât de ultra-mega-super publică va ajunge fărâmitura privată din viața noastră? Când vor lua inteligența artificială locul gândirii umane, e-gold locul aurului, bitcoinii locul banilor și facebook-ul locul book-ului? Cât va mai rămâne secundară existența noastră digital-paralelă? Când o va detrona pe cea principală? Dar, mai presus de toate, curiozitate supremă, cât vor fi de fericiți și interesați nepoții noștri de savuroasele și magicele imagini ale îmbarcării noastre într-un avion?

(articol publicat în Dilema veche)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă o parohie vacantă în Botoșani, se caută preot pentru aproape 160 de familii!

Vineri, 12 Aprilie 2024
789

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a actualizat vineri, 12 aprilie 2024, lista cu parohiile vacante pentru care pot opta pentru transfer doar preoții din cadrul Eparhiei Iașilor care întrunesc ...

Poarta Focșanilor. Ce se întâmplă cu Moldova în caz de război?

Vineri, 12 Aprilie 2024
436

Ce se întâmplă cu Moldova în cazul unui război cu RusiaIstoricul dărăbănean Dorin Dobrincu a consemnat zilele trecute pe Facebook două declarații îngrijorătoare pen...

Olimpicii din ”Laurian”: Pasiunea pentru geografie aduce performanță școlară!

Vineri, 12 Aprilie 2024
511

Geografia, știința care studiază Pământul, s-a dezvoltat ca o disciplină cuprinzătoare care încearcă să înțeleagă Pământul cu toate complexitățile sale naturale ș...