Mircea Oprea: Cauze nobile servite prost

Știm toți, județul și, în mod aparte, orașul Botoșani se remarcă și prin sărăcia, prin lipsa monumentelor care să justifice orgoliul revendicat cu atâta obstinație de politicienii din partea locului pe seama personalităților născute în perimetrul nostru geografic. Să o spunem limpede: nașterea lui Eminescu în acest oraș nu ne conferă nici un merit, ci doar obligația, onorantă, e adevărat, de a-i cultiva memoria.

Mircea Oprea: Cauze nobile servite prost

Proiectul ”Eminescu - o cultură, o rută”, împărțit cu orașul Bălți, ar fi avut menirea dezvoltării ”structurii turistice cu un nou traseu turistic cultural transfrontalier ce sporește vizibilitatea turistică a diversității comune a artei lui Eminescu și moștenirea sa culturală, oferind o multitudine de avantaje municipalităților gazdă din zona transfrontalieră prin construirea unei imagini pozitive a acestora, ca puncte culturale de atracție turistică”. Și, în același timp, proiectul urmează să creeze, în turism, o imagine care ”diferențiază regiunile țintă ca promotor ai valorilor eminesciene unice și milenare: artă, personalități, evenimente culturale, punând în valoare moștenirea culturală comună româno-moldovenească”. Între lucrările ce vor marca traseul atrag atenția totem-urile detaliate ca  ”structuri metalice pentru semnalizarea aleilor principale din Parcul Mihai Eminescu, ce vor purta numele poeziilor poetului – 7 buc…”

Citatele sunt din Fișa proiectului redactată, ușor de văzut, într-un stil pompos și în extaz, de parcă anume prin acest proiect vom ajunge buricul Europei. Celor realiști nu le rămâne decât să se întristeze parcurgând noul limbaj de lemn al activiștilor culturali de astăzi! Mai întâi voi reproșa sloganului ales, ”Eminescu, o cultură, o rută”, copierea literală din altă limbă a cuvântului ”rută”, o tălmăcire mecanică, doar în accepție denotativă, obișnuită poate pentru un limbaj tehnic-administrativ, ruta fiind, ca accepție comună, traseul parcurs între localități. În locul preluării automate, de robot, mai potrivit pare să fi fost ca, în acest context, un vorbitor de limbă cultă,  să fi redat ”rută” prin ”cale”, sau altă sinonimie ușor perifrastică încât accentul să cadă pe rostul conotativ, cultura nefiind o rută cât, cu prioritate, un drum, o cale, traducerea literară, de data aceasta, sugerând, simultan, nu doar drumul propriu-zis, ci figuratul pregnant și sugestiv: cale de comunicare, de cunoaștere, de înțelegere – note care înnobilează, acoperă și lămurește mai bine subiectul - Eminescu!

Cum arată, în stradă, punerea în operă a proiectatei ”rute”? Presărarea rânduită de hazardul promenadei a strofelor din Luceafărul, pe un traseu bănuit că va fi călcat ca mâine de cohorte de turiști, nu face decât să anuleze valoarea întregului. Trudit îndelung de poet între anii 1873 -1883, înțelesul poemului filozofic este risipit, astăzi, prin plantarea, ici, colo, pe pavajul citadin a strofelor ce-și pierd noima, caratele nestematei fără pereche fiind făcute pulbere. Potrivit administratorilor proiectului ai zice că, spart în bucăți și risipit în stradă, diamantul e mai valoros decât în montura sa originală! Este oare o idee bună să răsfiri, la măsura gleznelor trecătorilor, strofe din Luceafărul într-o trecere lăsată sub nimereala pașilor pe un pietonal pe care circulă, ca într-un slalom, și biciclete, trotinete, printre havuzuri și betoane turnate în chip de jardiniere? Cu puțină fantezie îți vei imagina ce se va întâmpla când, după calendarul festiv al primăriei, tot aici, se vor înșira, dughenele, corturile, rulotele, umbrelele, mesele și băncile, butoaiele cu bere și grătarele încinse lângă inevitabilele closete ecologice, toate printre dalele însemnate cu versurile eminesciene ce îndeamnă la meditație și contemplare. Să nu uităm apoi decibelii exploziilor din boxele terorii – fondul sonor al oricărei chermeze!

Încă o încercare a administratorilor de a cinsti memoria lui Eminescu se va face prin marcarea unor puncte de pe traseu cu… Totem-uri! Ideea de totem, transpusă forțat și confuz în plan cultural, altă ”traducere” a unui împrumut străin asimilat prost pentru că presupune o schimbare totală de paradigmă în receptarea ”omului deplin al culturii românești” (Constantin Noica), riscul asumat de managerii Proiectului, mult dincolo de competența lor, frizând iresponsabilitatea câtă vreme noua abordare nu are în spate o susținere solid argumentată în opera Poetului, în demersul cercetării și criticii literare.

Dacă aceste reproșuri par a avea în vedere neajunsuri minore, să intrăm în parc unde, evident, realizarea statuilor demonstrează din plin că sarcina depășește cu mult statura liliputană a amatorilor angajați în proiect. În cei mai generoși termeni, statuia lui Eminescu și grupul statuar sunt un kitsch, o încropeală de bâlci nicidecum o operă demnă de luat în seamă. Bunăoară, statuia care îl reprezintă pe Eminescu așezat pe bancă este stranie când vei vedea că suportul este unul improvizat, cu siguranță altul decât cel proiectat inițial. Ca pentru o expunere în aer liber, eventual pe un soclu, statuia a fost proiectată la o scară mai mare decât statura reală a personajului - 1,68 m, în dimensiuni pământești! Mărită peste talia firească, statuia e silită, acum, să se așeze pe o bancă oarecare luată din parc. Pentru că, fiind prea mare, statuia în poziția așezată nu se potrivea, n-a mai rămas decât să se înalțe banca pe niște ”tocuri” - amănunt ce sare în ochi accentuând jena încropelii... Cum la o operă de artă este esențială realizarea unitară a întregului fără a scăpa din vedere nici un detaliu, cu o grijă aparte pentru încadrarea în ambient, vei simți că asemenea ”scăpări” fac diferența gravă dintre o lucrare ornamentală, de duzină, și opera de valoare. La fel, grupul statuar de pe marginea lacului arată doi trecători urcați din întâmplare pe un podium; nici n-ai zice că Veronica Micle și Mihai Eminescu s-ar fi știut vreodată, că între ei a ars taina acelei iubiri neîmplinite ce ne cutremură și astăzi, o iubire demnă de perechile celebre din istoria literaturii universale.

E adevărat, proiectele pot arăta splendid pe hârtie, în machetă, vizionate pe facebook, pot arăta bine și în filmările cu drona dar, inevitabil, ele trebuie să fie aduse în lumea reală și, o spunem cu indulgență, transpunerea este dezastruoasă, realizarea fiind geamănă cu bidonul turtit poreclit Monumentul Eroilor, tot din Botoșani.

Deja este descalificant să faci vreo apreciere de valoare asupra acestor obiecte de bronz, cum este rușinos și să te faci că nu le vezi! Aș fi curios să aflu un critic de artă, știut ca atare, să se aventureze în comentarea acestor probe de diletantism – semnate! În aceeași notă ne putem face o imagine și despre gustul, despre simțul artistic al managerilor care au acceptat lucrarea. Dar, până la vizionarea din partea criticilor avizați, aflăm de modul scandalos de primire a proiectului de către câțiva ”cunoscători” din partea locului, cum se poate zări și din fotografiile apărute în presă: un tânăr urcat pe bancă silește statuia la intimități nepermise în public…, în vreme ce alții se cațără pe soclul bustului din parc, poate, poate l-or dărâma! Ca semn al indiferenței autorităților, până la data redactării textului se pare că delincvenții nu au fost identificați. În fapt, cele două acte de profanare le vom socoti adresate nicidecum personalității celebrate, ci le vom transfera, în vrac, drept injurii în contul responsabililor culturali.

Chiar dacă am observa buna intenție și resursele deloc puține ale Proiectului, este scandalos amatorismul infantil al punerii în act, atât al înșirării strofelor eminesciene, al plantării de toteme și, la fel, al realizării statuilor. Vina este strict a autorităților locale ce și-au dovedit incapacitatea și limitele în a-și asuma proiecte majore, de anvergură, în timp ce, în alte orașe din țară avem exemple de lucrări valoroase, cu temeinice motivări estetice, finalizate prin concursuri de proiecte și machete lansate între profesioniști ai uniunilor de creație, (arhitecți, sculptori, pictori, scriitori etc.), precum și prin punerea în discuție publică a acestor proiecte cu participarea unor persoane avizate și interesate.

Nimeni nu va contesta necesitatea unor asemenea proiecte destinate turismului cultural dar felul în care sunt puse în operă compromite scopul și se arată nefast în consecințe. De altfel, se pare că ne specializăm în ratări. Biblioteca județeană încă funcționează, ca în vremuri de bejenie, în câteva spații improvizate, împărțite cu alte instituții, în clădiri de patrimoniu, (Casa Moscovici, Casa Văsescu și fostul sediu al BNR) nici una adecvată însă activității cu cartea. Și, totuși, cu ceva vreme în urmă, în orașul în care s-a născut Mihai Eminescu s-a proiectat o nouă bibliotecă, construcția fiind începută și abandonată ca un schelet de animal preistoric căzut în mijlocul târgului, un eșec rușinos pe lângă care trecem zilnic ca pe lângă un remember al neputinței noastre. Să mai amintim că nici Filarmonica George Enescu, care face eforturi meritorii să-și recâștige personalitatea avută cândva, nu are încă un sediu propriu, alt ”amănunt” scăpat din vedere de edili. Pot visa însă cum ar arăta alături de parc o bibliotecă adevărată, peste drum de Muzeul de istorie, vizavi de Casa Pisoski, altă bijuterie de arhitectură în ruină… Abia asemenea proiecte ar cinsti cu adevărat memoria geniilor născute în zona Botoșanilor. Totuși, între timp, cu voie de la primărie, pârlaci dedați la afaceri ușoare ciupesc metru cu metru din parc, din spațiul public pentru a mai deschide o dugheană, pentru a mai întinde o tarabă, romanticul miros de tei al bulevardului Mihai Eminescu fiind prea adesea alungat de aromele shaormei și kebabului. Avem și un precedent când, pe soclul monumentului dedicat Răscoalei din 1907, s-a montat o scenă pentru spectacole muzicale dedicate festivalului food street…

Suntem încă departe de punerea cu adevărat în valoare a patrimoniului moștenit și așa sărăcit dar care încă rezistă entuziasmului demolator de astăzi, puținele resurse pe care le avem fiind risipite în amenajarea mai profitabilă a efemerelor straturi cu flori, vopsirea de borduri, peticirea eternelor gropi din asfalt, înființarea și desființarea de semafoare, inaugurarea luminilor festive la sărbători...

Vorbim de turism cultural? Oare funcționarii din domeniul culturii și-au pus întrebarea ce așteptări ar avea turistul care, sătul de Florența, de Barcelona, de Bodrum, vizitează și Botoșaniul, tot un oraș de provincie, cum sunt și cele amintite? Cu ce ar putea fi interesat un asemenea pelerin cultural de orașul nostru, de ”ruta” Botoșani – Bălți? Să vadă – ce? Să vadă proaspetele statui din parc în preajma cărora trecătorii fac poze (pardon - selfie…), pentru că, după gustul lor, le găsesc drăguțe și frumușele… Oricât de lăudabile ar fi intențiile, amatorismul și improvizația mai mult batjocorește decât cinstește personalitățile culturii române.

”Eminescu – O cultură, o rută” - un proiect ratat care nici pe departe nu se realizează la înălțimea temei propuse! Lucrarea, în întregul ei, nu doar că e lipsită de impactul pozitiv așteptat, dar face un grav deserviciu memoriei Poetului, a cărui operă este spulberată în derizoriu. Intenția managerilor de a se deschide astfel o rută în plus turismului cultural eșuează lamentabil când încerci să te adresezi unui public specializat și cunoscător, dacă nu chiar și expert, cu câteva piese ce frizează kitschul, încât ne putem îndoi serios asupra competenței autorilor și responsabililor acestui proiect. Să mai vorbim de stânjeneala gazdelor când îi va primi și-i va conduce prin oraș pe laureații Premiului Național de Poezie, pe invitații din țară și din străinătate pentru a le arăta asemenea rateuri ale neputinței autorităților care au în grijă patrimoniul nostru cultural?  

Câtă vreme această manifestare nu ar atinge interesele publice, n-ar avea nimeni nimic de zis, de obiectat... Și nu este de prim interes cât costă, cine dă banii, cine primește, ci sunt interesat de competența celui sau celor care au conceput proiectul, precum și de capacitățile artistice ale colaboratorilor. Termenul de finalizare a Proiectului fiind 2025 voi avea răbdare și îmi păstrez comentariile personale drept provizorii, așa ca pentru previzionarea unui act neterminat… Până atunci să ne amintim că, la toate acestea, Eminescu ar fi șoptit înjurătura lui: Neamul nevoii!

Botoșani, ianuarie 2024

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sirop de tuse pentru copii retras din farmacii! Toxina periculoasă pe care o conține!

astăzi, 09:30
106

Retragerea urmează unui raport al autorităţii de reglementare din Nigeria, de miercuri, care a detectat pentru prima dată toxina într-un lot de sirop pentru copii Benylin.Autoritatea de ...

Preot botoșănean hirotonit la Catedrala Mitropolitană din Iași! (foto)

astăzi, 08:13
518

Credincioșii care au mers, duminică, Catedrala Mitropolitană din Iași au luat parte la dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, specifică duminicilor Postului Mare.Sfân...

Acuzații pe axa politică după FC Botoșani – FC U Craiova 4-1. ”Nu se poate așa ceva!”

astăzi, 07:45
658

Centralul argeșean și-a schimbat două decizii la VAR, în prim plan fiind de fiecare dată echipa lui Valeriu Iftime. Mai întâi, la 0-0, Călin le-a dat penalty moldovenilor pentru...