Copiilor noștri, cu dragoste!

Copiilor noștri, cu dragoste!

 Nică la furat cireșe  

Noi am simţit aerul comunismului şi, după 1989, ne-am pierdut în entuziasmul libertăţii, nerăbdători să vă naştem, pentru că nu aveam cu cine împărtăşi bucuria. Părinţii noştri au fost sceptici de la început, ei mai visează şi acum la anii 60, 70 şi unii s-ar întoarce chiar mâine în tinereţea lor.

Dar noi am avut şansa de a trăi încă o copilărie alături de voi. Am mâncat împreună portocale pe săturate, am schimbat blugii la câteva luni, am fost cool şi am experimentat toate gusturile posibile şi imposibile, toate senzaţiile tari ale libertăţii. Puţin câte puţin, însă, am început să încurcăm şansele de a creste din voi o nouă generaţie de părinţi.

Am fost mândri că sunteţi mai inteligenţi decât noi şi am uitat să vă mai cumpărăm cărţi. Pentru că nu reuşeam să prindem toate emisiunile, dezbaterile (oh, dacă aţi şti cât de importante, vitale, fascinante sunt dezbaterile!!! TV), filmele şi - (Doamne!!) – reality-show-urile atât de necesare pentru a şti cum să vă educăm, v-am dăruit CD-uri cu poveşti, convinşi fiind că orice minut în plus în faţa televizorului va adăuga un mare plus calităţii noastre de părinţi. Banii câştigaţi au mers însă, ştiti bine, în educaţia voastră: cursuri de înot, muzică, dans, actorie, karate, fotbal, apoi meditaţiile la română, mate, istorie, engleză, dar si festivalurile şcolare, locale, naţionale, internaţionale, contabilizarea zecilor de diplome şi publicitatea în ziare, TV… Dar nu ne-am plâns! Nuuu! Bucuria de a vă şti ocupaţi de dimineaţa până seara ne-a determinat să muncim pe brânci.

Aţi înţeles repede că plimbările prin parc, bătaia cu perne, clătitele cu gem de altădată, copacii din curtea bunicii pe care îi scotoceam de poame, bicicleta sau scrânciobul nu reprezintă decât pericole, oricând te poţi accidenta şi… v-am repetat ani la rând, numai in spitalele româneşti să nu ajungi!

 

V-am învăţat să negociaţi cu profesorii în locul nostru, să vă descurcaţi în situaţii dificile – nu contează cum obţii mediile, ci să câştigi un loc bun la o facultate de stat, v-am inoculat noţiunile despre asumare şi curaj – păcat că legile vă permit abia la 18 ani şofatul, uneori nu rezistam tentaţiei şi vă strecuram cheile maşinii mai devreme!

Din fericire, prea puţin aţi învăţat din tot ce – cu sacrificii – v-am îndemnat să faceţi! Aţi crescut şi acum, iată, aţi devenit o generaţie. Voi, copiii noştri maturizaţi înainte de vreme, nu ne-aţi arătat cu degetul aşa cum noi ne-am ţintuit părinţii, considerându-i demodaţi, învechiţi, comunişti…

Voi, copiii noştri cu inima mare, aţi învăţat să vă iubiţi unii pe alţii, să construiţi prietenii şi să fiţi generoşi cu bătrânii noştri. Aţi ales din noianul de cursuri la care v-am înscris doar pe acelea care vă înfrumuseţează sufleteşte. Sunteţi selectivi şi greu de păcălit. Sunteţi curaţi şi calzi şi vă manifestaţi ca atare. Sunteţi toleranţi şi căutători de frumos.

Noi am eşuat, dar poate că nu e totul pierdut! Privim spre voi, cei nemânjiţi de culorile ţipătoare politic, neatinşi de zimţii banilor, dar mărturisiţi în libertatea de a decide pentru fiecare zi.

 

Nu trebuie decât să aveţi încredere în voi, în capacitatea voastră de a creşte o lume nouă!   

LA MULŢI ANI, vouă, copiilor noştri care ne-aţi pregătit să devenim părinţi! Ne cerem iertare pentru greşeli, erori, ratări, iluzii, îndoieli. Mulţumim că ne-aţi primit în copilărie, alături de voi, şi că ne amintiţi fericirea de a fi părinţi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Cea mai frumoasă amintire cu Dana

Monday, 27 July 2026

Botoșani, 16 noiembrie 2012, Cinema Unirea. Sală plină la premiera filmului ”După dealuri”, proiecție de gală la care regizorul Cristian Mungiu ”delegase” un singur actor...

Campanie Știri.Botoșani.Ro: Iubești animăluțele? Salvează conștient! - VIDEO

Sunday, 26 July 2026

Numeroase animale trăiesc pe străzi, suportând frigul și suferind de foame, după ce au fost abandonate de oameni. Unele supraviețuiesc, altele nu. Din fericire, alți oameni le salvează, o...

Povestea lui Moș Ionică, botoșăneanul cu nume de stradă. A păstrat 20 de ani coșciugul pe care și-l pregătise, apoi l-a donat unuia mai ”harnic” - FOTO, VIDEO

Sunday, 26 July 2026

Într-o zi de sfârșit de iulie pleca la Domnul Moș Ionică, omul de o vârstă cu satul. A trăit 101 ani, a avut 12 copii de la care avea să numere, în amurgul vieții, nu ma...