"Suntem poeţi, toţi câţi scriem de la Eminescu încoace, numai pe jumătate. Jumătate din poezia noastră o face limba română. Necesitatea de a lupta împotriva imposturii şi a amatorismului lozincar, a improvizaţiei, este în egală măsură o sarcină nu doar a poetului, ci şi a redacţiilor revistelor noastre care de multe ori se lasă foarte uşor cucerite de texte neinspirate", spunea Lucian Valea spre sfârşitul anilor 70, într-un interviu acordat poetului Victor Teișanu.
Numai în dragoste
Numai în dragoste se moare frumos:
femeia se stinge suav în bărbat
- bărbatul apune înalt în femeie și
tot așa până când nu se mai vorbește
nimic despre unul în celălalt, cui să-i
mulțumim pentru morțile acestea care
nu lasă în urma lor niciodată morminte?
Lucian Valea este poetul care a marcat profund generaţii întregi de elevi, din rândul cărora s-au ridicat mai târziu poeţi precum Corneliu Popel, Victor Teişanu sau Valeriu Imbir, dacă ar fi să ne referim doar la perioadă dărăbăneană a profesorului. S-a născut pe 4 martie 1924, în localitatea Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud, și s-a stins fulgerător din viață, pe 4 aprilie 1992, la Bistrița. Lucian Valea a debutat în anul 1939, la ziarul Tribuna, cu un poem dedicat poetului Ion Moldoveanu, iar editorial în 1941, cu placheta "Mătănii pentru fata ardeleană". În 1942-1944 lucrează ca redactor la Gazeta Transilvaniei şi în 1945-1946 ca profesor la Năsăud. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar e încorporat şi trimis la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Câmpulung. Între 1945 şi 1949 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie, iar în 1950 este arestat pe motive politice şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, dar execută numai 5 ani, pe şantierul-penitenciar Oneşti-Baraj. După eliberare lucrează ca muncitor necalificat, metodist, profesor secundar la Timişoara, lector universitar la Bacău (1962-1963).
În 1963 ajunge la Darabani, unde este profesor secundar și unde rămâne trei ani, până în 1966, când este angajat muzeograf la Muzeul Regional Suceava, insa în anul următor se întoarce la Darabani, pe postul de profesor (1967-1969). În această perioadă este numit director al Casei Judeţene a Creaţiei Populare Botoșani, apoi al Şcolii Populare de Artă, funcţionând aici până în 1971, interval în care iniţiază şi organizează, la Botoşani şi Miorcani, Colocviile "Ion Pillat", punându-și astfel amprenta pe destinul literar al multor scriitori botoșăneni.
