Calendar ortodox, 11 iunie: Sfinţii Apostoli Bartolomeu şi Barnaba; Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Axion estin

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli aleşi de Hristos-Domnul. „Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul cel care L-a vândut” (Matei 10, 2-4).

După primirea Duhului Sfânt, sorţii au căzut asupra Sfântului Apostol Bartolomeu şi asupra Sfântului Apostol Filip, ca să vestească Evanghelia slavei lui Dumnezeu în Siria şi Asia. Astfel, Sfântul Bartolomeu a predicat în Arabia, Persia şi a ajuns chiar până în India, iar de acolo s-a întors în părţile Mării Negre. Apoi, ducându-se în Armenia cea Mare, a creştinat mult popor, dar păgânii, din invidie, l-au răstignit şi i-au tăiat capul în cetatea Albanopolis.

 

Sfântul Barnaba a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului, născut şi crescut în Cipru. A propovăduit Evanghelia împreună cu Sfântul Apostol Pavel în Antiohia, Cipru, Frigia şi Ierusalim. A fost ucis cu pietre de păgâni în Cipru, către anul 64.

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei, tămăduitor de boli și ajutător în necazuri. A fost un chirurg renumit și a trăit în cele mai cumplite vremuri ale instaurării regimului bolșevic, timp în care a apărat Biserica lui Hristos. În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său în calendarul Bisericii noastre. Fragmente din cinstitele sale moaște au ajuns în București la Paraclisul Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”, la Biserica Șerban-Vodă și la capela Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

Friday, 6 November 2026

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

Friday, 6 November 2026

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

Friday, 6 November 2026

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...