DUMITRU ȚIGANIUC
În urmă cu un an, pe 6 august, se stingea din viață poetul Dumitru Ţiganiuc. A fost și a rămas o figură emblematică a Botoşanilor. Mulţi au recunoscut în el Profesorul, alţii au regăsit poezia anilor trecuţi, ceilalţi au admirat omul care străbate cu răbdare lumina dintre naştere şi renaştere, în cuminţenia celui care înţelege rostul lumii de dincolo de politici, organizări, structuri şi zilnicele prefaceri sau refaceri.
Prin inimă
Acum priviţi prin inimă,
răspundeţi-mi dacă vedeţi bine, dacă nu vi s-a ridicat în faţă vreo rădăcină,
vreun pisc,
ori o pălărie feminină rotită
pe spiţele de sânge ca un disc
şi spuneţi-mi, dacă zăriţi clar
de ce băieţii cei frumoşi coboară
pe casele modeste-ndeosebi
şi-şi rup sufletul în pietre slabe
şi din izvoare şi fântâni ţâşnesc
voci de femei ca urşi în două labe?
Răspundeţi-mi, cum vedeţi prin inimă
când dormiţi pe urzicile ochilor,
când dormiţi pe patul mâinilor,
ca într-un câmp deschis de vânătoare
să vedeţi un iepure cum v-aruncă un fluier
lângă picioare
şi să suflaţi în el, să plângă stelele
de frica acestei porniri câtre aer.
Căci numai stele vânăm, numai stele.
Totuşi aştept al vostru răspuns:
ce vedeţi prin inima stăpânind într-un vis?
Aştept, răspundeţi-mi chiar dac-am uitat
să vă las lângă piept câmp deschis.
Dumitru Ţiganiuc s-a născut la 24 martie 1941 în localitatea Ripiceni, Botoşani. A urmat cursurile Liceului Teoretic din Truşeşti şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în 1965, fiind coleg, printre alţii, cu poeţii Cezar Ivănescu şi Cristina Simionescu.
A debutat în revista „Luceafărul”, în 1964. După absolvirea facultăţii a fost repartizat la Liceul Teoretic din Darabani, în 1966. Până în 1968 devine instructor la Centrul Regional al Creaţiei Populare din Suceava. Între 1969 şi 1974 este profesor la Săveni şi între 1974-1982, profesor la Liceul „Electrocontact” din Botoşani. Din 1982 se transferă la Liceul „A. T. Laurian” din Botoşani, unde se titularizează în 1999 la catedra de Limba şi Literatura Română. A condus mai multe cenacluri, printre care din 1986 şi Cenaclul „Mihai Eminescu” din Botoşani al Uniunii Scriitorilor din România. A colaborat la revistele: Luceafărul, România literară, Convorbiri literare, Cronica, Ateneu, Contemporanul, Tribuna, Amfitrion, Pagini bucovinene, Caiete Botoşănene, Hyperion, din colegiul căruia a și făcut parte.
Este prezent în multe antologii din ţară încă din 1969. A debutat editorial în 1976 la Editura Junimea din Iaşi cu cartea Prin departe şi aproape. A mai publicat cărţile de poezie: Pasărea de iarbă, 1979; Aceeaşi lumină, 1980; Ecranul de iarbă, 1986; Zidul de lacrimă, 2001; File din duminica orbului, 2011; Peste nopţile noastre, fulgere aşteptate, 2012.
I s-a conferit în 2000, prin Decret Prezidenţial, pentru contribuţia deosebită la promovarea operei eminesciene, Brevetul şi Medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Eminescu”. A obţinut de mai multe ori premii ale Filialei Iaşi a U.S.R. şi alte premii locale şi naţionale. Despre poezia lui au scris printre alţii: Laurenţiu Ulici, Nicolae Ciobanu, V. Mihăescu, Mihail Iordache, Lucian Valea, Dumitru Ignat, Emil Iordache, Maria Baciu, Victor Teişanu, Gellu Dorian.
Dumitru Ţiganiuc a trăit pentru cuvânt. Fie că l-a slujit la catedră, fie că l-a şlefuit poetic. A devenit de notorietate, chiar dacă o notorietate subversivă, într-un timp, că Dumitru Ţiganiuc este poetul care a scris despre copiii cu "cheile la gât". Puţini dintre cei care astăzi îşi consumă excesiv libertatea şi libertăţile mai stiu ce înseamnă această sintagmă.
Dumitru Ţiganiuc a fost și a rămas până în ultima clipă un suflet de ţăran, cu melancoliile târzii şi fidel misterelor pe care pământul i le furişează sub talpă.
