Dragă cititor, înainte de a începe relatarea unor evenimente dramatice petrecute cu 136 de ani în urmă în nordul țării, îți propun să lecturezi, pentru intrarea într-o atmosferă specifică unei ierni grele, câteva versuri dintr-o poezie apărută în ultimul deceniu din veacul al XIX-lea, intitulată „Moș Ajun”.
„E senin de sticlă. Noaptea-i nain, tată...,
Chiciura îmbracă pomii amorțiți.
Scârțâia zăpada sub picior călcată.
Gerul și cu vântul umblă înfrățiți.”
O măeastră mână vine și sădește.
Pe-a ferestrei geamuri ale iernei flori.
Flacăra din sobă cum ni le zărește.
Repede le-aruncă sute de colori...”
Știri meteo de acum 136 de ani
În prima parte a lunii ianuarie 1895, ziarul patronat de Ioniță Scipione Bădescu îi anunța pe cititorii botoșăneni despre vremea atipică înregistrată la sărbătorile de iarnă și în primele zile ale noului an.
„Rar ni s’a întâmplat s’a apucăm un timp frumos, cald și senin, ca acela de care ne bucurăm de la ’nceputul sărbătorilor pănă astăzi, adică de două săptămâni și mai bine. N’a mai rămas urmă de zăpadă, par’-c’am fi la ’nceputul primăverei. Pentru moment. (…) Numai de n’ar da vr’un ger puternic fără veste și fără zăpadă! După toate probabilitățile însă, basate pe prevederile esperienței, vom fi scutiți anul acesta de serioase primejdii climaterice, ceea ce ’ntărește speranța într’un bun viitor agricol”.
Însă aceasta avea să fie liniștea de dinaintea furtunii, întrucât, spre finele aceleași luni, vremea înregistrată în nordul țării îl va determina pe directorul hebdomadarului să vorbească despre „zăpada căzută”, „în cantitate enormă, peste toată țara de sus”.
„Viscolul escepțional din săptămâna trecută, care-a întroienit o mulțime de localități din județele Dorohoiu și Botoșani, a făcut mai multe victime. Astfel, în împrejmuirea Botoșanilor s’au găsit patru cadavre nămolite subt zăpadă, și alte câte-va prin județ; iar la Dorohoiu, peste tot, nu mai puțin de 13 cadavre. – Afară de-aceste, s’au troienit și-au perit mulțime de vite mai mici. Printre animalele sălbatece s’au făcut de-asemenea mari ravagii, – în ciuda vânătorilor!”
Știrile ajunse în capitala Moldovei erau dintre cele mai îngrijorătoare. Trenul Roman-Pașcani-Iași a rămas blocat, „din cauza viscolului puternic, aproape de stația Galbeni”. La fel și acceleratul București-Vaslui-Iași, care trebuia să soseasă la ora „8.30 dimineață, „înămolindu-se între Tecuci-Bârlad”, a sosit în Iași, pe la ora 4.30 seara. La o zi după dezlănțuirea naturii, „trenul ce trebuea să sosească din București, via Pașcani”, nu se știa „unde se găsește, deoarece și liniile telegrafice” erau întrerupte. (…)
Boierul de la Hudești și viscolul cel mare
Una dintre victimele căderilor mari de zăpadă și a viscolului ce s-au abătut peste județul Dorohoi a fost Ioan Franc, „cunoscutul proprietar din Hudești, fost deputat, fost senator, fost membru în consiliul județean și în Camera agricolă”. Iată firul întâmplării, așa cum a fost relatat de presa timpului:
„Acum câteva zile, când avu loc viscolul cel mare care a bântuit în județele Botoșani și Dorohoiu, s’a întâmplat o adevărată dramă lângă satul Hudesci. Iată în câteva cuvinte faptele:
D. Ioniță Franc, fratele judelui instructor din Roman, arendașul moșiei Hudescii, se dusese la Dorohoiu să cumpere medicamente pentru copila lui bolnavă, își termină repede afacerile, însă, când voi a se întoarce înapoi la Hudești, se stârnise un viscol teribil.
Grăbit de a duce medicamentele la țară voea să plece. Mai mulți amici ’sfătuesc să renunțe la această călătorie periculoasă; el însă persistă în hotărârea sa, încurajat încă de vizitiu, care’i spune că sunt voinici caii și vor străbate”.
Citește integral textul semnat de Ioan Iațcu în Misterele Botoșanilor…