În 1849, din capitala Moldovei, gazeta politico-literară a lui Gheorghe Asachi anunţa pe prima pagină următoarea ştire: „O nenorocire crudă au certat casa D. Hatm. Anast. Bașotă, și învitează acea mai vie simpatie în toată soțietatea. Domnișoara Sofia, fiică mai june a acestui boeriu, de 16 ani, înzăstrată de o rară frumusață, abia sosită de la Viena unde căpătasă o creștere din cele mai îngrijitoare, se scalda în 4 Avgust la Petrești în Prut. Dipărtându-se de la mumă-sa, ea au încăput în o bulbuare, deși știa a înota, totuși repegiunea apelor o acufundă precum și pe o femeie ce o însoțea, și pre fia acesteia ce se aruncă în râu spre a agiuta pe maică-sa. Aceste trei victime nu se putură afla decăt a treia zi, trupul nenorocitei Sofiei, îmbălsămându-se, s-au transportat la Pomerla spre a se depune în mormântul de familie”.
La Pomârla Dorohoiului, în ctitoria Başoteştilor destinată să îndeplinească rolul de necropolă familială, pe peretele de vest de sub cafasul bisericii se păstrează şi astăzi singura pictură, care a fost executată în timpul vieţii logofătului Anastasie Başotă, şi anume tabloul votiv. În scena compoziţională sunt redate patru personaje provenind din această familie: brigadirul şi cavalerul Ioan Başotă cu soţia sa, Ileana (născută Costaki Lăţescu), părinții lui Anastasie; Sofia (fiica cea mică a logofătului ce a fost crescută de bunici); şi, în final, logofătul şi cavalerul Anastasie Başotă (portret adăugat mai târziu, în 1891).
Fiica boierului poartă malacof (crinolină) din muselină de culoare roz, cu decolteu amplu, dreptunghiular, ce lasă umerii dezgoliţi. Mânecile bufante sunt acoperite cu un şal verde. Coafura ei este conformă cu moda epocii, întrucât părul, ce urmează linia capului, este strâns la spate într-un mic coc, lăsând la vedere doar lobul urechii.
Sofia Başotă s-a născut la 1832 şi a murit – după cum spune şi piatra de mormânt – la 4 august 1849. Așa cum am aflat din gazeta ieșeană, ea s-a înecat „prin imprudenţă la Prut”, pe când era „dusă la feredee” (adică la scăldat). La momentul realizării picturii fiica cea mică era demult moartă, iar în această situaţie artistul a folosit drept model în realizarea chipului poate una din lucrările aflate în galeria portretelor de familie din cadrul micii „pinacoteci” disparată prin camerele conacului.
La Cucorăni, sat aflat la mică distanță de Botoşani, în perioada 1855-1856 s-a înălţat una dintre puţinele ctitorii pe care Nastasachi Başotă le-a făcut din temelie. Deşi nu se menţionează în pisanie ori în vreun alt document, credem că biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a fost construită ca o jertfă venită din partea boierului. În conştiinţa îndureratului tată, ridicarea sfântului lăcaş marca cei şapte ani care se scurseseră de la dispariţia mult iubitei copile.
Aşadar, botoşănenii ori turiştii ajunşi pe aceste meleaguri, când vor călători spre Cucorăni, pentru exprienţele de natură culinară, sunt îndemnaţi să-şi arunce privirea spre stânga şoselei. Printre căsuţele şi livezile satului vor putea distinge turla suplă a bisericuţei lui Başotă, ce a fost ridicată de îndureratul boier, cel mai probabil, în memoria scumpei sale fiice. Iar pentru înţelegerea poveştii de mai sus, vizita la impozanta ctitorie din îndepărtata Pomârlă a Dorohoiului va da posibilitatea contemplării şi admirării celor două puncte de mare interes: amenajarea funerară şi portretul votiv.
(Ioan Iațcu, muzeograf Complexul Muzeal Național Moldova Iași; material publicat în revista Țara de Sus)
Planul şi elevaţia bisericii din Cucorăni; detaliu din tabloul votiv aflat în biserica „Pogorârea Sf. Duh”, Cucorăni (foto Ioan Iațcu)
Imagine de pe latura de nord a bisericii „Duminica Tuturor Sfinţilor" din Pomârla (foto Ioan Iațcu)