La finalul săptămânii trecute a fost alcătuit un memoriu semnat de 53 de directori de teatre pentru copii din România, care a fost înaintat premierului României, Marcel Ciolacu. Acest demers prevede modificarea sau eliminarea anumitor dispoziții din proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice care ar duce la desființarea teatrelor pentru copii din țară.
Tot din această cauză a fost întocmită și o petiție, care a strâns până în momentul de față un număr de 12.549 de semnături. Aceste decizii ar afecta și cultura botoșăneană.
Printre managerii de instituții de cultură care au semnat memoriul se numără și Marius Rogojinschi, directorul Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani.
„Multe teatre de copii din țară se vor desființa, pentru că nici măcar comasarea nu se poate face în anumite situații. Dacă Teatrul Dramatic aparține Consiliului Județean, iar Teatrul pentru Copii este subordonat Consiliului Local, în Râmnicu Vâlcea ambele teatre se desființează, pentru că nu au 50 de angajați. Noi, la Botoșani, la Teatrul Vasilache nu avem 50 de oameni, noi suntem 30. Prin urmare, s-ar putea ca unele teatre să se desființeze, altele să se comaseze. Dar, ce spune ordonanța, după comasare se vor reduce 15% din cheltuielile de personal. Reducerea cheltuielilor de personal înseamnă că trebuie să dai oamenii afară”, a precizat Marius Rogojinschi, managerul Teatrului „Vasilache” din Botoșani.
Anul acesta Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” împlinește 70 de ani de existență. Dacă instituția de cultură ar dispărea, cei aflați la conducere spun că în loc de aniversare „vom face o pomenire pentru 70 de ani pe care i-a trăit Teatrul Vasilache”.
„Ar fi o dramă generală să nu mai existe teatru pentru copii. Este minunat că ni se întâmplă acest lucru exact anul ăsta, anul aniversar când teatrul pentru Copii și Tineret din Botoșani împlinește 70 de ani de la înființare. În loc de aniversare vom face o pomenire pentru cei 70 de ani pe care i-a trăit Teatrul Vasilache, pentru că el în momentul în care lucrurile vor rămâne așa atunci își pierde personalitatea juridică. Teatrul Vasilache dispare”, a adăugat Rogojinschi.
Totodată, managerul Teatrului „Vasilache” are speranța că lucrurile se vor îndrepta motivând că „teatrele prestează un serviciul cultural necesar comunității.”
„Am această speranță pentru că au mai fost situații de impas. Fiecare instituție are menirea sa. Teatrele nu sunt instituții de funcționari. Teatrele sunt instituții cu personal contractual, de la manager până la ultimul angajat, care prestează un serviciu cultural necesar comunității. De aici din Botoșani și-au găsit vocația foarte mulți tineri care, spre mândria noastră, sunt laureați ai premiilor UNITER, actori în teatrele din țară, inclusiv la Botoșani. Unii dintre noi avem marea onoare să jucăm alături de foștii elevi chiar”, a completat Marius Rogojinschi.
Potrivit acestuia, astăzi, un grup alcătuit din directori de teatre din țară urmează să aibă o întâlnire cu Ministrul Culturii, Raluca Turcan, pentru a discuta situația instituțiilor de teatru.
Demersul este susținut pe toate rețelele de socializare, cetățenii fiind îndemnați să semneze această petiție.
„Dacă doriți să mai aveți teatru în orașul sau în județul dumneavoastră, semnați și distribuiți neapărat această petiție!!! Ordonanța de Guvern, în forma propusă, aruncă pur și simplu în aer majoritatea teatrelor românești! Doar de implicarea dumneavoastră depinde viitorul teatrelor!!!”, este mesajul transmis de un internaut.
„E vorba despre bun simț și logică primară. Niciun un popor aflat în deplinătatea facultăților mintale nu ar trebui să își amputeze toată mâna pentru o unghie infectată. Comasarea sau distrugerea unui număr foarte mare de instituții de cultură este un act de mare regresie”, mai scrie un altul.
„Procesul de civilizare își are rădăcinile în vlăstarele umane: copiii. Cum ne-am putea numi popor culturalizat sau civilizat în momentul în care șansa la cultură și civilizație ne este știrpită tocmai de la vârste fragede, vârste la care ni le însușim și creăm mediul propice învățării, iar mai apoi atribuirii acestora? Pregătirea desființării teatrelor de copii este dovada vie a faptului că îmbrățișăm superficialitatea, nicidecum autenticitatea și dorința de a evolua! Petiția de mai jos este speranță pentru cultură…speranță pentru evoluție…speranță pentru noi toți!”, mai scrie un cetățean pe pagina sa de socializare.