La dispariția din această lume a marelui filantrop Nicolae Sofian (1812–1900), cronica tristului eveniment aducea aminte trăitorilor din Botoșani că, alături de cei doi soți binefăcători (Ruxandra era decedată încă din 1896), în cripta familială de la Cimitirul „Pacea” erau depuse și osemintele a două rude apropiate. Acestea erau Ruxandra Bașotă, născută Ventura (mătușa Ruxandrei și cumnată cu Ion Mavromati) și Anastasia Sofian (sora lui Nicolae). Cetățenii urbei de atunci știau cine erau respectivele femei, mai ales că despre ultima se vorbise multă vreme în târg, ba chiar în întreaga Moldovă. Este vorba de Anastasia, a cărei trecere prin această lume s-a sfârșit în casele lui Sofian, situate pe strada Sf. Dumitru (astăzi Maxim Gorki), în toamna anului 1870, într-un mod cu totul nemaivăzut pentru Botoșanii acelor vremuri.
Pentru a pătrunde în atmosfera epocii, dăm glas memoriilor biologului Nicolae Leon (rector al Universității de Medicină din Iași), frate de pe mamă cu savantul Grigore Antipa, care relatează despre o...
„...crimă grozavă petrecută în Botoșani când aveam 11 sau 12 ani, în casele unui vecin al nostru, Neculai Sofian, prietin al familiei mele. Crima s’a comis seara, lumea era încă la grădina publică. Criminalul Varlaam era un fel de nepot al lui Sofian. Sofian îl întreținea, el îi plătea chiria unei camere în oraș, iar masa o lua cu el. Cu bătrânul și bătrâna Sofian locuiau și o cummată a lui Sofian. În una din zile Sofian vânduse grâul, cumpărătorul a venit acasă și i-a numărat banii, fiind de față și Varlaam. Sofian a luat fișicurile cu galbeni și le-a pus în lada de fier în prezența lui, apoi el și D-na Sofian au plecat la țară, iar Varlaam a plecat acasă – locuia într’o cameră în curtea bisericii Ovidenia. Varlaam știind că Sofian este la țară, și-a pus în gând să vină seara să fure banii. Când s’a întors a luat cu el și un cuțit, a intrat pe nevăzute în curte și s’a ascuns într’un garderob care era în antretul din dos. Cumnata lui Sofian în timpul acesta a cerut servitoarei să-i aducă dela bucătărie o cățue cu cărbuni, ca să afume în camera de dormit – bucătăria era în curte departe de casă. Când fata s’a întors cu cățuia trecând prin antret a zărit pe Varlaam în garderob, a cărei ușă era întredeschisă și probabil l-a întrebat «ce faci, cucoane în dulap?» crezând că s’a ascuns să glumească cu ea. El atunci a eșit din dulap și a străpuns-o de câteva ori cu cuțitul. Fata, fiind voinică, a încercat să se lupte, fiindcă mânele ei erau tăete pe două părți. La strigătele fetei, bătrâna a eșit din camera ei cu sfeșnicul, ca să vadă ce este. După ce a ucis și pe bătrână, a luat plapoma a acoperit cadavrele și a trecut ăn camera cu lada de fer. Să vede însă că cheile care și le pregătise nu se potriveau, așa că n’a reușit să deschidă și a fost nevoit să plece acasă fără bani. A doua zi toată lumea din Botoșani venise să vadă cele întâmplate. Între curioși venise și Varlaam: el vorbea cu unii și alții, întreba și se mira parcă n’ar fi fost el autorul crimei.
În timpul acesta, cățelușa, care probabil fusese [de] față când stăpâna ei fusese ucisă, latra la Varlaam fără s’o poată cineva opri. A trebuit din cauza zgomotului s’o închidă în spălătorie. Lătratul cățelușei numai la Varlaam a dat de bănuit unora care știau că el era bine cunoscut de cățelusă deoarece venea zilnic la Sofian unde lua masa și dejunul. Privirile poliției se îndreptară asupra lui mai cu samă că găsise lângă lada de fier, și chiar în gaura cheii, unghia lui mare care o purta la degetul cel mic. Tot acolo s’a găsit și o bucată de metal dela mânerul bastonului său. Peste câteva zile s’a găsit în fântâna dela biserica S-tu Dumitru și hainele cu care comisese crima, apoi s’a găsit în camera lui, ascuns mi se pare sub podele, chiar cuțitul cu care a ucis victimele.
Am cetit multe romane și nuvele, dar nici una nu m’a impresionat atâta de mult ca să n’o pot uita, ca crima aceasta comisă în timpul copilăriei, și cum se întâmplă de ordinar la bătrâni amintirile din copilărie vin cele mai adese ori în spirit.
Înmormântarea victimelor s’a făcut cu mare ceremonie. Pe aceeași patașcă sau cum se spunea pe atunci droagă, erau așezate amândouă sicriile, a servitoarei și a cucoanei”.
Continuarea iatcublog.blogspot.com