Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat în perioada 24.11 - 28.11.2025, o campanie națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea si sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile ”Depozitări” - cod CAEN 5210 și ”Manipulări inclusiv în activități de curierat” – cod CAEN 5224/5320.
Obiectivele acestei campanii au fost:
- Identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniile: “Depozitări”
- cod CAEN 5210 și “Manipulări inclusiv în activități de curierat” - cod CAEN 5224/5320
- Eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru
- remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale
- necorespunzătoare;
Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
S-a urmărit în mod deosebit, verificarea respectării de către agenții economici din grupul țintă a tuturor condițiilor de muncă ale lucrătorilor.
MOTIVAREA CAMPANIEI
Controalele efectuate în ultimii ani în domeniul securității și sănătății în muncă au evidențiat faptul că lucrătorii din domeniile țintă ale campaniei sunt expuși la o gamă largă de riscuri de accidentare și îmbolnăvire la locul de muncă, cum ar fi:
- risc de accidentare din cauza necoordonării activităților desfășurate în cadrul depozitelor;
- echipamente de muncă neadecvate locurilor de muncă în care se utilizează;
neasigurarea sau nefuncționarea instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a
substancelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice;
manipulări de mase grele și foarte grele, care conduc la o serie de probleme de sănătate asociate cu dureri de spate și dureri musculare;
risc de accidentare datorat manevrării necorespunzătoare a motostivuitoarelor și a călor de acces fără vizibilitate;
risc de electrocutare;
ventilație insuficientă;
lucrul la temperaturi ridicate sau scăzute;
risc de lovire prin răsturnarea mărfurilor greșit depozitate;
risc de Iovire, strivire de echipamentele de muncă aflate în mișcare (stivuitoare, camioane, etc)
Având în vedere riscurile la care sunt expuși lucrătorii din acest domeniu de activitate, este necesară organizarea periodică a unor acțiuni de control privind respectarea de către angajatori a prevederilor legale de securitate și sănătate în muncă a modului în care lucrătorii conștientizează riscurile din unități, ca primă condiție pentru adoptarea unor atitudini, comportamente si acțiuni adecvate în prevenirea producerii de accidente.
ln domeniul relațiilor de muncă, domeniile de activitate mai sus menționate sunt susceptibile de încălcarea reglementărilor legale, privind:
angajarea personalului;
transmiterea în termenul legal a elementelor contractelor individuale de muncă în
registrul general de evidență a salariaților;
durata timpului de muncă și munca suplimentară;
întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de salariați;
repausuri periodice (repausul săptămânal, sărbători legale);
munca de noapte;
acordarea drepturilor salariale.
În ambele domenii s-a urmărit și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde a fost cazul.
În cadrul acestei campanii, în domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 10 controale. A fost aplicată o sancțiune contravențională reprezentând o amendă în valoare de 40.000 lei ( primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității).
Au fost depistate 2 persoane prestând muncă nedeclarată, ambele desfășurându-și activitatea fără ca angajatorul să le fi transmis elementele contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, motiv pentru care s-a aplicat o amendă în valoare totală de 40.000 lei.
Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost:
- neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv,
- angajatorul nu ține evidența orelor de muncă prestate de către salariați, cu menționarea
orei de început și de sfârșit a programului de lucru.
In domeniul securității și sănătății în muncă, în cadrul acestei campanii, au fost efectuate controale la un număr de 5 agenți economici, toți fiind sancționați. Au fost constatate 7 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri, fiind aplicate o amendă în valoare de 6.000 lei și 6 avertismente.
Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost:
- angajatorul nu a luat măsuri pentru ca lucrătorii să primească, în conformitate cu
prevederile legale, toate informațiile necesare privind riscurile pentru securitate și
sănătate în muncă;
- semnalizarea de securitate și/sau sănătate în muncă este incompletă.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoșani, în domeniile Securitate și Sănătate în Muncă și Relații de Muncă în cadrul acestei campanii este de 46.000 lei.
