Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul făcea parte dintr-un neam de seamă, născându-se într-o familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. Părăsindu-şi averile şi ţara şi toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim pentru a se închina la Sfântul Mormânt al Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi la toate Locurile Sfinte ce se află în Ţara Sfântă. Închinându-se deci şi dobândind harul dumnezeiesc, s-a dus şi a rămas la mănăstirea ce se zice Hozeva, de unde a primit şi numele de Hozevitul. Aşadar, îmbrăţişând viaţa monahală, s-a numărat împreună cu fraţii acelei mănăstiri. Sfântul Gheorghe şi-a omorât prin osteneli pornirile cele întunecate ale trupului şi minţii, încât îi uimea pe toţi prin faptele sale cele bune şi prin răbdarea sa. A ajuns la treapta nepătimirii şi s-a umplut de harul Duhului Sfânt, fiind chip al virtuţilor. La Hozeva s-a zăvorât până la sfârșitul zilelor lui, slujit fiind de ucenicul său Antonie. Datorită rugăciunilor lui, mănăstirea n-a dus niciodată lipsă de pâine și de untdelemn pentru oaspeții veniți acolo să se roage. Când a ajuns la sfârșitul zilelor sale, l-a chemat pe ucenicul său Antonie. Iar spre miezul nopții, când ucenicul său a venit, l-a îmbrăţișat apoi a zis: „Ieși, suflete al meu! Du-te către Domnul!” Și astfel, Sfântul Gheorghe şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului, Căruia I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea.
Tot astăzi pomenim şi pe Sfânta Cuvioasă Domnica (†474). Aceasta a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), până în zilele împăraţilor Leon cel Mare (457-474) şi Zenon (474-475 şi 476-491). Era din Cartagina şi fiind încă păgână a mers la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare şi s-a înfăţişat înaintea Arhiepiscopului Nectarie (381-397). Acesta, văzând că ea doreşte să urmeze lui Hristos, a botezat-o în numele Preasfintei Treimi. La scurt timp după primirea botezului, Sfânta Domnica a luat asupra sa viaţa şi chipul monahale. Ajungând la adânci bătrâneţi, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, s-a mutat la cereştile lăcaşuri.