Filmul de Oscar. Ar trebui, oare, să ne naștem bătrâni?

Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior. 

Filmul de Oscar. Ar trebui, oare, să ne naștem bătrâni?

"Strania poveste a lui Benjamin Button", regizat de David Fincher, a primit trei premii Oscar (din 13 nominalizări!). În 2009, a obținut Oscar pentru Cel mai bun machiaj, pentru Cele mai bune efecte vizuale și pentru Cea mai bună scenografie. În același an, filmul a mai fost distins la Premiile Bafta pentru Cele mai bune efecte vizuale, pentru Machiar și hairstyle și pentru Scenografie. 

"M-am născut în condiții neobișnuite". Așa începe "Strania poveste a lui Benjamin Button", povestea unui om născut bătrân, în anii sfârșitului Primului Război Mondial (1918) și care moare copil, în pragul secolului 21. 

Filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", inspirat de romanul lui F. Scott Fitzgerald, ne poartă prin viața unui om. Însă, chiar dacă acțiunea se derulează în aerul hollywoodianului fantastic și misterios, povestea te prinde și aproape că devine credibilă. Un copil care se naște bătrân și care, pe măsură ce anii se scurg, în loc să îmbătrânească, întinerește. 

Benjamin, interpretat magistral de Brad Pitt, este personajul care pare să ne arate mai întâi lecțiile pe care le-a învățat și abia apoi greșelile vieții sale. Un bătrân care de la o zi la alta își recapătă puterile și împrăștie în jurul său optimism, voioșie, prospețime. Filmul este, în cea mai mare parte, o poveste de dragoste impresionantă. Întâlnirea cu Daisy (interpretată de frumoasa Cate Blanchett) are loc în condiții nu doar bizare, dar și greu de așezat în spațiul sufletesc al celor două personaje: Benjamin este bătrân, Daisy este o fetiță. La mijlocul vieții, vârstele celor doi se recunosc, se adulmecă, dar apar și conflictele sufletești. 

Nașterea lui Benjamin este privită de la început ca pe un blestem, astfel că pruncul-bătrân este abandonat în fața unei uși străine. Mama care îl născuse își dăduse duhul, motiv în plus pentru a nu fi dorit de tată. Este adoptat de o îngrijitoare de la un cămin de bătrâni, care îl primește în viața ei pe Benjamin ca pe un dat al destinului.

De aici, filmul devine straniu și aproape greu de urmărit între limitele firești ale percepției umane. Un prunc de 80 de ani care rămâne, totuși, în aerul tandru, blând și delicat al copilăriei, chiar dacă filmul capătă pe alocuri accente de comedie neagră. 

Dramatismul își face loc în acest film, chiar dacă regizorul are grijă să îl îmbrace în imagini cu grad ridicat de emoție. Benjamin întinerește, dar cu un ceas biologic care funcționează invers decât la cei din jurul său. Rând pe rând, persoanele dragi îmbătrânesc și mor. Benjamin, în schimb, merge spre o copilărie a singurătății.  

Ajuns aici, spectatorul nu mai poate da înapoi.



"Strania poveste a lui Benjamin Button" nu este un film cu final fericit. Și totuși, în el se strecoară timpul, noțiunea de trecere, de trăire în viu și în consistența amară a clipei. Acum, aici, nu e niciodată la fel. Clipa care trece aruncă de o parte și de alta a timpului oameni care cred că sunt sortiți să fie pururi împreună. Doar că între ei se pitește, perfid, un lanț care, cu cât îi apropie sau îi strânge, cu atât mai mult îi îndepărtează pe eroii din film. 

Regizorul introduce parabola timpului, folosind imaginea unui bătrân care construiește un ceas. Limbile se mișcă în sens invers, ca și cum ar încerca să recupereze viața netrăită a celor care au murit tineri în războiul care abia se sfârșise.

Este extraordinar cum asociază David Fincher neputința bătrâneții cu inocența copilăriei. Viața lui Benjamin nu se bazează aici pe acumularea de experiență, ci pe înțelegerea propriei vieți. Și învățarea nu poate avea loc decât prin asumarea destinului.

Sunt imagini în film care se încadrează excepțional în specificul parabolei, dar nu rămân acolo decât pentru a justifica astfel curgerea nefirească a timpului, pentru a sparge tiparele și tabuurile pe care se bazează în general viețile tuturor.

Ne-am obișnuit să căutăm trecerea în trup, ne-am agățat credințele doar de ceea ce cunoaștem. Și te surprinzi, privind acest film, că vrei ca Benjamin Button să fie real. Să devină posibil și să îi scotocești prin zile și nopți.



Atunci când iubita lui îmbătrânește, Benjamin se îndreaptă spre copilărie. Trupul se erodează, sentimentul, însă, nu curge înapoia timpului. Iubirea, singură, nu se supune niciunei reguli.

În partea de final, filmul devine din ce în ce mai greu de urmărit, de acceptat, de așezat în cadrul firesc uman. Spectatorul asistă la o scenă de dragoste, care se consumă într-o cameră de hotel, între o femeie de 40 de ani și un adolescent. Se amestecă vârstele, amintirile, dar mai presus de toate se simte o abandonare a trupului și o căutare disperată a înlăuntrului, a celui/celei pierdute în timp. Pentru că, dacă Daisy, îmbătrânind, acumulează și păstrează toate amintirile și depozitează dragostea lor, Benjamin pierde tot și se îndreaptă spre o copilărie a inocenței fără memorie, fără nimic din îndelunga viață care să îl apese, să îi provoace suferințe sau regrete.
  
Filmul ne așază în față, spre final, un prunc ce moare în brațele fostei iubite, o femeie bătrână care poartă în memorie și în suflet singurul dar pe care l-a primit: o iubire bizară, stranie, dar plină de fior. 
 


"Strania poveste a lui Benjamin Button"/"The Curious Case of Benjamin Button" - de David Fincher, cu: Brad Pitt, Cate Blanchett, Taraji P. Henson, Tilda Swinton, Julia Ormond, Jason Flemyng.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

"Școala pentru minte, suflet și trup" ne-a învățat lecția Bucuriei creștine! FOTO, VIDEO

Miercuri, 18 Aprilie 2018
1533

Tatăl nostru, Doamne al puterilor, O sole mio, Basarabie frumoasă, Valurile Dunării, Primăvara lui Vivaldi și Valsul lui Shostakovich, Tata și caii, Balada lui Brâncoveanu, Axion din ...

Memoria zilei: Ion Pillat, poetul care și-a legat destinul de Botoșani!

Marţi, 17 Aprilie 2018
2120

"M-am considerat şi mă consider moldovean, mai ales ca temperament poetic şi ca tendinţă generală a firii mele adânci".   Născut la Bucureşti, pe 31 martie 1891, ...

La mulți ani, ELENA IVANCA!

Luni, 16 Aprilie 2018
1081

"Să aveți grijă de ea. E o mare actriță! Am avut onoarea să pun în scenă cu marii actori ai țării. Aura Buzescu m-a invitat s-o ascult înaintea unei premiere, alături de soțul ei. Am văz...