Ziua națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste, celebrată anual în ziua de 14 mai, a fost marcată joi la Biserica cu hramul Sfinții Constantin și Elena, Parohia Eternitatea, din municipiul Botoșani.
Începând cu ora 8.00, un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie, iar ulterior, la Monumentul din incinta cimitirului, a fost săvârșită Slujba Parastasului pentru toți cei decedați în Penitenciarul Botoșani între anii 1960 – 1964 și care au fost înmormântați în Cimitirul Eternitatea. La comemorare au fost prezenți și membri ai Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) - Filiala Botoșani.
O cruce pentru 114 deținuți identificați
Preotul Vasile Burlacu, parohul Bisericii ”Sfinții Constantin și Elena”- Parohia Eternitatea, a vorbit despre sacrificiul martirilor, al celor care, pentru că și-au iubit patria, au fost considerați ”dușmani ai poporului”, încarcerați, executați și aruncați în gropile comune. Pe o asemenea hartă a terorii comuniste s-a aflat, din păcate, și orașul Botoșani, aici unde a funcționat începând cu anii 60 ai secolului trecut o închisoare comunistă.
”Printre cele 120 de închisori și lagăre de exterminare din perioada comunistă se afla și închisoarea din Botoșani, amenajată într-o fostă cazarmă, în jurul anului 1958, folosită ca închisoare a Securității Suceava, pentru ca din 1960 să devină una dintre închisorile principale destinate membrilor partidelor istorice”, a spus preotul Vasile Burlacu.
În ultimii 20 de ani, Filiala Botoșani AFDPR a reușit cu greu să identifice datele a 114 deținuți politici care, în timpul regimului de detenție, au fost exterminați în această închisoare în decursul câtorva ani. ”Această cifră reprezintă doar numărul celor care au putut fi identificați”, spune preotul, menționând că la Botoșani au murit medici, preoți, oameni politici, învățători, profesori.
”Aduși noaptea și aruncați în gropile comune fără cruci, fără nicio slujbă!”
Sfințirea Monumentului dedicat foștilor deținuți politici, din Cimitirul Eternitatea, a avut loc la 11 august 1998. Astăzi, 14 mai, în acest loc, preotul Vasile Burlacu a evocat martiriul unui mare român basarabean, Ștefan Holban. ”În orașul nostru, în penitenciarul nostru, au fost întemnițați mulți deținuți, așa-ziși ”dușmani ai poporului”, care au murit în închisoare și au fost ”înmormântați” în cimitirul acesta. Nu s-a făcut nicio înmormântare de fapt, erau aduși noaptea și aruncați în gropile comune fără cruci, fără nicio slujbă. Astăzi aș vrea să îl evoc pe unul dintre acești mărturisitori, Șrefan Holban. De ce l-am ales pe el? Pentru că în acest an se împlinesc 140 de ani de la naștere și 65 de ani de la moartea sa”.
Ștefan Holban s-a născut pe 1 august 1886, în familia Paraschevei și a lui Toma Holban, din satul Cărpineni, gubernia Basarabia, și s-a stins pe 27 august 1961, în închisoarea politică de la Botoșani, fiind aruncat într-o groapă comună. A fost deputat din Sfatul Țării, organismul care a exercitat puterea legislativă în Republica Democratică Moldovenească, în perioada 1917-1918, precum și deputat în Parlamentul României. În 1940 și apoi în 1944 se refugiază în Râmnicu Vâlcea, unde sprijină organizarea unei cantine pentru 200 refugiați, cantina fiind condusă de soția sa. În 1957, pe când avea 71 de ani, este condamnat la muncă silnică pentru 15 ani, fiind acuzat de activitate contrarevoluționară, fără însă ca tribunalul să aibă vreo dovadă. A cutreierat în acest timp închisorile din Jilava, apoi Gherla și în sfârșit Botoșani, unde moare în 1961, la 27 august.
”Nimicire fizică și ștergerea tuturor urmelor crimei”
”Cinstea, dreptatea, demnitatea și corectitudinea au fost calitățile care îl caracterizau în totalitate pe Ștefan Holban”, spune pr. Vasile Burlacu despre Ștefan Holban, cel care, împreună cu soția sa, Tatiana, a crescut și educat trei copii: Vladimir, Anatol și Eugen.
Cu mici excepții, spune părintele Burlacu, aproape toți fruntașii mișcării de eliberare națională din Basarabia au devenit victime ale terorii comuniste instaurate în spațiul românesc mai întâi în Basarabia, apoi în întreaga Românie. ”Unii au fost băgați în închisorile comuniste chiar în primii ani de ocupație sovietică, alții mai târziu. Dar esența regimului și atitudinea față de om a fost una și aceeași: de teroare, degradare, înjosire, de distrugere morală și, în fine, nimicire fizică și ștergerea tuturor urmelor crimei. Ștefan Holban făcea parte din categoria celor din urmă”.
Aruncat în groapa comună de la Botoșani, familia află după doi ani!
Ștefan Holban a fost privat de libertate relativ târziu. A fost arestat în vara anului 1957. Mai precis, la 15 iulie, la vârsta de aproape 71 de ani. Unii dintre foștii săi camarazi de luptă reușiseră deja să iasă la libertate, ”desigur, dacă libertate se poate numi viața din afara pereților închisorilor, alții își terminaseră zilele între zidurile închisorilor”.
”Procurorii cer condamnarea, bazat pe activitățile sale politice din trecut. Va fi condamnat la 15 ani de închisoare grea pentru asociație în scop de uneltire contra securității statului. Din momentul arestării, 1957, până în toamna anului 1963, nimeni din familia lui Ștefan Holban nu a știut nimic despre soarta lui. În cele din urmă, în noiembrie 1963, la repetatele cereri adresate organelor de resort, familia a primit o scrisoare de la Direcția Generală a Penitenciarelor prin care se comunica decesul întâmplat în urmă cu doi ani. Murise în 1961, iar familia, după multe insistențe, a primit răspunsul că el este mort de doi ani. În scrisoarea din 12 noiembrie 1963 scria: Deținutul Ștefan Holban a încetat din viață în timpul executării pedepsei. Din aceeași scrisoare, familia afla că ultima închisoare în care a fost reținut și în care și-a sfârșit zilele a fost cea din Botoșani”, a explicat pr. Vasile Burlacu.
Mai exact, Ștefan Holban murise pe 27 august 1961. Pe 1 august împlinise 75 de ani. ”În cei patru ani de temniță, Ștefan Holban a cunoscut și ororile altor închisori comuniste. Înainte de a ajunge la Botoșani, a fost și la Jilava și la Gherla”.
Fiul își caută tatăl
După un timp, ajunge la Botoșani Eugen, băiatul lui Ștefan Holban. Fiul pleacă pe urmele tatălui, spre a-i găsi rămășițele pământești.
Povestește Eugen Holban: ”Primul drum îl fac chiar la închisoarea din Botoșani, la director, care mă primește în audiență. Alături de director stătea responsabilul politic, care aflând că mă informez de locul unde aș putea găsi osemintele se arată iritat și autoritar, întrebându-l pe director: ”ce treabă are dumnealui să se informeze despre asemenea lucruri?” Directorul, cu oarecare modulare a vocii, îi spune: ”în calitate de fiu al unui fost deținut care a murit aici, la noi”. Apoi, adresându-mi-se, mă informează că numai Primăria orașului Botoșani și administrația Cimitirului Eternitatea sunt în măsură să îmi satisfacă cererea. Prin paznicul cimitirului, și mai ales prin femeile care îngrijeau mormintele, reușesc să capăt unele informații. După ce le captez încrederea sunt condus la parcela unde au fost înmormântați deținuții politici, respectiv într-un colț al cimitirului. Mi se spune că cei morți în închisoare erau aduși direct peste câmp și numai în timpul nopții. Gardul de sârmă al cimitirului era atunci desfăcut pe o anumită porțiune pentru a îngădui intrarea în acest colț de cimitir. Obțin o informație importantă, și anume aceea că îngroparea morților se făcea în ordinea succesiunii datelor calendaristice. Pe baza acestei informații și ținând cont de data decesului, 27 august 1961, încerc să identific locul. La Serviciul de Stare civilă al Primăriei Botoșani mi se spune că pot primi fie autorizația pentru deshumare și transferarea osemintelor în caz de identificare, fie dreptul la concesiunea locului respectiv. Cum mormintele fără cruce erau majoritate, o eventuală identificare presupunea cercetarea mai multor morminte, lucrare care mi se părea anevoioasă și poate chiar un act de impietate”.
În memoria celor fără de mormânt
Fiind în imposibilitatea de a identifica mormântul în Cimitirul Eternitatea din Botoșani, Eugen Holban a luat hotărârea să construiască pe locul aproximativ un mic monument funerar, un cenotaf, pe care a făcut următoarea inscripție: ”Undeva în acest colț de cimitir se odihnesc rămășițele pământești ale lui Ștefan Holban (1886-1961)”. Acest monument funerar se află și astăzi în cimitirul orașului.
În august 2018, mai mulți profesori și elevi din Republica Moldova a venit la mormântul lui Ștefan Holban, de la Botoșani, de unde au luat țărână și au depus-o pe mormântul tatălui său, Toma Holban și al fiului Eugen Holban din curtea Bisericii ”Înălțarea Domnului” din Cărpineni.
Ulterior, un fost deținut politic a avut inițiativa ridicării unui monument în memoria sutelor de oameni care s-au jertfit în cumplita temniță de la Botoșani, iar realizarea acestuia a fost posibilă prin contribuția tuturor membrilor AFDPR – Filiala Botoșani.
”Dumnezeu să îi ierte pe toți, să îi odihnească în Împărăția Sa și să rânduiască Bunul Dumnezeu ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple niciodată, Amin”, a rostit pr. Vasile Burlacu.
