Ce spune preşedintele Consiliului Judeţean despre demisiile directorilor de la Spitalul Mavromati!

Ce spune preşedintele Consiliului Judeţean despre demisiile directorilor de la Spitalul Mavromati!

Nemulţumirile directorilor de la Spitalul Judeţean Mavromati privind nivelul de salarizare al celor din conducere au ajuns şi la urechile preşedintelui Consiliului Judeţean.

În cadrul şedinţei Comisiei pentru Dialog Social, deputatul Tamara Ciofu a dezvăluit că a primit un mail de la directorii de la Mavromati, care au spus că de la 1 ianuarie îşi dau demisiile pentru că au salarii mult prea amici, fiind depăşiţi de mulţi dintre angajaţii unităţii sanitare.

Costică Macaleţi susţine că, dacă s-ar ajunge într-o astfel de situaţie, altele ar fi cauzele şi nu a dorit să comenteze cele declarate de parlamentarul social-democrat.

“Nu comentez declaraţiile parlamentarilor, şi ale nimănui, în general. Eu nu cred că îşi vor da demisia. Dacă primesc vreun astfel de semnal înseamnă că cel de acolo are o problemă, ori nu este în stare să facă lucrurile până la capăt, ori s-a încurcat în actul managerial şi ceva se întâmplă”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Spitalului Mavromati, la începutul acestui an, managerul unităţii avea un venit net de 8.844 lei, directorul financiar-contabil-6.027 lei, directorul de îngrijiri 4.619 lei, iar directorul medical- 7.206 lei.

Citeşte şi Directorii Spitalului Mavromati ameninţă cu demisia!

 

Spune-ne opinia ta