Gellu DORIAN: Un oraș al geniilor - La ziua Centenarului Marii Uniri

​Dacă oraşul Botoşani a dat ţării atâtea nume, ce a dat ţara Botoşanilor? Să las această întrebare retorică şi să daţi, astfel, dumneavoastră răspunsul, sau să o las simplă întrebare şi răspunsul ar fi unul care, cu siguranţă, ar dezavantaja toate guvernele de când România şi-a câştigat independenţa şi s-a bătut pentru menţinerea ei?

Gellu DORIAN: Un oraș al geniilor - La ziua Centenarului Marii Uniri

Gellu DORIAN

Reactualizez mai jos un articol de acum câţiva ani, având în vedere că de atunci până acum, deşi s-a schimbat ceva, mai mult în rău decât în bine, nu a apărut la orizont nicio speranţă că oraşul îşi merită înaintaşii.

A spune ceva despre locul în care trăieşti de o viaţă de ziua de 1 Decembrie, care este ziua, nu reîntregirii României, ci a acceptării ciuntirii ei, chiar dacă unele teritorii au revenit la sânul patriei-mamă - toate ajustate de diverse pofte -, adică a spune despre oraşul tău, Botoşani, care a dat României nume cu care să se mândrească şi să treacă cu demnitate peste timp, înseamnă a oferi o imagine reală a locului, nu a înşira vorbe goale, ditirambi şi encomioane ieşite din gura celor care-l slujesc vremelnic, ca o datorie uitată faţă de înaintaşi.
               
Dacă oraşul Botoşani a dat ţării atâtea nume, ce a dat ţara Botoşanilor? Să las această întrebare retorică şi să daţi, astfel, dumneavoastră răspunsul, sau să o las simplă întrebare şi răspunsul ar fi unul care, cu siguranţă, ar dezavantaja toate guvernele de când România şi-a câştigat independenţa şi s-a bătut pentru menţinerea ei? Nu pot spune - deşi sunt tentat - că acum mai mult ca oricând, în ultimii douăzeci şi cinci de ani, guvernele au plasat Botoşanii acolo unde este, la marginea ţării, cum de fapt au făcut cu toate judeţele de margine, mai ales cele din nord-est şi cele din sud-est. Nu, au făcut exact ceea ce au făcut toate guvernele care au scris istoria modernă a României – l-au trecut în tolba cu firimituri, lăsînd-l să se descurce singur. 
                 
De fapt, acelaşi lucru au făcut, într-un fel sau altul, şi botoşănenii, cu privire la memoria înaintaşilor. Se laudă că judeţul lor a dat României cele mai multe şi mai mari personalităţi ale culturii române şi nu numai. Da, aşa este. Însă tot judeţul Botoşani este locul în care sunt cele mai puţine case memoriale consacrate personalităţilor originare de aici. În tot judeţul nu există decât o singură casă memorială, cea a lui George Enescu, la Liveni. (Dar şi aşa, nici la Dorohoi, nici la Liveni nu există atracţia pe care o are casa de la Tescani, judeţul Bacău, dedicată lui G. Enescu!) Cu sprijin privat, abia anul trecut s-a finalizat casa memorială de la Mihăileni, în care a copilărit George Enescu! Atât. Ar mai fi un loc unicat dedicat Sfântului Ioan Hozevitul, la Horodiştea. Dar este ca şi cum n-ar fi, pentru că acel mic sit etnografic nu face decât să imite ceva, ce nu are nimic comun cu locul de naştere al sfîntului. În rest, ce avem în Botoşani? O casă dedicată memoriei lui Nicolae Iorga, însă nu poate fi numită casă memorială, ci poate fi doar un mini muzeu ce păleşte foarte mult faţă de ceea ce este la Vălenii de Munte. Localul în care funcţionează acum o „amintire” a marelui pictor, Ştefan Luchian, trecut meteoric pe la Ştefăneşti, pare a fi ceva ce ar putea deveni un punct de atracţie turistică. Dar lăsată doar la eforturile unui singur om, nu are şanse să se impună pe o posibilă hartă turistică. Dar până să ajungi acolo, la Ştefăneşti, te îngroapă gropile din şosea. 
             
Însă, cel mai mare poet al românilor, născut la Botoşani, Mihai Eminescu, nu are o casă memorială dedicată lui şi familiei lui, aici, în oraş. Eminescu s-a născut la Botoşani. Casa în care s-a născut şi a copilărit aproape cinci ani a ars în incendiul din iunie 1887. Pe locul ei există o altă clădire ridicată în chiar anul următor, alături de Biserica Uspenia, în care a fost botezat poetul pe 15 ianuarie 1850, la douăzeci şi cinci de zile de la naştere. Acolo există doar un semn ce aminteşte că pe acel loc s-a născut Eminescu (mini-ansamblu sculptural donat Primăriei Botoşani de Fundaţia Culturală „Hyperion-c.b.). În acea clădire, din respect faţă de marele înaintaş, edilii botoşăneni ar fi putut înfiinţa un muzeu naţional al poeziei sau chiar un centru documentar dedicat vieţii şi operei lui Eminescu (există, de altfel, în acest scop, un proiect narativ depus, cu ceva ani în urmă, la Primăria Botoşani, dar...). Nu este de ajuns să dai numele poetului unei străzi, unor instituţii, ca să-ţi arăţi respectul faţă de memoria celui cu care te lauzi. Asta o fac toate oraşele din România, în care există străzi cu numele poetului Mihai Eminescu. Botoşănenii sunt obligaţi să facă mai mult. Dar ce fac? Priviti cu atenţie şi veţi vedea că mai toate statuile şi busturile dedicate poetului sunt ascunse: cea de la Uspenia stă după copaci, cea din faţa teatrului (care şi el tinde să cadă pradă boscheţilor şi boschetarilor!, dar şi luptelor politice) este şi ea ascunsă după boscheţii din cea mai importantă piaţă a oraşului; cea din parcul de lângă Casa de Cultură a Tineretului, abia de se distinge dintre copaci; bustul din faţa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” este destinat doar celor ce frecventează instituţia de învăţământ. Şi aşa mai departe. Doar bustul din Parcul Eminescu, primul realizat la un an de la moartea poetului, are vizibilitatea necesară. Însă el este pus acolo de cu totul şi cu totul alţi edili din alte timpuri.

Iar cât priveşte „catedrala oraşului”, biserica Doamnei Elena Rareş, Uspenia, în care a fost botezat Eminescu, este deschisă doar în zilele de sărbătoare, cât durează liturghiile, în rest pe poartă zace un lacăt cu un lanţ, care denotă o atitudine posesivă faţă de un loc care ar trebui să fie de pelerinaj continuu în amintirea poetului. Catedrala oraşului a devenit astfel o simplă biserică parohială, cu uşi deschise pentru Eminescu doar pe 15 ianuarie şi 15 iunie! Trist!

În rest, căutaţi cu lumânarea şi nu veţi găsi nicio altă casă memorială: Antipa, deşi casa există, acolo a funcţionat un cazinou şi nu un muzeu al ştiinţelor naturii cum ar fi fost normal să i se dedice celui mai mare naturalist al românilor ivit din acest oraş; Onicescu, nici atât, casa în care s-a născut a fost demolată pentru a se pune în loc o clădire de sticlă; Octav Băncilă, la fel, doar o stradă înfundată îi poartă  numele; D. Pompeiu, vax, cine mai ştie de el; la fel şi D. Brândză; M. Blecher ar putea avea aici o casă memorială; la fel şi Mihai Ursachi (mai ales că există casa în care a copilărit) alţii şi alţii. Aceste toate personalităţi ar putea fi adunate în Casa Ankele, din Centrul istoric al oraşului, că renumita Casă Sofian, destinată cândva acestui proiect, a intrat pe alte mîini, care o ţin într-o nesfărşită refacere. Dar şi aceasta, Casa Ankele, se află în posesia unui privat, care nu lasă din condiţii, iar, dacă ar lăsa, la propunerea unui responsabil de patrimoniu al judeţului, acolo ar trebui să funcţioneze poliţia locală! Asta ar fi soluţia, pasămite, pentru a se putea supravehea cel mai mare sit arhitectonic din Moldova, Centrul vechi al oraşului Botoşani! Or acesta ar putea fi pus în valoare numai şi numai cultutral, nu poliţienesc, cum tinde să devină România, în perspectiva administrativă a actualului guvern.

Dar, evident, nimic mai de doamne ajută nu există în oraşul care se laudă, prin gura edililor şi vremelnicilor politicieni, tot timpul cu numele celor mai mari oameni ai românilor din toate timpurile. Iorga nu are o statuie la Botoşani! A fost o dată o intenţie şi s-a abandonat. În faţa Muzeului de istorie,  care arată ca după război, jupuit şi neatractiv, lipsit de miză turistică, ar putea fiinţa statuia marelui istoric. Bustul amplasat zilele trecute în faţa Pompieriei Botoşani arată gestul perisabil al botoşănenilor în ceea ce priveşte memoria marelui istoric. Mai jos, în faţa casei Văsescu, de pe Pietonalul Unirii, unde nu până de mult a fost un „chioşc de informare turistică” de râsul lumii, ar putea fi aşezată o statuie a lui Enescu. Luchian ar putea întregi locul cu o statuie dedicată lui. Mai jos, vizavi de la La Strada, se află casa în care a copilărit aproape patru ani George Călinescu. Pentru imaginea locului şi respectul faţă de marii înaintaşi, ar merita şi acolo un semn al respectului faţă de marele scriitor şi istoric literar, biograful celebru al lui Eminescu. Astfel acel pietonal, populat acum cu jardiniere de cimitir, ar arăta altfel, mai cultural, mai atractiv. Cum de altfel şi piaţa din faţa Pimăriei şi a Palatului Administrativ ar putea arăta altfel, cu semne ale memoriei înaintaşilor cu care ne lăudăm, cu o statuie (care de fapt există în faza de negativ) a patronului spiritual al oraşului, Sfântul Gheorghe. Toate astea ar schimba radical faţa oraşului, l-ar înscrie din loc uitat de lume în loc vizitat de lume.
                 
La fel, cred că suntem singurul judeţ din ţară care, având atâtea puncte posibile de atracţie turistică, nu face nimic pentru a le pune în evidenţă. Ba face, ceva împotriva perpetuării acestora, aşa cum s-a întâmplat cu casa Ion Pillat de la Miorcani, cu domeniul de acolo, abandonate şi preluate de averofagi.
               
Am lăsat intenţionat la urmă Ipoteştii, legat de numele poetului şi de eforturile recente de a pune în valoare acel spaţiu intrat în mitologia eminesciană. Există acolo cel mai mare complex memorialistic dedicat unei personalităţi a culturii române, de la casa memorială a familiei Eminoviceştilor (nu a lui Mihai Eminescu, cum fals s-a încetăţenit!), biserica Eminoviceştilor, biserica ridicată prin colectă publică şi dedicată memoriei poetului la cincizeci de ani de la moarte, Casa Papadopol, cimitirul cu mormintele părinţilor şi fraţilor, muzeul Eminescu, acum improvizat şi deloc popularizat, şi celelalte imobile mai noi care adăpostesc valori demne de interes. Scopul lui iniţial a fost şi unul de centru de cercetare. A devenit şi aşa ceva prin biblioteca de poezie românească, unica de acest fel din ţară, iniţiativă a regretatului Laurenţiu Ulici. Acolo există evidenţiat şi un trecut mult mai îndepărtat al trecerii străbunilor pe acele locuri: nu departe este Cetatea dacică de pămînt de la Stânceşti. Ar fi locul care ar putea scoate oricând Botoşanii din pericolul marginalizării şi provincializării. Ar fi negreşit locul de cea mai mare atracţie turistică. Există! Dar cine-l vede, cine, ca trecător întâmplător pe aici, pe drumurile ce vin dinspre nord, dinspre vest, dinspre sud, dinspre est? Nimeni! Pentru că nu există niciun panou publicitar care să explice acest lucru, că acolo există Memorialul Ipoteşti, un complex memorialistic unicat în ţară, nu sunt pliante, ghiduri popularizate peste tot, care să-l îndrume pe trecător înspre acolo, trecător care să ducă vestea existenţei unei astfel de zestre culturală, nu există nimic în acest sens. Un simplu spot publicitar, dat din când în când pe principalele posturi de televiziune, ar stârni interesul. Un site, care, chiar dacă există, nefiind făcut cunoscut pe marile panouri publicitare puse pe toate drumurile de intrare în judeţ, cu aplicaţii posibile şi uşor de accesat, nu ajută cu nimic. Am scris despre aceste lucruri de nenumărate ori. Însă nu s-a auzit nimic. Ba mai mult, cei puşi să slujească acolo m-au trecut la index. Dar asta nu contează!
           
Este acesta un semn de ignoranţă totală, de lipsă de respect faţă de înaintaşii cu care te lauzi când este vorba să spui şi tu ceva despre locul de unde vii, unde exişti, unde vrei să-i aduci şi pe alţii. Dar de făcut ce faci? Nimic. Este, în realitate, cel mai evident lucru.
           
Nu se spun astfel de lucruri la zi de sărbătoare. Dar ce să fac, să ne minţim iarăşi, să ne batem cu pumnii în piept şi să spunem că Eminescu este al nostru, dar îl ascundem pe după boscheţi, că Enescu este al nostru, dar îl lăsam pradă uitării, fără niciun eveniment consacrat muzicii lui, aici, acasă, că Iorga..., că Luchian, că..., hă-hă, câte şi mai câte alte nume, că memoria ta leneşă nici nu le mai încape?... Dar şi dacă atragem atenţia încă o dată asupra acestei stări de fapt, credeţi că se va mişca din locul în care a înţepenit respectul faţă de memoria înaintaşilor botoşăneni? Nu, din păcate nu se va mişca nimic.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FOTO - Botoșănenii au ajuns la disperare din cauza drumurilor: "E un adevărat calvar!"

astăzi, 10:18
55

S-au săturat! Trăiesc în secolul XXI, într-un stat european, dar se simt la capătul lumii. Au protestat de nenumărate ori, dar sunt nevoiți în continuare să circule pe drumuril...

Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox Botoșani, prezent la aniversarea a 15 ani de la înființarea Parohiei "Buna Vestire" din Latina, Italia

astăzi, 09:08
68

Duminică, 9 decembrie 2018, Parohia "Buna Vestire" din Latina, Italia, a îmbrăcat haine de sărbătoare, la împlinirea a 15 ani de la înființarea acesteia. Pen...

Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra înșelăciunilor comise prin metoda "Accidentul"

astăzi, 08:43
91

Metoda denumită generic "Acidentul" este modul prin care escrocii încearcă ori chiar reuşesc să obţină sume mari de bani sau alte foloase materiale, profitând de &icir...