Despre "formarea unui chirurg în perioada interbelică" ne povestește Micaela Ghițescu, oferindu-ne în acest sens chiar mărturiile lăsate de tatăl său, chirurgul Constantin Ghițescu. Provenit dintr-un neam de dascăli și preoți modești, a urmat liceul în Ploiești până în penultima clasă, când s-a înrolat voluntar în război, "ca să luăm Ardealul". Examenul de bacalaureat l-a susținut în Botoșani, unde se afla în 1917 regimentul său, iar în 1918 s-a înscris la Facultatea de Medicină din București.
Vom poposi câteva minute asupra unor reflecții care, raportate la zilele noastre, capătă o nuanță care ne așază în altă paradigmă: "Când stau și cuget la vremea cernută, îmi este necaz că un liceu nu ajunsese să dea unui școlar, socotit printre cei buni, o sumă de elemente hotărâtoare pentru desăvârșirea formației sale spirituale", spunea medicul Constantin Ghițescu. Și exemplifica prin "insuficiența studiilor filosofice, cu deosebire a celor de logică, de lipsa unei culturi umaniste și a unei cunoașteri temeinice a limbilor de circulație universală".
Ce însemnătate ar avea toate acestea, ne vom întreba astăzi, pentru un viitor chirurg? Ce așteptări are societatea de la un medic în afară de o bună pregătire profesională și, poate, un pic de har? Constantin Ghițescu era însă convins că, fără o cultură generală și o pregătire spirituală, un tânăr nu poate "să își ia zborul spre culmile adevărurilor științifice". Mai exact spus, "cu o cultură neîndestulătoare și cu un instrument de cercetare înapoiat, randamentul studiilor sale nu ar putea fi decât mediocru".
Chirurgul Ghițescu a devenit unul dintre cei mai buni profesioniști din România interbelică, urcând ierarhic toate treptele ce i s-au ivit în cale. Pentru o mai amplă perspectivă asupra activității cu totul excepționale a medicului Ghițescu, vom adăuga faptul că este creatorul unor procedee personale de tehnică chirurgicală care au devenit clasice în chirurgia modernă. Un uriaș al științelor medicale, un destin ce avea curând să se izbească de zidul comunismului. În 1948, medicul Ghițescu era (funcție ocupată prin concurs) director al Institutului Clinico-Chirurgical de la Spitalul Colentina din București. Până într-o dimineață când, mergând la serviciu, a fost întâmpinat de portar care, cu ochii în lacrimi, i-a spus: "Nu am voie să vă las să intrați pe poarta spitalului!". A rămas cu cabinetul medical, însă din cauza impozitelor uriașe a fost nevoit să îl închidă și pe acesta, după ce a vândut tot din casă, inclusiv bicicletele copiilor, pentru a face față taxelor. Iar când s-au închis și cabinetele medicale, povestește fiica chirurgului, pe buletinul de identitate i s-a scris "fără ocupație". A murit la 57 de ani, sufocat de o lume în care nu mai putea să respire.
Cum am putea așeza în fața memoriei acestui om figura medicului din zilele noastre care își alungă pacientul pe motiv că suma oferită pentru operație este mult prea mică? "Nici nu urc în sala de operații pentru banii aceștia", i-ar fi spus acesta omului din fața sa. Un medic militar, colonel. Un medic, așadar, dintre cei privilegiați, care rămân în profesie doar pentru că singurul lor scop în viață este să facă bani. Se spune că operația pentru care medicul a primit în final 500 de lei era o banală amigdalită.
Și ne vine în minte ziua de 1 Decembrie. Cu fastuoasele parade din Capitală și din marile orașe, cu tehnica militară de ultimă generație, militari dotați cu costume dintre cele mai bine echipate. Și desigur foarte scumpe! Cum ar fi arătat, oare, o zi în care să aplaudăm și medicii care se încăpățânează să rămână în țară, și profesorii, și minerii, și croitoresele? Și brutarii, constructorii, țăranii? Cum ar fi arătat toți acești români care, da, se îmbracă din banii lor, trăiesc pe banii lor, își fac case și cresc copii din banii lor? Și nu pun "preț pe viață", precum domnul doctor-colonel. Nu minimalizăm rolul Armatei, departe acest gând. Dar România anului 2018 nu este doar cea de la paradă, ci mai degrabă cea care, cu 200 de lei în mână, stă umilită în fața unui medic-colonel nemulțumit de suma oferită.
Nu întâmplător chirurgul Constantin Ghițescu pleda pentru o școală care, dincolo de știință, să pună bazele unei dezvoltări spirituale. Un specialist fără înțelegerea lumii în care trăiește, fără empatia care să îl apropie de omul din fața sa, fără iubire de semeni nu va fi decât un făcător de bani.
Încheiem acest parcurs jurnalistic întorcându-ne la cuvintele unui profesor universitar, Mihai Maci, cel care în urmă cu ceva timp atrăgea atenția că, dacă școala va rămâne în acele "stereotipuri al căror singur orizont e trecerea examenului – pentru ca elevul "să aibă succes" și școala un punctaj bun –, ce obținem? Tineri cinici, care știu "cum se face" și cât costă totul, al căror orizont se reduce la a face bani ca să se distreze și a discuta despre mașini și haine de firmă. Ei sunt viitorul nostru? Și noi – care ne revendicăm de la "școala serioasă" de altădată – suntem trecutul lor?". O întrebare pe care o lăsăm să plutească în finalul acestor rânduri, în speranța că ea va stârni în fiecare dintre noi intrespecții necesare vremurilor în care trăim. Noi și copiii noștri.