CELEBRĂM CULTURA: 15 ianuarie, 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Cultura implică evoluție, creștere, educație, asumare. De-a lungul secolelor, conducătorii care au înțeles cu adevărat rostul culturii au acționat după cum le-a fost interesul: au încurajat-o sau, dimpotrivă, au nimicit-o. 

CELEBRĂM CULTURA: 15 ianuarie, 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

În mai toate dicționarele limbii române, de la edițiile Șăineanu (1929), Scriban (1939) sau Dicționarul limbii române contemporane (1955-1957), publicat de Academia Română, și până la mai recentele DEX (1998) și DOOM 2 (2005), înțelesurile cuvântului CULTURĂ pleacă de la A CULTIVA. În ediția Șăineanu, de pildă, primează sensul de cultură a pământului, modul de a lucra pământul, precum și sensul figurat: ocupațiune sârguitoare, civilizațiune.
 
Peste 10 ani, ediția Scriban adaugă la explicațiile cuvântului CULTURĂ și rezultatul cultivării, urmat de asemenea de sensul figurat al cuvântului: ocupațiune intelectuală. Civilizațiune, învățătură.
 
În Dicționarul limbii române contemporane (1955-1957), CULTURA aduce cu totul alte perspective. Primul sens al cuvântului are în vedere, de această dată, totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire în procesul muncii sociale desfășurate de-a lungul istoriei și faptul de a poseda cunoștințe în diverse domenii, totalitatea acestor cunoștințe, precum și nivelul ridicat de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. Abia apoi aflăm că același cuvânt înseamnă și totalitatea lucrărilor pe care le întreprinde omul pentru ca solul să producă roade; arta de a lucra pământul și de a îngriji plantele.
 
Ediția din 1986 ne aduce în atenție și sintagma OM DE CULTURĂ, dar și CULTURĂ DE MASĂ. Definiția se păstrează în aceeași paradigmă în edițiile următoare (după 1990).

Parcurgând înțelesurile și evoluția în timp a cuvântului, facem un popas în discursul lui Dan Tomuleț (doctor în filosofie, traducător al lui Plotin), care ne așază în fața unor provocări cu care, din păcate, nu am prea fost obișnuiți. Spune Dan Tomuleț în una dintre conferințele Eikon (Sibiu, 2018), CULTURA "nu înseamnă pictură, poezie, filosofie". Cultura înseamnă "cultivarea de sine. Și asta o face fiecare pentru sine: ce sunt eu, unde am ajuns, care sunt valorile mele? Numai astfel ne vom descoperi direcția și sensul, altfel riscând să rămânem simpli consumatori". 

A cultiva pământul înseamnă, în fapt, a sădi pentru a culege roade. Nicio cultură nu se realizează în afara acestui scop. Un câmp buruienos, lăsat de izbeliște, nu produce nimic. El invadează sau secătuiește. Cultura rodește și păstrează sămânță și pentru anii care vin. 

Privim cu amărăciune în jur. Buruienile, mizeria, lipsa de perspectivă, indisciplina și superficialul domină spațiul public. Despre roade nu mai poate fi vorba, dimpotrivă. Trăim astăzi o falsă cultură, o păguboasă libertate. Suntem – ne spune același Dan Tomuleț – în era Omului orizontal, “despre care Nietzsche spunea că este ultimul om. Omul a fost redus la interesele sale economice, iar noi ne-am lăsat atrași în această capcană și acum suntem în ea. Nu e o chestiune de viitor, e o chestiune de trecut: ea s-a întâmplat deja”.

Întoarcerea la cultură înseamnă, în fapt, cultivarea sufletelor noastre întru rod bogat, ziditor. De aici începe drumul. De la propriile experiențe, de la propria construcție interioară. 

Cultura este, din această perspectivă, drumul către libertatea spiritului. Desigur, (și) prin poezie, pictură, filosofie, muzică. Libertatea de a manifesta în exterior sufletul, fiirea. De aceea arta a fost, în timp și peste timp, un adevărat sprijinitor fără de care societatea nu ar fi putut înainta.

O cultură sănătoasă implică roade de soi. CULTURA implică evoluție, creștere, educație, asumare. De-a lungul secolelor, conducătorii care au înțeles cu adevărat rostul culturii au acționat după cum le-a fost interesul: au încurajat-o sau, dimpotrivă, au nimicit-o. Excepțională, din acest punct de vedere, observația Carmeliei Leonte, în cartea Șarpele și filosofia (Iași, Editura Sedcom Libris, 2018): “…nu-mi vine să cred că brutele acelea comuniste, torționarii și prădătorii de existențe erau mai conștienți decât noi de valoarea poeziei, de puterea ei. (...) Cum e posibil ca ei să fi înțeles mai profund greutatea literaturii, pericolul pe care îl incumbă, capacitatea ei de a conserva demnități, decât noi, cei de astăzi? Dacă nu ar fi înțeles, nu ar fi pedepsit atât de aspru creatorii". Fragmentul face referire, se înțelege, la deținuții din închisorile comuniste. 

"Nu cunosc cu adevărat mari poeţi care să nu fie dublaţi de mari caractere, de oameni care trăiesc până la capăt drama poporului lor", spunea și Cezar Ivănescu, el însuşi o victimă a vechilor şi noilor proletcultişti. 

15 ianuarie, 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu: România celebrează CULTURA NAȚIONALĂ

În urmă cu un veac, românii făureau România cea mare. Imediat ce au ajuns la putere, comuniştii au trecut la distrugerea, compromiterea şi desfiinţarea tuturor partidelor şi personalităţilor care au contribuit la Marea Unire din 1918. Au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte oamenii politici care purtau încă simbolurile Unirii. Ţărănişti şi liberali, preoţi, militari. Genocidul elitelor avea să ţină mai bine de un secol ţara în întuneric şi izolare culturală.

A urmat o Românie a Brucanilor: Silviu Brucan – pe numele său Saul Brukner, şef adjunct la Scânteia (1944-1955), oficiosul care cerea public condamnarea duşmanilor de clasă (vezi cazul Iuliu Maniu!), şi Saşa Brukner (Alexandra Sidorovici), acuzator politic la Tribunalul Poporului, cea care asigura drumul spre temniţele de exterminare a mii şi mii de români. O Românie în care impostura, nonvaloarea, nulocraţia (de la Magda Ursache citire!) au devenit politică de stat. O ţară arestată de comunişti, cu Noica, Dinu Pillat, Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu, Corneliu Coposu în puşcării, cu temniţe înmiresmate de Gafencu, Gyr, Constantin Oprişan, Sandu Tudor, Iustin Pârvu...

Să nu uităm că, după 1989, a urmat tot o Românie a Brucanilor, cu torţionari pe sticle, mărturisind cu lacrimi în ochi dragostea de ţară. Noua generaţie de proletcultişti face de strajă la graniţă, ca nu cumva Paul Goma să calce pe pământul ţării sale.

De câte alte secole are nevoie România pentru a reface generaţiile de oameni liberi, pentru a re/clădi CULTURA? Când vom reface fondul sufletesc, creștin al românului?

Să gândim de Ziua Culturii Naţionale a României. Să medităm şi pentru Ziua Naţională a Culturii din Republica Moldova. Ne uneşte 15 ianuarie. Ne unește Eminescu. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Câte ceva despre sindromul ogarului sau la ce bun poeții în vreme de restriște?

astăzi, 07:55
167

Devine redundant și gratuit să mai stârnim aripile poeziei în vremuri în care se vorbește mai mult despre bani, politică, afaceri, profit, nu-i așa? Și totuși, cine se te...

Memoria zilei: Ion Pillat și destinul cutremurător al unei familii de români - "Miorcanii îi dădeau sentimentul statorniciei, împăcându-l cu veşnicia"

Miercuri, 17 Aprilie 2019
531

La data de 17 aprilie 1945 a suferit o congestie cerebrală în plină stradă, în Bucureşti. Este transportat acasă în stare de inconștiență, iar până seara a decedat. Av...

Poveștile inimii: "Medicul fericit" care a salvat viața unei fete de 22 de ani, din Botoșani!

Luni, 15 Aprilie 2019
9930

Să-i numim România discretă. Sau tăcută. Într-o smerenie pe care doar ei, salvatorii, o pot avea. În timp ce privim hipnotizați spectacolul televizoid, în timp ce ne cert...