Născut pe 20 iulie 1940, în satul Draxini, din județul Botoșani, de ziua Sfântului Ilie, Constantin Dracsin a trăit 59 de ani, săvârșind pământeasca ființă în iarna anului 1999, pe 7 ianuarie, în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Botezătorul.
Constantin Dracsin este pentru literatura română făcătorul de pace, prăznuitorul de îngeri, zburătorul fără aripi. A scris și a desenat purtând creionul între dinți. A învins boala, dar nu a reușit să înfrângă până la capăt neputințele trupești. Din cauza unei crunte maladii din copilărie, poliomielită, nu și-a mai putut folosi mâinile, dar asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai importanți poeți ai Botoșanilor și nu numai.
Umbletul, scrâșnirea din dinți, privitul și contemplarea în şi despre sine au căpătat, în timp, inedite înțelesuri, poemele lui Constantin Dracsin codificând, în fapt, un nou manual de viețuire. Suferința este o formă a trecerii pe care poetul o transpune în sentimente, dovedind o dezinvoltură imaginativă excepțională. Poet din stirpea lui Nichita, Dracsin nu joacă la pariuri poezia, nici nu o supralicitează spre a-i folosi la maximum voluptățile. Dimpotrivă, opera lui Constantin Dracsin rămâne într-o caldă sărbătoare a discreției, ea integrându-se mai degrabă universului interior al poetului. (mai mult aici)
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, a publicat în timpul vieţii opt volume (primul în 1981), numeroase grupaje de poeme în reviste literare ("Cronica", "Ateneu", Luceafărul", România literară"), iar desenele sale au fost expuse pe diverse simeze şi au ajuns în variate colecţii particulare. Pentru că Dracsin a fost și un apreciat grafician, îngrămădind parcă în puncte cuvintele atât de greu scrâșnite între dinți. A avut numeroase expoziţii personale în Botoşani (1985, 1987, 1988, 1989, 1992, 1999), Iaşi (1988), Bucureşti (1991), Essen, Germania (1991) şi Olanda (1993). Este prezent în colecţii particulare din ţară şi străinătate. A realizat 146 de lucrări de grafică.
Destinul lui Constantin Dracsin s-ar cuveni predat drept lecţie de trăire tuturor celor care, sănătoşi fiind, îşi plâng vieţuirea, dar şi celor care, loviţi de soartă, nu găsesc niciun sens poverii cu care au fost "meniţi". "Poate/ nu m-aţi dorit/ şi totuşi/ fără mine/ nu mai ajungeaţi/ buni", ne spune Constantin Dracsin, un poet despre care putem afirma, folosind cuvintele inepuizabilului Radu Săplăcan, că a fost o "conştiinţă artistică neînseriabilă".
Memoria culturală, o moștenire risipită, ce riscă să dispară definitiv!
Din păcate, memoria începe să se subțieze pe măsură ce generațiile se succed într-un vuiet ce devorează și distruge tot ce înseamnă valoare, cultură, simbol.
Un ținut al culturii, precum este cel al Botoșanilor, devine de la un an la altul un pământ al îngropăciunii spirituale. Situația Botoșaniului pare să fie unică în Moldova. Niciun județ/oraș reședință de județ nu s-a mai prăbușit atât de mult în ultimii 30 de ani. Cu o moștenire importantă, cetatea care a dat țării genii incontestabile nu dispune de o galerie a personalităților, de o sală de teatru cel puțin decentă, de un spațiu cultural modern care să găzduiască manifestări de înaltă ținută.
Cultura din Botoșaniul anului 2019 se consumă în mall, în săli reci de cinema, în spații amenajate în hotel. Renumele de oraș cultural pălește și roșește când vine vorba despre Filarmonica fără clădire proprie, adecvată muzicii, despre Teatrul de păpuși într-un sediu peticit și cu greu ținut în picioare, despre un Teatru dramatic alungat dintr-o clădire istorică ce avea să devină ruină. Singura investiție concretă - reabilitarea Centrului Vechi - s-a dovedit a fi în paguba culturii și în beneficiul unei comunități care s-a declarat stăpână și suverană.
Între timp, Suceava a modernizat un cinematograf și a construit/înfiițat un teatru. Ieșenii au modernizat, de asemenea, sediile instituțiilor de cultură, atrăgând public inclusiv din Botoșani.
Cum ar fi fost, oare, ca generațiile de elevi din Botoșani să aibă un loc în care să respire cultură, istorie, memorialistică, divertisment de bună calitate? Cum ar fi ca un spațiu din Botoșani să vorbească despre geniile cu care ne mândrim fără să le cunoaștem cu adevărat (întrebați pe stradă când s-a născut George Enescu, când a murit Luchian, unde s-a născut Nicolae Iorga etc.), un loc în care să afle tinerii că tot de aici, din Botoșani, au plecat mari duhovnici ei României, de la Paisie Olaru la Ilie Cleopa sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul și încă mulți alții. Dintr-o minimă informare ne-am aminti de Constantin Dracsin, de Horațiu Ioan Lașcu, Octav Băncilă, Constantin Piliuță, Victor Tufescu, Ion Pillat, PF Teoctist, Dimitrie Negreanu, Mihail Sorbul, Octavian Cotescu. Si lista este departe de a se sfârși...
Un spațiu dedicat acestor personalități, cu o minimă ilustrare a vieții și operei, ar putea oferi o imagine asupra culturii din acest nord de Românie. Un gest care s-ar constitui, mai ales, într-un absolut necesar act educativ, în special pentru tinerele generații. Un spatiu care va deveni, fără îndoială, o carte de vizită a acestor locuri binecuvântate!
Altfel nu rămânem decât cu o mândrie stearpă, cu o nemeritată moștenire pe care nu o îngrijim, ba - mai mult - o risipim iresponsabil și într-o nepăsare pentru care vom da seamă în fața celor ce vor veni. Este o temă deschisă dezbaterii în luna în care ne pregătim să onorăm Ziua Culturii Naționale, ziua nașterii la Botoșani a întâiului poet al țării. A păstra moștenirea culturală este mai mult decât o responsabilitate. Este o formă de respect și, de ce nu, o obligație!
