A trăi, a asculta, a iubi

A trăi, a asculta, a iubi

 Maurice Ravel  

Maurice Ravel (7 martie 1875 – 28 decembrie 1937)

Se spunea despre muzica lui Ravel că ticăie ca un cronometru bine reglat, ceea ce îl făcuse pe Stravinski să îl numească ”ceasornicar elvețian”.

Unii îl acuzau că este artificial. ”Le-a trecut oare vreodată prin minte că cineva poate fi artificial din fire?”, răspundea Ravel la criticile de tot soiul.

În 1929 compune celebrul ”Bolero”, însă tot în această perioadă (1929-1931) apar și cele două concerte pentru pian. Unul dintre ele – ”Concert pentru mâna stângă” – fusese scris pentru pianistul austriac Paul Wittgenstein, care își pierduse mâna dreaptă în timpul războiului.

 

După ce compune cele două concerte de pian, în 1932, Ravel suferă o cădere nervoasă, consecință a unui accident de automobil. În 1933 nu își mai putea controla mișcările picioarelor și ale mâinilor, ceea ce făcea aproape imposibilă apropierea de pian. Apoi își pierde în parte memoria. În 1937, pe 19 decembrie, este operat pe creier. Intră în comă și, pe 28 decembrie, Ravel moare într-un spital din Paris. Avea 62 de ani.

”Mi-am scris lucrările încet, picătură cu picătură. Le-am smuls din mine bucățică cu bucățică... și acum nu mai pot face nimic, iar asta mă deprimă în cel mai înalt grad”, spunea cu tristețe Ravel în ultima parte a vieții.

Deși cea mai cunoscută lucrare a lui Ravel rămâne ”Bolero”, despre ”Concert pentru mâna stângă” se spune că este cea mai emoționantă și mai importantă lucrare pe care a compus-o de-a lungul întregii sale vieți.

Lucrarea ”Concert pentru mâna stângă” a fost inclusă în 1932 în programul de la București, la Ateneu, și însuși compozitorul ar fi dirijat, sosit în România pentru a o însoți pe Marguerite Long, solista concertului. Regele Carol al II-a l-a invitat pe Ravel la prânz, însă compozitorul nu ar fi ajuns întrucât... a uitat. Era înainte de accident…

Ravel este ușor recognoscibil, lucrările lui au un sunet caracteristic. Lucra direct cu materialul muzicii, fără porniri instinctuale. Echilibru, finisare excepțională, personalitate și culoare, dar fără să dea frâu liber sentimentelor.

Un geniu muzical prins în capcana unui corp care-l trădează exact când creația lui avea nevoie de el. Ca și cum ar fi luptat să țină pasul cu propriul "cronometru"; dar boala a fost mai puternică.

Sensibilitatea artistică devine și ea, în acest caz, o vulnerabilitate interioară, o dualitate pe care o regăsim - cunoaștem din istoria muzicii -, la numeroși compozitori: creativitate intensă combinată cu fragilitatea personală.

A continuat să compună până aproape de sfârșit. Asemenea celorlalți mari compozitori, de la Stravinski la Debussy, Ravel a fost o explozie de inovație, de nou, de energie. E fascinant cum acești "titani" au reușit, la vremea lor, să creeze opere care nu doar că definesc modernitatea, dar continuă să inspire și să emoționeze și astăzi.

Muzica lor ne vorbște despre supraviețuirea artistică și deopotrivă umană. Muzica însăși le era oxigen, singurul mod de a-și păstra identitatea în mijlocul prăbușirii fizice și psihice.

Ravel a continuat să creeze nu doar din pasiune, ci și ca să-și păstreze controlul asupra propriei lumi interioare, când totul în jur se destrăma. E emoționant cum "Bolero", piesa lui cea mai iubită, e aproape o metaforă a acestei lupte: o repetiție obsesivă, hipnotică, ce crește până la un punct de ruptură...

Nu întâmplător, Ravel este dintre compozitorii care și-au creat un univers unic: rafinat, complex, cu o precizie aproape matematică, dar și cu o emoție profundă.

Și e aproape bizar - deși putem numi și poetic - că un om care a orchestrat cu atâta măiestrie sunetele a sfârșit prin a-și pierde controlul asupra propriului corp.

După filmul lui Serge Celibidache (”Cravata galbenă”), cu celebra scenă a "Bolero"-ului, probabil că muzica lui ravel a avut parte de o nouă ”reprezentație”, cel puțin în România. Pentru că, da, ”Bolero”-ul e poarta. Dincolo de ea e lumea lui Ravel: plină de nuanțe, de culori orchestrale, de ritmuri care dansează. Și de o sensibilitate aproape picturală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Folclorul, fără public tânăr în sălile de spectacol. Ce se va întâmpla peste 10-20 de ani? / ”Botoșaniul stă pe un pământ foarte fertil, nearat încă!”

Monday, 16 November 2026

Timp de două zile, la Botoșani a avut loc un adevărat maraton folcloric, un act cultural care a reunit artiști din generații diferite, din zone etnofolclorice diverse – ambele maluri ale Pr...

INTERVIU cu părintele protopop Partenie Apostoaie: DE CE postesc? CUM postesc?

Friday, 13 November 2026

De duminică, 15 noiembrie, creștinii intră în Postul Nașterii Domnului, o perioadă care amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în ...

Botoșăneanul care face cea mai bună pizza italiană din Marea Britanie! ”Acest premiu mă motivează să fiu și mai bun!” - FOTO

Wednesday, 11 November 2026

Are 23 de ani, s-a născut în Botoșani și de mai bine de trei ani muncește în Marea Britanie. Nu s-a mulțumit, însă, cu o muncă de supraviețuire, ci a vrut un singur lucru: sÄ...