Mihaela ARHIP: Lumea asta începe să semene tot mai mult cu iadul de la Suraia

Mai devreme sau mai târziu, fiecare alegem o cauză pentru care să luptăm. Pentru oameni, cărţi, necuvântătoare, pentru mediu, libertate, educaţie. Pentru noi înşine. Dacă nu găsim altă cauză care să merite, luptăm doar pentru noi. E o cauză nobilă, ca multe altele.

Nu am înţeles niciodată de ce sunt desconsideraţi cei care aleg o cauză pe care nu au ales-o alţii. Fiecare are menirea, darul şi datoria lui pe faţa pământului.

În aceste zile...

Nu m-a surprins determinarea, curajul şi mobilizarea celor de la asociaţiile care luptă pentru protecţia animalelor şi a particularilor care au făcut tot posibilul ca să scoată din adăpostul groazei de la Suraia fiecare câine. Oamenii aceia ştiu ce vor, iubesc ceea ce fac şi nu m-a surprins nimic din ceea ce au făcut. Fireşte, îi admir, îi apreciez. Pentru mine, ei sunt unii dintre eroii acestei lumi în cădere liberă. M-am bucurat că au reuşit. E o bucurie umbrită de vestea că mulţi dintre căţeii salvaţi au distemper, dar tot bucurie este. Ştiu că acei oameni se aşteptau la acest lucru, au experienţă în domeniu, nu sunt nici naivi, nici lipsiţi de experienţă. Dar nu a contat asta, fiecare câine a fost scos de acolo. Au reuşit, au avut puterea de a reuşi.

Nu m-a surprins nici gradul de decădere morală, nici dezumanizarea celor care au lucrat sau lucrează în adăpostul de la Suraia. Da, am văzut filmul postat pe reţelele de socializare. Şi nu am reuşit să nu-mi pun întrebarea: de ce atât de târziu au fost scoase toate la lumină? Cei care ştiau şi au tăinuit împart vina cu cei care au făcut acele lucruri abominabile pe care le-am văzut. Imaginile acelea mă vor bântui mult timp de-acum înainte. Aceia nu sunt oameni. Dar sunt mulţi ca ei. Cu unii m-am întâlnit şi eu pe drumul vieţii, am păstrat în suflet urmele bocancilor lor. Sunt oameni cu sufletul bolnav.

Dar mereu şi mereu va continua să mă surprindă răutatea patologică, plăcerea celor care nu fac nimic de a jigni, de a murdări pe cei care încearcă să facă ceva. Cred că e o trăsătură a neamului nostru de a-l lovi pe cel care încearcă să se ridice deasupra, pentru tot mai mulţi în ultima vreme e o profesiune de credinţă să calce cu toată talpa grumazul care nu numai că nu se pleacă, ci încearcă să se şi înalţe.

Patul lui Procust e scos la drumul mare şi toţi cei care nu corespund sunt aduşi la nivelul celui care îi judecă. Unii deţin adevărul absolut şi se pricep la toate.

Dacă până şi oamenii aceia care au stat în frig şi în ploaie, obosiţi, epuizaţi, flămânzi, dar ne-au făcut mândri că sunt de-ai noştri, ne-au dat speranţa că se poate, că măcar se încearcă şi că poate fi şi bine, dacă până şi oamenii aceia care au spart porţile adăpostului de la Suraia au fost batjocoriţi în comentarii care nu aveau nicio justificare... Lipsa de educaţie naşte monştri.

Nu puteţi ajuta fizic, donaţi un bănuţ. Nu puteţi dona, puneţi acolo un gând bun. Nu aveţi nici gând bun, treceţi mai departe. De ce trebuie să loviţi cu vorba? Ce mecanism pune în mişcare, în unii, plăcerea de a lovi? Ura, invidia, frustrarea?

Oameni buni, lumea asta începe să semene tot mai mult cu iadul de la Suraia, chiar nu vă daţi seama?

Fiecare găseşte în el puterea de a lupta pentru o cauză în care crede. Fiecare are menirea, darul, datoria lui pe pământul acesta.

(Mihaela Arhip)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A furat o mașină în miez de noapte și a abandonat-o pe o stradă din Botoșani!

astăzi, 13:00

La data de 29 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 18 ani, din municipiul Dorohoi, cerc...

Primării din Botoșani, amendate de comisarii de mediu pentru reciclarea și colectarea neconformă a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 12:06

În perioada 18.05-29.05.2026, conform tematicului planificat pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform...

Doi migranți depistați după traversarea ilegală a frontierei, alți opt opriți înainte de intrarea în România, la Prut! (Foto)

astăzi, 10:18

Polițiștii de frontieră români și autoritățile de frontieră din Republica Moldova au depistat zece cetățeni afro-asiatici care încercau să treacă ilegal râul Prut pentru a...

-->