LA MULȚI ANI! Sanda TOMA – 70! Sportiva din Botoșani care a câștigat primul AUR OLIMPIC al României, la canotaj!

Născută pe 24 februarie 1956, la Ştefăneşti, în judeţul Botoşani, este Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani. O sportivă care a scris istorie: în 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova, a devenit prima canotoare tricoloră care a câștigat aurul olimpic, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Dublă campioană mondială şi campioană olimpică! După trei succese impresionante (1979 - medalie de aur la Campionatele Mondiale de la Bled, 1980 - medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Moscova, 1981 - medalie de aur la Campionatele Mondiale de la München) Sanda Toma s-a retras din competiţiile sportive. În glorie şi neînvinsă!

 

”Din anii copilăriei (la Ștefănești, nota red.) îmi amintesc şcoala în care am învăţat şi unde am avut dascăli minunaţi. Am fost premiantă din clasa I şi până în clasa a XII-a. Lecţia de educaţie fizică nu mi se părea atractivă, aşa cum probabil, pentru mulţi copii, nu este. Sportul m-a atras pentru că în faţa casei părinţilor mei este stadionul şi o grădină publică. Acolo se organizau mereu întreceri sportive şi fugeam din atenţia mamei să privesc spectacolul sportiv”, mărturisea Sanda Toma într-un interviu acordat publicației Știri.Botoșani.Ro.

”La atletism am ajuns datorită mamei, care a citit într-un ziar despre Liceul Central Experimental de Atletism, din Câmpulung, Argeş, pentru  care se caută elevi cu aptitudini motrice pentru a practica sport. Am trimis scrisoare la conducere şi după multe negocieri cu părinţii, am reuşit să plec în clasa a VIII-a, trimestrul II. Am avut şansa să ajung acolo, dar şi ghinionul de a fi antrenată de un profesor mai puţin interesat de performanţă. Viitorul performanţei în atletism nu l-am perceput, motiv pentru care mi-am acordat a doua şansă, la canotaj, atunci când s-a ivit ocazia. Orice sport este frumos, m-a încântat faptul că se vorbea despre canotaj academic şi am înţeles că am păşit pe un drum care îmi face onoare să-l urmez”, mai spunea Sanda Toma, care astăzi, 24 februarie, împlinește 70 de ani.

La mulți ani, multă sănătate și împliniri!

INTERVIUL integral: SANDA TOMA, istoria vie a sportului românesc: "Am dorit să concurez doar pentru Locul I. Obiectiv îndeplinit!"


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Rapsodul din Botoșani întors din pribegie și viața sub binecuvântată ascultare: ”Eu aici mă simt ca în Rai!”

Sunday, 4 October 2026

În vara anului 2014, Andrei V. Ciopec obținea Premiul pentru cel mai bun actor la Gala HOP. În preajma Crăciunului, când entuziasmul și gloriile actoricești se mai cumințiseră,...

Un nou premiu pentru regizorul care și-a creat scurtmetrajul de animație în orașul Botoșani! - FOTO

Sunday, 4 October 2026

Pasiunea pentru film și animație i-a adus o nouă recunoaștere! De data aceasta, scurtmetrajul de animație ”În seara de Moș Nicolae” (regia Emy-Mirel Ivașcă, producÄ...

530 de ani de la zidirea Mănăstirii Popăuți din Botoșani - „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei…” - FOTO

Wednesday, 30 September 2026

La finalul secolului XV, era zidită ca biserică de mir, fiind ctitorită de către Ștefan cel Mare pe „moșie domnească din hotarul târgului” Botoșanilor, în zona denumitÄ...