FOTO, VIDEO - O elevă din Botoșani și-a lansat cartea la Târgul Gaudeamus: "Nu este nicio formă mai deplină și desăvârșită a iubirii decât aceea între artist și muza sa"

FOTO, VIDEO - O elevă din Botoșani și-a lansat cartea la Târgul Gaudeamus: "Nu este nicio formă mai deplină și desăvârșită a iubirii decât aceea între artist și muza sa"

În perioada 14 -18 noiembrie 2018 s-a desfășurat, la București, cea de-a 25-a ediție a Târgului Internațional de Carte "Gaudeamus", eveniment organizat de Radio România. Cu această ocazie tânăra autoare Maria-Alexia Roșu, sub pseudonimul literar Marieva A. Demetrescu, și-a lansat cea de-a doua carte – "Romanța anonimă".

Marieva este elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Grigore Antipa” din Botoșani și, pe lângă numeroasele activități extrașcolare în care este implicată, își găsește timp și pentru pasiunea ei de a scrie. De altfel, primul ei volum – „Cuvintele autoarei” – a fost deja lansat în urmă cu aproape 2 ani, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, în prezența unui public numeros. 

De-a lungul ultimilor ani, tânăra scriitoare a fost laureată a numeroase concursuri de profil, culminând cu Premiul I la etapa națională a concursului „Tinere condeie” și, mai recent, Marele Premiu la concursul „Tineri condeieri” desfășurat la Edineț, în Republica Moldova.

Despre romanul „Romanța anonimă”, lansat în cadrul Târgului de carte „Gaudeamus” și având ca temă condiția omului de geniu, autoarea spune: ”M-am născut prea târziu și aș fi de modă veche să cred într-o lume ca asta în dragostea adevărată dintre prinți și prințese... astfel că aleg să cred, mai întâi de toate, că Muza, în sine, îl face pe artist. Nu este nicio formă mai deplină și desăvârșită a iubirii decât aceea între artist și muza sa – aceasta poate completa, după principiul universal, viața unei alte ființe. De aceea am ales să scriu despre artiști și despre muzele lor. ” (Marieva A. Demetrescu)

La nivel local, lansarea oficială a romanului „Romanța anonimă” va avea loc în data de 7 decembrie 2018, ora 19.00, în Sala „Mihai Eminescu” a Hotelului „Rapsodia”. (comunicat de presa)


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un duhovnic din Botoșani va fi următorul sfânt al României (Video)

Miercuri, 1 Mai 2024
389

Părintele Paisie Olaru de la Sihăstria este unul dintre acei oameni ai bisericii care a schimbat destinul multora. Cei care au bătut drumul Sihăstriei au găsit întotdeauna la Părintele Pai...

In memoriam Prof. Ilarion Mandachi. ”Regret că nu i-am spus tot ce aș fi vrut să-i spun!”

Miercuri, 1 Mai 2024
141

În trecerea inexorabilă a timpului, anii par clipe ce licăresc fugar în existența omenească. Ne naștem sub aureola unei stele în care stă ascuns și sfârșitul ca o dator...

Care este starea lui Florin Piersic, după operația chirurgicală suferită!

Miercuri, 1 Mai 2024
409

Florin Piersic a ajuns la Terapie Intensivă, la Institutul Inimii din Cluj, pentru a fi supravegheat de medici, având în vedere vârsta înaintată şi faptul că are montat un ...