Președintele Tribunalului Botoșani: "La nivelul județului nu cred că cetățenii au fost educați în maniera medierii"

Președintele Tribunalului Botoșani: "La nivelul județului nu cred că cetățenii au fost educați în maniera medierii"
Medierea, ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor, instituție recent introdusă în sistemul de justiție din România, nu este prea căutată în rândul botoșănenilor.

Președintele Tribunalului Botoșani, Anitta Manole, crede că la nivelul județului Botoșani cetățenii nu sunt destul de educați în ceea ce privește medierea, având mai multă încredere în instanțele de judecată.

“Cel puțin la nivelul județului Botoșani, nu știu dacă cetățenii au fost educați în maniera medierii, de a accepta sfaturile mediatorilor. Bănuiesc că încrederea lor se axează mai mult spre instanță, spre judecător. Din câte știu, un număr de mediatori s-a întâlnit, joi, cu domnul ministru și i-au supus atenției problemele dumnealor. Este o instituție care ar degreva activitatea instanțelor, care ar fluidiza procesul de soluționare a cauzelor, dar în acest sens trebuie educată populația că este o metodă alternativă de soluționare a unui litigiu care poate presupune costuri mai mici, timp mai puțin, dar nu depinde numai de noi", a declarat Anitta Manole.

Potrivit acesteia, judecătorii aduc la cunoștința justițiabililor posibilitatea de a apela la mediere, fiind înregistrate și câteva cazuri în care s-a renunțat la procese.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Specialiștii antidrog, la datorie și în perioada Sărbătorilor!

astăzi, 19:15
29

În perioada minivacanțe de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale, specialiștii antidrog au desfășurat activități specifice de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată pen...

Sancțiuni de sute de mii de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în perioada sărbătorilor!

astăzi, 18:47
26

Astfel, în medie, zilnic au acționat peste 150 de polițiști, fiind organizate 32 de  acțiuni punctuale, atât în zona localurilor publice și a celor în care se formeaz...

Peste 350 de jandarmi au asigurat ordinea în Botoșani în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale

astăzi, 18:00
26

Dacă majoritatea cetățenilor a înțeles importanța adoptării unui comportament civilizat, au existat totuși situații în care a fost necesară aplicarea a 77 sancțiuni contrave...