Lumea Circului a exercitat o fascinaţie deosebită asupra mea, în copilărie, până în clipa în care, vizitând menajeria unui Circ, am fost martoră, fără să vreau, la interacţiunea dintre un tigru şi dresorul său. După, nu am mai mers niciodată la Circ. Şi astăzi am o oarecare aversiune faţă de cei care exploatează făpturile necuvântătoare pentru a-şi câştiga existenţa. „Dacă un om aspiră la o viaţă mai dreaptă, primul său act de abstinenţă va fi de la rănirea animalelor.”, declara Albert Einstein.
Acolo, în Arenă, spectatorul nu admiră decât puterea Omului care a reuşit să supună Fiarele, care suportă tratamente deseori inumane şi sunt transformate în făpturi aflate la graniţa dintre cele două lumi, cea a lor şi cea a oamenilor. Nu fac parte cu adevărat din nici una, nu îşi găsesc locul nici în aşa-zisa civilizaţie a omului care le supune, nici în sălbăticie, unde nu sunt recunoscute de celelalte sălbăticiuni şi unde nu pot supravieţui. Private de libertate, torturate la propriu pentru a învăţa trucurile pe care spectatorul le aplaudă în delir, captive în spaţii improprii şi străine oriunde s-ar duce, animalele de Circ sunt victime ale tuturor, atât ale îmblânzitorului, cât şi ale spectatorului, care plăteşte ca să i se inoculeze iluzia supremaţiei omului.
„Apă pentru elefanţi” este un roman captivant, structurat pe două planuri temporale, al căror unic narator, Jacob Jankowski, relatează din perspectivă subiectivă povestea celebrului circ al Fraţilor Benzini din perioada Marii Crize din America anilor 1930, grefată pe propria poveste.
Cartea începe cu punctul culminant, conturat astfel încât întâmplarea relatată captează atenţia cititorului, convins până aproape de final, când punctul culminant este reluat şi descifrat datorită parcurgerii întregului, că a surprins esenţa şi traseul firului epic. Jacob Jankowski este martorul unei crime şi păstrează secretul despre vinovat, care ocupă un loc important în sufletul şi în viaţa lui.
În America anului 2000, bătrân şi aproape uitat de familie, Jacob trăieşte într-un azil, imobilizat într-un scaun cu rotile şi dependent de cadrul metalic cu ajutorul căruia, greu, se mai poate deplasa, oferindu-şi astfel senzaţia de independenţă. Într-o zi, care părea să fie ca toate celelalte, în holul azilului, „sunt cinci, cinci mămăiţe cu păr alb ca neaua strânse una-ntr-alta, care arată cu degetele încovrigate de artroză către geam.” Deplasându-se către grupul bătrânelor, Jacob descoperă că „în parcul de la capătul clădirii se află un cort uriaş, a cărui prelată e vopsită în dungi groase ciclam şi albe, cu o cupolă ţuguiată imposibil de confundat...”
Afirmaţia unui bătrân care susţine că a lucrat în tinereţe la Circ, unde ducea „apă pentru elefanţi” declanşează memoria personajului-narator, care ştie că bătrânul minte. Un elefant adult are nevoie de 300 kg de mâncare pe zi şi de 160 litri de apă. „A duce apă pentru elefanţi” este o metaforă pe care o înţelege doar un om al Circului. Izolându-se de grupul celorlalţi, Jacob evocă, acum doar pentru sine, întâmplări semnificative din tinereţe, când decesul părinţilor îl determină să abandoneze facultatea de medicină veterinară, chiar în timpul examenului de licenţă, şi să urce într-un tren în mers, către nicăieri: „În trenul ăsta se află oameni. Nu mă interesează nici cât negru sub unghie încotro se duce, fiindcă oriunde s-ar duce, e departe...”
Trenul e al Circului Fraţilor Benzini, al cărui proprietar este Unchiul Al, temut de toţi, despre care circula zvonul că, atunci când nu mai are nevoie de un angajat sau nu are cu ce îl plăti, îl aruncă din tren, din mers. Întâlnirea lui Jacob cu Unchiul Al decurge sub semnul aceleiaşi ameninţări: „- Sunt gata să fac aproape orice. Dar, dacă se poate, aş dori să lucrez cu animalele./ - Cu animalele, spune el. Ai auzit, August? Flăcăul vrea să lucreze cu animalele. Vrei să cari apă pentru elefanţi bănuiesc, nu?” Nici ironia Unchiului Al, pe care nu o înţelege decât mult mai târziu, nici ordinul dat de acesta: „Earl, arată-i uşa. Aşteaptă întâi să vezi lumina roşie şi pe urmă aruncă-l jos din tren...” nu îl dezarmează pe Jacob, care este salvat de un amănunt. A terminat medicina veterinară, la Universitatea Cornell, chiar dacă nu a luat licenţa. Iar Circul Ringling, către faima căruia tinde Unchiul Al, are veterinar. Din clipa aceea, este angajat şi, prin urmare, Circul Unchiului Al are veterinar, ca orice Circ care se respectă.
Întâlneşte o lume pestriţă, oameni de diferite naţionalităţi, care au căutat adăpost şi hrană în timpul Marii Crize, oameni care nu se dau înapoi de la nimic pentru a supravieţui. O lume fabuloasă, stranie, aproape incredibilă. Camel - bătrânul alcoolic, renegat de familie, singur şi bun, Walter, zis Kinko - „clovnul ăla cu câinele”, un pitic roşcat cu „faţa, gâtul, braţele şi dosul palmelor pline de pistrui”, cu care trebuie să împartă un loc de dormit, muncitorii din trenul principal, Earl, Cecil - „prezentatorul show-ului care precede spectacolul propriu-zis”, Wade, Charlie - băiatul „cu faţă de fată”, Barbara – dansatoarea, acrobaţii, toţi ascunzându-şi tristeţea, sărăcia şi mizeria sub aparenţa de strălucire a paietelor şi a salturilor mortale care taie respiraţia spectatorilor şi înecându-şi dezamăgirile în băutură. August Rosenbluth, „directorul manejului şi administratorul tuturor animalelor”, care „suferă de schizofrenie paranoidă”, şi e „de asemenea, sclipitor” şi Marlena, fermecătoarea soţie a acestuia, dresoare de cai, au un statut aparte în Circul care se împarte în „ciudaţi”, adică artişti, şi „îngrijitori”, nesemnificativi, prost plătiţi şi marginalizaţi.
Atunci când Unchiul Al cumpără un elefant, pe Rosie, Jacob îşi dă seama că nu răspundea comenzilor decât în polonă şi elefantul devine astfel vedeta Circului. Este însă crunt torturat de către August. Descoperind că Jacob s-a îndrăgostit de Marlena, August se răzbună în repetate rânduri pe elefant, ştiind că Jacob s-a ataşat foarte mult de acesta. Caracterul personajelor se dezvăluie treptat, prin acumularea detaliilor semnificative. La fel, caracterul elefantului, care are o memorie extraordinară.
Tot mai decis să părăsească Circul Fraţilor Benzini, Jacob este martorul unei întâmplări care a uimit lumea Circului american încă multe decenii după, o întâmplare care „după incendiul Circului Harford şi naufragiul celor de la Hagenbeck-Wallace cred că e cel mai celebru dezastru din toate timpurile.” Toate animalele din menajerie sunt eliberate în timpul unui spectacol şi dezastrul este fulgerător. Circul fraţilor Benzini se destramă, pierdut de laşitatea Unchiului Al, care se sinucide.
Jacob salvează elefantul, caii şi un cimpanzeu şi, căsătorindu-se cu Marlena, lucrează o perioadă la circul Ringling, apoi la Brookfield Zoo din Chicago.
Tuşa finală a tabloului epic recheamă cititorul în prezent, când Jacob evadează din azilul acum pustiu, bătrânii fiind la Circ cu familiile lor, şi ajunge să asiste la finalul spectacolului, „un spectacol destul de bun, deşi nu de grandoarea celui al Fraţilor Benzini şi nici a celui al Circului Ringling”. Invitat în rulota directorului Circului, Charlie O’Brien al treilea, care îi mărturiseşte sincer că îl consideră „un manual de istorie vie” a Circului American, Jacob îi povesteşte acestuia întâmplări fascinante, tulburătoare, uneori şocante, culminând cu crima la care a fost martor şi cu dezvăluirea secretului păstrat atâtea decenii, iar „uşurarea e instantanee şi palpabilă.”
Intuind drama bătrânului Jacob Jankowski, Charlie O’Brien îl salvează de monotonia care îi ameninţă ultima perioadă a vieţii, fiindcă ştie că „pentru moşneagul ăsta, circul e casa lui.”
Circul. Pentru circar e o familie, pentru spectator e o evadare din realitatea imediată, pentru cititorul care a savurat romanul „Apă pentru elefanţi” e un tren fabulos care parcurge fără oprire un ritual de trecere prin viaţă, un ritual ca toate celelalte ale fiecăruia din noi: fascinant şi ... altfel.
Recomand (de acelaşi autor): „La marginea apei”.
Mihaela ARHIP (Provocarte)
