Povești la cafea: Păcat că în școli punem Iubirea la colț!

L-am cunoscut într-o zi, în școala lui. Era într-o foială sufletească pe care o percepi de la prima atingere. Îl simți foșnind din toate gândurile, de parcă acolo, înlăuntrul lui, se zbat să iasă la lumină toate cele ale vieții pe care ea, viața, nu i le-a îndurat. A venit la mine cu două desene pe A4, în creion. Le-am făcut pentru dumneavoastră, zice. Îl îmbrățișez și mâinile-i se sfiesc brusc, întrebătoare și tremurânde. Mi-a pregătit un cântec, îmi spune doamna și el începe să cânte. E un cântec de Crăciun, e prima dată când îl cântă așa, pe bune. Vocea mă prinde într-o uimire din care nici nu mă străduiesc să fug. E ceva ce te ține în lacrimă, dar emoția vine din vocea lui, din liniștea cu care cântă afundând amândouă mâinile în buzunarele pantalonilor. E cel mai frumos cadou pe care îl primesc. Parcă cineva mi-ar pune în palmă un suflet și îmi zice: uite, așa-i că nu ai văzut niciodată, până acum, cum arată o pasăre?

 

Termină de cântat și adună aplauze. Primește și îmbrățișări. Oferă și el mângâieri fugare, drept mulțumire pentru aplauze.

Aflu că e nou în școală. Venit/mutat disciplinar dintr-o școală unde a speriat și a îngrozit profesori și elevi deopotrivă. Unde a urlat, a strivit, a distrus. Aici cântă și desenează. Îl privesc și văd un copil care ar zgâria pământul după o inimă deschisă. Prinde mâna doamnei și răstoarnă din zâmbet o tonă de fericire. E șeful clasei, îmi spune doamna zâmbind. E cel mai cuminte copil, nu-i așa?, se întoarce spre el și confirmarea vine din bucuria cuibărită în privire.

În drum spre casă mă întreb dacă Dumnezeu a știut ce face când ne-a lăsat Iubirea atât de la îndemână, nesfârșită, inepuizabilă. Și că e păcat că în școli punem Iubirea la colț și lucrăm mai mult cu statistici, hârtii, studii, programe de tot felul.

Privesc cele două desene. Înainte de a ieși pe ușa clasei, a venit la mine și mi-a spus serios: Să știți că într-o zi veți pierde aceste desene. Nu o să mă supăr. Sunt niște hârtii. Dar ce este pe ele, ce am desenat eu acolo, o să rămână mereu în sufletul dumneavoastră!

 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

530 de ani de la zidirea Mănăstirii Popăuți din Botoșani - „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei…” - FOTO

Wednesday, 30 September 2026

La finalul secolului XV, era zidită ca biserică de mir, fiind ctitorită de către Ștefan cel Mare pe „moșie domnească din hotarul târgului” Botoșanilor, în zona denumitÄ...

Florin Siia, artistul din Botoșani care urcă pe scenă alături de legendara trupă Holograf: ”Un vis împlinit! Trăiesc o minune!”

Monday, 28 September 2026

Pe 12 martie, în acest an, trupa Holograf anunța vestea care întrista milioane de fani: basistul trupei, Iulian ”Mugurel” Vrabete, se stingea la vârsta de 70 de ani. O p...

Reverență și o meritată aducere aminte: 78 de ani de la nașterea istoricului Ionel Bejenaru

Thursday, 24 September 2026

Și-a consumat cea mai mare parte a vieții pentru a scoate la lumină fapte, întâmplări, înțelesuri, chiar subînțelesuri. A asociat informații pentru alții lipsite de val...