Povești la cafea: Păcat că în școli punem Iubirea la colț!

L-am cunoscut într-o zi, în școala lui. Era într-o foială sufletească pe care o percepi de la prima atingere. Îl simți foșnind din toate gândurile, de parcă acolo, înlăuntrul lui, se zbat să iasă la lumină toate cele ale vieții pe care ea, viața, nu i le-a îndurat. A venit la mine cu două desene pe A4, în creion. Le-am făcut pentru dumneavoastră, zice. Îl îmbrățișez și mâinile-i se sfiesc brusc, întrebătoare și tremurânde. Mi-a pregătit un cântec, îmi spune doamna și el începe să cânte. E un cântec de Crăciun, e prima dată când îl cântă așa, pe bune. Vocea mă prinde într-o uimire din care nici nu mă străduiesc să fug. E ceva ce te ține în lacrimă, dar emoția vine din vocea lui, din liniștea cu care cântă afundând amândouă mâinile în buzunarele pantalonilor. E cel mai frumos cadou pe care îl primesc. Parcă cineva mi-ar pune în palmă un suflet și îmi zice: uite, așa-i că nu ai văzut niciodată, până acum, cum arată o pasăre?

 

Termină de cântat și adună aplauze. Primește și îmbrățișări. Oferă și el mângâieri fugare, drept mulțumire pentru aplauze.

Aflu că e nou în școală. Venit/mutat disciplinar dintr-o școală unde a speriat și a îngrozit profesori și elevi deopotrivă. Unde a urlat, a strivit, a distrus. Aici cântă și desenează. Îl privesc și văd un copil care ar zgâria pământul după o inimă deschisă. Prinde mâna doamnei și răstoarnă din zâmbet o tonă de fericire. E șeful clasei, îmi spune doamna zâmbind. E cel mai cuminte copil, nu-i așa?, se întoarce spre el și confirmarea vine din bucuria cuibărită în privire.

În drum spre casă mă întreb dacă Dumnezeu a știut ce face când ne-a lăsat Iubirea atât de la îndemână, nesfârșită, inepuizabilă. Și că e păcat că în școli punem Iubirea la colț și lucrăm mai mult cu statistici, hârtii, studii, programe de tot felul.

Privesc cele două desene. Înainte de a ieși pe ușa clasei, a venit la mine și mi-a spus serios: Să știți că într-o zi veți pierde aceste desene. Nu o să mă supăr. Sunt niște hârtii. Dar ce este pe ele, ce am desenat eu acolo, o să rămână mereu în sufletul dumneavoastră!

 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Miracolul pe care îl călcăm în picioare. Cum au încărcat nemții în vagoane pământul românesc și l-au dus la ei în țară!

Friday, 5 December 2025

Astăzi, 5 decembrie, întreaga umanitate marchează Ziua Mondială a Solului. Specialiștii din toată lumea, organisme internaționale, academicieni și activiști de mediu atrag atenția asupr...

Ultima vizită a Cuviosului Cleopa la Mănăstirea Cozancea: ”Era de o frumusețe de negrăit, nu ne mai luam ochii de la el!”

Tuesday, 2 December 2025

Botoșaniul a rămas pentru Părintele Cleopa - astăzi Cuviosul Cleopa - un dor. ”Cu atâta drag povestea despre Botoșani! Când auzea că am venit de la Mănăstirea Cozancea, că s...

Momente ”speciale”, cântec și îmbrățișări: Copiii aflați sub ocrotirea Sfântului Stelian au sărbătorit ziua școlii lor!

Wednesday, 26 November 2025

Chiar dacă sunt plecați în ”pribegie”, la fel ca multe alte unități de învățământ din municipiul Botoșani, copiii nu uită să se bucure de fiecare moment alăt...