Povești la cafea: Păcat că în școli punem Iubirea la colț!

L-am cunoscut într-o zi, în școala lui. Era într-o foială sufletească pe care o percepi de la prima atingere. Îl simți foșnind din toate gândurile, de parcă acolo, înlăuntrul lui, se zbat să iasă la lumină toate cele ale vieții pe care ea, viața, nu i le-a îndurat. A venit la mine cu două desene pe A4, în creion. Le-am făcut pentru dumneavoastră, zice. Îl îmbrățișez și mâinile-i se sfiesc brusc, întrebătoare și tremurânde. Mi-a pregătit un cântec, îmi spune doamna și el începe să cânte. E un cântec de Crăciun, e prima dată când îl cântă așa, pe bune. Vocea mă prinde într-o uimire din care nici nu mă străduiesc să fug. E ceva ce te ține în lacrimă, dar emoția vine din vocea lui, din liniștea cu care cântă afundând amândouă mâinile în buzunarele pantalonilor. E cel mai frumos cadou pe care îl primesc. Parcă cineva mi-ar pune în palmă un suflet și îmi zice: uite, așa-i că nu ai văzut niciodată, până acum, cum arată o pasăre?

 

Termină de cântat și adună aplauze. Primește și îmbrățișări. Oferă și el mângâieri fugare, drept mulțumire pentru aplauze.

Aflu că e nou în școală. Venit/mutat disciplinar dintr-o școală unde a speriat și a îngrozit profesori și elevi deopotrivă. Unde a urlat, a strivit, a distrus. Aici cântă și desenează. Îl privesc și văd un copil care ar zgâria pământul după o inimă deschisă. Prinde mâna doamnei și răstoarnă din zâmbet o tonă de fericire. E șeful clasei, îmi spune doamna zâmbind. E cel mai cuminte copil, nu-i așa?, se întoarce spre el și confirmarea vine din bucuria cuibărită în privire.

În drum spre casă mă întreb dacă Dumnezeu a știut ce face când ne-a lăsat Iubirea atât de la îndemână, nesfârșită, inepuizabilă. Și că e păcat că în școli punem Iubirea la colț și lucrăm mai mult cu statistici, hârtii, studii, programe de tot felul.

Privesc cele două desene. Înainte de a ieși pe ușa clasei, a venit la mine și mi-a spus serios: Să știți că într-o zi veți pierde aceste desene. Nu o să mă supăr. Sunt niște hârtii. Dar ce este pe ele, ce am desenat eu acolo, o să rămână mereu în sufletul dumneavoastră!

 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

S-a stins Ion H. Ciubotaru, un botoșănean cât o istorie!

Wednesday, 31 December 2025

A fost unul dintre cei mai respectați și apreciați cercetători din România și nu numai. Pe 28 ianuarie ar fi împlinit 86 de ani. Un destin care ne-a vorbit mereu despre rezistența sp...

Lumină pentru cei care ne-au luminat! Recunoștință celor plecați în acest an

Wednesday, 31 December 2025

În ultima zi din 2025 aducem un omagiu celor care, prin profesionalism, iubire, slujire autentică, cercetare, empatie și onestitate ne-au luminat viața. Medici care au vindecat, profesori car...

Actorul din Hănești care a orbit după un infarct, dar a jucat pe scenă și în scaunul cu rotile! - VIDEO

Tuesday, 30 December 2025

Teofil Vâlcu s-a născut pe 30 decembrie 1931, în satul Hănești, județul Botoșani. A trăit 62 de ani, stingându-se din viață pe 1 octombrie 1993, la Iași. A orbit după ce...