Mozart a trăit 35 de ani. Felix Mendelssohn-Bartholdy cu trei ani mai mult și se spune că s-a dezvoltat mai rapid chiar și decât Mozart. Dinu Lipatti s-a oprit la 33. Franz Schubert nu a apucat să împlinească 32 de ani.
Schubert. Al doisprezecelea din paisprezece copii (au trăit doar cinci, printre ei și Franz). A început să cânte în corul seminarului, dar excela deopotrivă ca pianist și violonist. Avea 11 ani când i-a atras atenția lui Antonio Salieri (admiratorii lui Mozart cunosc personajul, ca și legendele croite în jurul său), care îi predă compoziție. La 16 ani, Schubert își pierde vocea și încheie cu cântatul în corul seminarului. Se concentrează pe compoziție.
A dus o viață de boem, cu tot ce implică ea. La Viena se organizau seri numite ”Schubertiade”, susținute financiar de prietenii lui Schubert. Se cânta muzică de cameră, se executau lieduri, piese pentru pian. Tot prietenii au pus mână de la mână și au publicat primele lieduri de Schubert. Asta pentru că editorii refuzau să îi tipărească muzica.
A scris enorm de multă muzică. Abia după 40 de ani de la moartea sa omenirea și-a dat seama că a fost un compozitor colosal, atunci începând și cercetarea asupra operei lui Schubert.
Primul și unicul concert public din viața lui Schubert a fost pe 26 martie 1828, fără ca vreo cronică să consemneze ceva. Se vorbea doar despre Paganini, care pe 29 martie susținea primul concert dintr-o serie de 13.
În același an, la începutul lui noiembrie, Schubert cade la pat. Moare pe 19 noiembrie 1828, de febră tifoidă. Manuscrisele lui erau împrăștiate prin toată Viena. În rest nimic: nicio avere, nici cărți, nici bani.
A fost înmormântat lângă Beethoven. ”Schubert a murit și odată cu el tot ce aveam noi mai strălucitor și mai frumos”, a spus Schwind. Pe piatra funerară scrie: ”Arta muzicii a înmormântat aici o mare avere și odată cu ea, speranțe și mai mari”.
