Sora lui Nicolae Labiș, Teodora Labiş-Creţu, nu a urmat calea poeziei. A ales ingineria, devenind ulterior conferenţiar universitar, cu titlul de doctor.
Cealaltă soră, Margareta, a rămas aproape de cuvinte. "Marga era filoloaga. Marga a fost generaţia lui, a fost tot timpul cu ei. Eu am fost tot mereu mică. Am avut un complex, abia acum realizez, la vârsta asta".
Teodora Labiș-Crețu a fugit de amintiri, sufletul nu se vindecase după moartea tragică a fratelui ei. Îşi aminteşte ziua în care a decis să iasă din prinsoarea literaturii, atunci când, elevă de liceu fiind, a dat lucrare de control: Scrisoare mamei, de Nicolae Labiş.
"Eram elevă la liceu la ”Lazar”, în Bucureşti. Profesorul meu era Alexandru Mitru (de fapt Pîrîianu). Aveam în clasă o mulţime de băieţi zvăpăiaţi, printre care şi Vintilă cântăreţul (Mircea Vintilă, nota red.). Veniseră de la baschet, ce gălăgie… Intră domnul Pîrîianu, un om cu mare prestanţă, pe care îl iubeam foarte mult. Trânteşte catalagul pe catedră, nervos. Neruşinaţilor, aţi făcut scandal! Extemporal! Scoateţi o foaie de hârtie pe bancă, lecţia de zi: Scrisoare mamei, de Nicolae Labiş!, a tunat profesorul! Era in 1965, se studia deja Labiş în manual. Am simţit cum 30 de ochi privesc către mine. Am avut sentimentul că se dărâmă tot… Domnul Pîrîianu a realizat şi a strigat: Teodora! Tu treci la catedră! Eu eram o fire timidă, pacifistă, dar atunci am întrebat: De ce, domnul profesor, nu sunt şi eu un elev al acestei clase? Treci la catedră şi tu scrii ce vrei, a spus Pîrîianu. Atunci am decis să nu urmez o carieră la uman. Trebuia să fac ceva ca să nu se asocieze numele meu cu ce fac eu şi să nu mai trec prin aşa ceva", încheie stins Teodora Labiş.
(Teodora și Margareta Labiș)