Dacă ar fi supraviețuit comunismului, în acest an Mugur Călinescu ar fi împlinit 60 de ani. A trăit doar 20, însă numele lui însoțește prin decenii o istorie teribilă pe care mulți dintre noi am cunoscut-o.
Mugur Călinescu s-a născut pe 28 mai 1965, în Botoșani, și s-a stins pe 13 februarie 1985.
Din 1974, când au divorțat părinții, Mugur a locuit numai cu mama, într-un apartament pe strada Marchian. Mama era vânzătoare la magazinul general din oraş, tatăl lucra la Întreprinderea de confecții, fiind cunoscut în Botoșani ca un strălucit croitor. În 1981, Mugur era în clasa a XI-a. Urmase primele clase de liceu la Liceul „M. Eminescu” și intrase în treapta a doua la Liceul „A. T. Laurian”.
Totul a început în toamna acelui an 1981, când adolescentul din Botoşani a pus pe jar regimul comunist, scrijelind nopţi la rând zidurile din oraş cu inscripţii care îndemnau cetăţenii să îşi caute libertatea. Un gest de un curaj nebun, care a fost aspru pedepsit de Securitate.
”Am aflat târziu, după 1989, despre povestea tânărului Mugur din Botoșani, bolnav de leucemie! Am avut în mine atâta tristețe încât multă vreme nu mă gândeam decât la el. Un copil! Un copil care s-a ridicat singur, împreună cu tinerețea lui, împotriva regimului comunist. Scria manifeste anti-comuniste în plină epocă ceaușistă și pentru acest lucru a plătit în cele din urmă cu viaţa”, ne mărturisea în anii din urmă Mircea Carp, regretatul jurnalist de la Vocea Americii și Europa Liberă.
Povestea lui Mugur Călinescu, cel care, la numai 16 ani, stârnea alerta maximă în rândul Securității din Botoşani, este una tipică pentru anii 80, când comunismul construia o lume nouă cu viaţa şi sângele tinerilor care aveau curajul să strige pentru libertate. Mugur Călinescu a murit de leucemie, după zeci de anchete, hărţuieli ale securiştilor şi durerea de a se vedea, la vârsta adolescenţei, părăsit de cei pentru care luptase până la ultima fărâmă de viaţă.
”Serios, muncitor, interesat de lectură!”
Este greu de spus ce anume l-a împins pe Mugur Călinescu în gestul său, susțin foştii colegi, care şi-l amintesc pe Mugur ca pe un băiat retras, timid, interesat de lectură, dar care nu părea a fi în stare de un asemenea gest: „Era colegul meu de bancă, sincer să fiu, s-a dus mai întâi la o şcoală militară, şi, când a venit la noi în clasă, eram singur în bancă iar marginalizat că venea de la Eminescu. M-a întrebat dacă poate să stea în bancă cu mine, şi din momentul ăla a devenit cel mai bun prieten al meu. Am devenit amici, părea serios, muncitor, interesat de lectură, era întodeauna implicat în ceea ce făcea şi răspundea la întrebări, nu era genul să ia lucrurile în ușor. Todeauna întreba de ce aşa și nu altfel... (...) Nu a prea povesitit [despre anchetele de la Securitate], că l-am întrebat după aceea. Şi după discuţii, el mi-a spus: m-au anchetat la Securitate, mă puneau să stau sub un bec şi-mi dădeau cafea, asta se întâmpla de foarte multe ori, timp în care securistul ieşea”, spune Cornel Furtună într-un interviu realizat de Constatin Iftime în 2018.
Revolta adolescentului care a sfidat cu un curaj nebun teroarea fostei Securităţi n-a rămas fără urmări. Timp de mai multe săptămâni, organele locale ale Ministerului de Interne, susţinute şi de Miliţia şi Securitatea din judeţul vecin (Suceava), au declanşat operaţiunea "Panoul", răscolind Botoşaniul în căutarea "teroristului" care "atentase" la valorile regimului comunist. După o lună de zile de la demararea acţiunii de prindere a făptaşului, Mugurel Călinescu este arestat în timp ce scria un mesaj pe un panou, de către o patrulă compusă dintr-un miliţian şi un securist.
Elevul era pus sub presiune, fiind în anchetă, într-un mediu cu totul ostil. Din acest motiv, ştia că trebuie să spună ceea ce vor să audă organele de Securitate. Cu toate acestea, scrie Constantin iftime, într-una dintre declaraţii, reiese ca singură motivaţie, aparent simplă şi banală, ce l-a determinat să acționeze, nemulţumirea celor din jur față de dictatură: „Îmi dau seama că îmi formasem o părere nu prea bună despre ţara în care trăiesc. Meditând la ideile pe care mi le formasem, am ajuns la concluzia că ţara mea este una dintre cele mai rămase în urmă, chiar dintre ţările socialiste, de asemenea credeam că este o ţară, în care, comparativ cu altele, nu sunt respectate drepturile şi libertăţile democratice, dar abia acum îmi dau seama că, practic, nici nu aveam prea mult habar de ce reprezintă aceste libertăţi şi cum ar trebui respectate. Credeam că oamenii trebuie să cunoască aceste „realităţi” şi de aceea m-am hotărât să le aduc la cunoştinţă prin orice mijloace. Mărturisesc că nu-mi dădeam seama exact de gravitatea faptelor ce le făceam, de obicei, aveam un sentiment de mulţumire”, aflăm din documentele CNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 4172.
Au urmat sute de ore de anchetă la Securitatea din localitate, deschiderea unui dosar de urmărire informativă – DUI, sub numele de cod "Elevul", şedinţe de prelucrare la şcoală, ameninţări cu exmatricularea şi şcoala de corecţie.
La doi ani de la debutul anchetei, în noiembrie 1983, adolescentul rebel al Botoşaniului este diagnosticat cu leucemie, iar după alți doi, la data de 13 februarie 1985, moare într-un spital din Iaşi.
La înmormântarea sa, cortegiul funerar a fost înţesat de securişti. Cine ştie, poate ar mai fi putut lăsa un mesaj, scris cu majuscule, dincolo de moarte. "LIBERTATE!".
În 2008, după multe insistenţe ale mamei sale, lui Mugur Călinescu i se recunoaşte "Calitatea de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă".
Mugur Călinescu a refuzat să devină informator!
Ofițerul Dumitru Sârbu, care l-a filat pe Mugur Călinescu și care se ocupa și cu problemele pe linie de învățământ la Serviciu I Informații Interne, dă câteva detalii tehnice despre urmărirea informativă a elevului Mugur Călinescu: „După primele anchete – și cu cei din familie – , Securitatea mi-a repartizat cazul, căci răspundeam de culegerea de informații din domeniul de învățământ. S-a făcut un dosar special, „Elevul”, mai ales pentru ca să se poată folosi anumite mijloace specific de filaj, cum era ascultarea convorbirilor. Zilnic, Mugur a fost urmărit. Am cules informații despre el, despre familie, despre relațiile lui în societate și în cadrul liceului. În același timp, cazul mai era în lucru la biroul de cercetări penale, condus de colonelul Mocanu. De la început, Mugur a recunoscut tot și a povestit cu lux de amănunte activitatea lui. Activitatea mea a constat în aceea de a ține contactul cu el, de a crea în jurul său „orientări pozitive”. De asemenea, aveam ca sarcină de serviciu și atragerea lui ca la o colaborare cu Securitatea în viitor. Exista un ordin, 118, care ne impunea ca celor pe care îi anchetam și îi țineam sub observație, să le cerem și un angajament de colaborare. Ceea ce Mugur a refuzat constant”.
130 de elevi informatori, în 16 licee și școli din Botoșani!
Acest ofițer ținea sub observație, la acea dată, 16 licee și școli din Botoșani, unde avea 130 de elevi informatori, în mare mare parte din clasele XI-XII. Potrivit unui studiu realizat de Constantin Iftime, erau prefereți elevii care stăteau la internatele liceelor. Era o activitate în afara legii, pentru că erau recrutați minori.
„Elevii colaboratori nu primeau bani, nici promisiuni de note bune sau de alte facilități în mediul lor. În momentul începerii colaborării, ca să „marcheze” evenimentul, să-i dea importanță, elevul semna o notă. Nu un angajament, ci o notă, în care erau specificate anumite obligații din partea celor două părți. Important era ca elevul să nu se deconspire. Pentru a ajunge la o anume persoană, care urma să fie colaborator, existau mai mulți pași. În primul rând, îl alegem pentru mediul din care făcea parte. Aveam nevoie de o aprobare de la șefi pentru a-l coopta. Bineînțeles, investigam mediul, pe cei care-l cunoșteau. Erau interesante mai ales hobby-urile lui, plăcerile, dacă citește romane polițiste, dacă este interiorizat, dacă are slăbiciuni, vicii și așa mai departe. Discuțiile cu el porneau de la fapte reale, banale, de la o plecare a lui într-o excursie sau de la o seară la discotecă. Exista și metoda de recrutare prin șantaj, dar nu-mi amintesc să o fi folosit. Șantajul, din punctul meu de vedere, nu era eficient. Asista la meciurile de fotbal dintre elevi, dacă unul juca mai bine, dacă se întâmpla să apară un blat între cele două echipe, îi abordam, spunându-le la urmă cine sunt, și dacă vor să colaboreze. Îmi amintesc că de multe ori elevii erau entuziasmați, spuneau că vor și ei să ajungă ofițeri de informații, că îi interesa relația cu o asemenea persoană, sau se bucurau că pot învața anumite lucruri, cum să se comporte în societate”, aflăm din interviul cu Dumitru Sârbu, realizat de Mihai Burcea în 2007.
”Este foarte important pentru statul român de astăzi să conștientizeze că, pe lângă lupta anticorupție, are nevoie și este obligat să aibă o lupta și pentru restaurarea, fie și parțială, fie și cu întârziere, a unei minime dreptăți în raport cu cetățenii pe care statul i-a deposedat de bunuri, le-a răpit tinerețea, le-a ruinat sănătatea, le-a deturnat destinul”, mai spunea Mircea Carp, jurnalistul de la Europa Liberă, post de radio pe care Mugur Călinescu îl asculta seară de seară.