În timpul împăratului Deciu (249-251), în părţile de răsărit ale Imperiului Roman, era un dregător pe care-l chema Achilin. Acesta îi persecuta cumplit pe cei ce credeau în Domnul Iisus Hristos.
Într-una din zile, Achilin a adunat în temniţă 370 de creştini şi vrând el să meargă în Valsatin, unde avea o vie, a poruncit ca odată cu el să meargă şi cei întemniţaţi. Dorea acest lucru întrucât, în drum spre Valsatin, creştinii aveau să treacă pe lângă capiştea idolului Poseidon şi astfel voia să-i silească să jertfească idolului. Ajungând în faţa capiştei idoleşti, îi obligă pe fiecare în parte să aducă jertfă necuratului Poseidon. Însă mărturisitorii lui Hristos nu au putut fi înduplecaţi nici prin făgăduinţe şi nici prin ameninţări cu chinuri cumplite şi cu moartea.
În acea vreme s-a întâmplat să treacă pe acolo un bărbat curat la suflet, cu numele Paramon (†250), care era creştin. Văzând el atâta mulţime de mucenici pregătiţi să îşi dea viaţa pentru Hristos Domnul, a venit înaintea idolului şi cu glas mare a strigat: „O, atâţia drepţi fără de vină junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se închină idolilor lui celor muţi şi fără de suflet”. Şi zicând acestea în auzul tuturor a plecat mai departe în drumul său. Auzind dregătorul aceste cuvinte din gura lui Paramon, s-a mâniat foarte tare şi a trimis slugile sale să-l prindă şi să-l omoare.
Paramon nu ştia de porunca dregătorului şi mergea liniştit pe calea sa. Deci, fiind prins de păgâni, mai întâi i-au tras limba afară din gură şi i-au înţepat-o cu trestii ascuţite. Apoi, în toate mădularele trupului i-au înfipt trestii ascuţite, şi după aceasta l-au străpuns cu suliţele. Şi aşa, Sfântul Mucenic Paramon şi-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului. În aceeaşi perioadă, şi cei 370 de Sfinţi Mucenici fiind chinuiţi lângă capiştea lui Poseidon, au fost ucişi pentru mărturisirea lui Hristos.