Sute de copii au sărbătorit alături de pompieri, de ziua lor! (Foto)

Sute de copii au ales să își petreacă Ziua Copilului alături de pompieri. Încă de la primele ore ale dimineții, aceștia au venit în fața Instituției Prefectului – Județul Botoșani, curioși să vadă îndeaproape autospecialele folosite de salvatori în misiunile operative și să îi cunoască pe eroii în uniformă.

Cei mici au fost întâmpinați cu baloane colorate, modelate sub forma mașinilor de pompieri sau a personajelor preferate din desenele animate, pregătite special de salvatorii botoșăneni.

 

Pentru că cele mai frumoase povești sunt pline de aventură, pompierii le-au pregătit numeroase surprize: plimbări cu mașinuțele de pompieri, coborâri pe tiroliană și întâlnirea cu îndrăgitul Pompier Sam.

Cei mai curajoși au avut ocazia să descopere echipamentele de protecție utilizate de pompieri în timpul intervențiilor la incendii, precum aparatele de respirat cu aer comprimat și căștile de protecție. De asemenea, au testat presiunea furtunurilor, simulând stingerea unui incendiu imaginar.

De la paramedicii SMURD au aflat cum pot acorda ajutor unei persoane aflate într-o situație critică, iar pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente tipuri de muniție rămasă neexplodată din timpul celor două războaie mondiale, descoperită pe raza județului Botoșani. Totodată, copiii au putut vedea autospeciala pirotehnică și echipamentele utilizate în astfel de misiuni.

Atracția principală a zilei a fost, fără îndoială, tiroliana. Dornici de aventură și plini de curaj, copiii au așteptat răbdători la cozi pentru a experimenta această activitate.

Profitând de interesul și numeroasele întrebări ale celor mici, pompierii le-au explicat, pe înțelesul lor, care sunt situațiile periculoase pe care trebuie să le evite și le-au oferit sfaturi utile pentru petrecerea timpului liber în siguranță.

În cadrul activității, tinerii au aflat și ce presupune cariera de pompier, primind informații despre condițiile de admitere, pregătirea necesară și calitățile esențiale pentru a urma această profesie nobilă și plină de responsabilitate.







 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...