Când eram copil, mersul pe bicicletă avea mereu înălțimi și coborâșuri în viața mea. În Botoșani, însă, experiența era cu totul diferită.
Mersul pe bicicletă dincolo de propriul cartier nu era niciodată o opțiune pentru un copil ca mine. Noi locuiam în centrul orașului, iar în zonele mai sărace mulți copii nu aveau biciclete, astfel că nu aveau șansa să se joace și să exploreze. Eu nu eram prea sportiv din fire. La școală, eram singurul care credea că profesorul de educație fizică mă va lăsa corigent.
Profesorul de sport spunea: „Măi Angel, până la sfârșitul anului te fac campion; de nu, vei petrece vacanța de vară sărind la groapă și făcând alte exerciții!”. Eram complet anti-talent la sport. Săritura în lungime cu elan era proba la care săream la groapa cu nisip. La școală, am sărit 4,5 metri, dar nu-mi amintesc care era standardul. Profesorul nu era mulțumit.
O întâlnire cu părinții mei m-a salvat. Profesorul de educație fizică le explica că, pentru a evita problemele de sănătate, Angel trebuie să facă sport. Sugerând o bicicletă, Angel va putea face exerciții fizice și va petrece timpul în aer liber. Când am ieșit din cameră, el i-a asigurat pe părinții mei să nu-și facă griji de corigența la sport, subliniind că aceasta era singura modalitate de a mă motiva.
Și a reușit! Am primit de la părinți o bicicletă recondiționată, marca Roadstar, fabricată în Cehoslovacia. La acea vreme, în magazinele de sport nu găseai biciclete noi. După câțiva ani, au început să apară importuri din Germania de Est (modelul Diamant) și multe alte modele din fosta URSS.
Traseul parcurs!
Începeam sezonul ciclist pe la sfârșitul lunii aprilie. De obicei, îmi plăcea să fac un tur cu bicicleta duminică dimineața, după micul dejun, deoarece în centrul orașului, la sfârșit de săptămână, autobuzul circula conform unui orar redus și trecea de-a lungul Căii Naționale.
Era minunat să circuli cu bicicleta, tot drumul era pavat. Traficul era în mare parte lejer, așa că aveam tot traseul liber. Traseul parcurs era mereu o plăcere, cu peisaje minunate și o atmosferă liniștită. De pe strada Rozelor, numărul 10, intram pe strada Călugăreni, apoi la dreapta pe strada Ion Pillat (Gheorghe Doja pe atunci), până la strada Poștei.
În fața Bisericii ”Sfântul Gheorghe” făceam un ocol, întorcându-mă pe Calea Națională (veche), trecând prin fața Bisericii Uspenia în direcția intersecției Calea Națională cu strada Pictor Grigorescu (astăzi dispărută). De pe Pictor Grigorescu, imediat la dreapta, luam cotitura în fața băncii (astăzi sediul Bibliotecii Județene) în direcția parcului Primăriei. Treceam prin fața Casei Armatei și făceam un popas în fața Școlii Sanitare (dispărută și ea) de la intersecția străzii Karl Marx (astăzi Ștefan Luchian) cu strada Cuza Vodă.
În general, în fața clădirii Școlii Sanitare era locul de întâlnire al tinerilor cicliști din Botoșani. Urmam apoi, de pe Cuza Vodă, direcția Parcul „Mihai Eminescu” pe strada Unirii (astăzi pietonal). Ajuns în fața vechiului Consiliu Popular (astăzi sediul Muzeului Județean Botoșani), făceam un popas pe scările lui, pregătindu-mi întoarcerea spre casă.
Natura în direcția parcului în anii 1950-1960
În fiecare sezon, natura pe acest traseu era ca un spectacol viu de admirat. Trecând prin fața bisericii Uspenia, admirai copacii mari de castani ce înfloreau și se întindeau deasupra străzii. Primăvara, în luna mai, mereu trecător și mereu spectaculos, era liliacul. În luna mai sau abia în iunie, parfumul dulce al florilor de salcâm încărca văzduhul.
Conform tradiției creștine, salcâmul este un simbol al nemuririi. Trecând pe lângă unele case, admirai copacii de tei din grădini sau curțile caselor. De-a lungul bulevardului, copacii făceau o arcadă, parcă își dădeau mâna unul cu altul. Toate străzile adiacente erau pline de copaci de tei cu miros extraordinar.
Dacă salcâmii înnebunesc în luna mai, în luna iunie vine rândul teilor. În oraș, puteai admira grădini spațioase și frumoase, cu aranjamente de flori de sezon. În trecere, mă încântau peisajele și decorurile colorate. Spectacolul florilor și frumusețea lor îmi imprimau energie.
Cugetare
A fost o experiență atât de unică pentru mine la acea vârstă și este una dintre amintirile mele preferate legate de mersul pe bicicletă.
În Botoșani, eu și prietenii mei exploram orașul și împrejurimile pe biciclete și chiar făceam excursii până la Ipotești în anii ulteriori. Până acum, la maturitate fiind, nu mi-am pierdut niciodată dragostea pentru mersul pe bicicletă, datorită tuturor amintirilor plăcute pe care le am legate de această activitate.
(Prof. univ. Angelo Segall, Canada)