Vizita la Botoșani din 2013
Pe o notă nostalgică, am să vă descriu un moment important din timpul vizitei mele la Botoșani, în 2013, după 52 de ani! Printre altele, am făcut și o vizită la Cimitirul Eternitatea, situat pe strada cu același nume. M-am dus acolo pentru a aduce respectul cuvenit unui fost vecin de-al meu, maiorul Alexandru Pandele.
În cel de-Al Doilea Război Mondial, el a fost luat prizonier de către ruși, iar în 1952 a fost repatriat.
Familia Pandele
Cu familia Pandele eram vecini, gard în gard. Noi locuiam pe strada Rozelor nr. 10, iar casa familiei Pandele, cu fațada pe strada Călugăreni, avea numărul 24. Cu ei locuia și doamna Popovici, sora doamnei Pandele. Ea rămăsese văduvă, dar nu prea îi știam trecutul. De maiorul Pandele îmi amintesc anecdotele pe care mi le povestea, aproape toate legate de eroismul armatei române în timpul războiului… sau de ajutorul pe care mi-l oferea la pregătirile pentru examenul de admitere la liceu. L-am îndrăgit și respectat foarte mult. Maiorul Pandele era pentru mine ca un adevărat bunic!
Căutând mormântul maiorului Pandele
Nu a fost ușor să-i găsesc mormântul. Datorită bunăvoinței și ajutorului șefului de birou aflat în incinta unui alt cimitir, la celălalt capăt al orașului, am primit numărul și locația exactă. Mai târziu, cercetând pietrele funerare, printre bălării, am găsit mormântul maiorului Alexandru Pandele (vedeți fotografiile), înmormântat lângă tatăl său, colonelul Vasile Pandele, decedat în războiul balcanic din 1913.
Piatra funerară menționa doar data nașterii maiorului Alexandru Pandele. În memoria lui am aprins o lumânare; amintindu-mi de el, mi-au dat lacrimile. Totuși, am fost mulțumit că nu am plecat din Botoșani fără să-i vizitez mormântul.”
Corespondența
Din Canada, mulți ani am ținut corespondență cu maiorul Pandele, la fel și părinții mei din Israel. Cum timpurile erau grele în România anilor ’70, îi trimiteam din când în când câte un mic cadou, mai ales de Crăciun. Din păcate, după un timp, corespondența s-a întrerupt și nu am mai putut da de urma familiei.” Cugetări
Aceste amintiri frumoase din copilărie le păstrez cu drag; ele au rămas întipărite în memoria mea.
(Prof. univ. Angelo Segall, Montreal, Canada)