Istorie și tradiție în Botoșani, Purim - Sărbătoarea evreiască a veseliei!
Sărbătoarea evreiască Purim are rădăcini adânci în istoria evreilor și este marcată de bucurie, solidaritate socială și tradiții specifice. Purim-ul este mai mult o sărbătoare națională decât una religioasă. Purim-ul este celebrat în a 14-a zi a lunii ebraice Adar, corespunzătoare lunii martie din calendarul gregorian. Familiile evreiești din Botoșani participau la ceremoniile religioase specifice Purim-ului prin sinagogile locale. Citirea Megillat Esther (Cartea Esterei) e un moment central al celebrării. Eroii din povestea Purim-ului sunt Estera, o tânără evreică din Persia, și Mordechai, unchiul ei mai în vârstă, care o crescuse. Oamenii ascultau cu atenție povestea salvării poporului evreu din Imperiul Persan-Babilonian antic, după execuția lui Haman (a fost prim-ministrul intrigator) în anul 427 î.Hr. În România, piesele de teatru caracteristice sărbătorii Purim (numite Purimșpils) evoluaseră în satire ce includeau dansuri și muzică (teatru în limba idiș în București și Iași).
În anii '50, România era sub regim comunist, totalitar, iar comunitatea evreiască avea propria sa dinamică culturală și socială. Iată câteva aspecte cheie legate de istoria și tradițiile Purim-ului, sărbătorită în familii la Botoșani. O să vă destăinui o amintire nostalgică, din experiența mea a Purim-ului sărbătorit de familia mea la Botoșani în acea perioadă, cu tradițiile și obiceiurile asociate sărbătorii.
Atmosfera familială!
Ca de obicei, familia noastră se întrunea la noi acasă deoarece aveam mai mult spațiu. Noi locuiam pe strada Rozelor, numărul 10 (aproape de Liceul Agricol de pe str. Călugăreni). Pentru a sărbători Purim-ul împreună veneau surorile și cumnații, fratele mamei și familia lui, sora lui tata și vara mea Tuța cu soțul ei. Toți cu familiile lor, veri și verișoare! Era un număr considerabil de persoane și aceasta cerea o pregătire în prealabil pentru prepararea de bucate tradiționale. Surorile mamei participau de asemenea la aceasta!
Costume și măști!
În concordanță cu tradițiile de Purim, în special copiii purtau costume și măști pentru a recrea atmosfera de “carnaval”. Mai toți verișorii mei purtau măști de Purim, dar verișoarele mele erau îmbrăcate ca Regina Esther. Fiecare își admira costumul strigând cu voce tare, printre hohote de râs, făcând aluzii la costume. Acest aspect a adăugat o notă de distracție și joc la sărbătoare, desigur!
Prăjituri tradiționale de Purim!
Purim-ul aduce cu sine prepararea unor bucate tradiționale, cum ar fi Hamentaschen, prăjiturele triunghiulare umplute cu gem, semințe de mac, miere și nuci. Acestea reprezentau simbolic pălăria cu trei colțuri a lui „Haman” - fostul prim-ministru intrigator din Imperiul Persan. Bunătățile tradiționale erau gătite în special de mama mea.
În meniul principal erau și alegeri după preferințe: o ciorbă de perișoare, sarmale în vița de vie însoțite de mămăliguță, salată de boeuf clasic decorată, un mălai de lapte cu smântână și, în special, degustând din contribuția mătușii Rebeca (sora mamei mele). Ea gătea special pentru copii chiftele în bulion și mâncare rece de pește. Toți apreciam talentele ei culinare. Tata scotea pentru sărbători murături din butoi: gogonele, castraveciori și pepeni mici murați. Unchiul meu, Smaie, era gestionar la alimentara de vizavi de catedrala Uspenia și aducea portocale Jaffa împachetate în hârtii ce emanau un miros de parfum de portocale.
Mai aducea și câteva sticle de vin de Cotnari, cumpărate de la magazinul „În vrac” situat pe Calea Națională, perpendicular cu strada Peneș Curcanul (zona restaurant Flora). Desigur, vinurile alese erau aprovizionate de gestionarul magazinului, ce le ținea în beci și le vindea clienților cunoscuți sau recomandați, primind ca recompensă clasicul „ciubuc”! Unchiul Carol avea cunoscuți pe la fabrica de mezeluri din Botoșani (probabil fosta proprietate Gheorghiu-Gugoașă înainte de naționalizare) și cumpăra de la ei mezel “Parizer”, cunoștea faptul că țâncilor le place mult acest tip de mezel.
Pe masa pentru copii era și o tavă cu legume, mezelul preferat și franzeluțe. Pâinea de colaci ce mama o cocea, iar franzeluțele erau proaspăt cumpărate (prin cunoștințe) direct de la brutăria de pe strada Transilvaniei (mai sus de hale), ce se afla în vecinătate cu locuința mătușii Rebeca. O băutură preferată a copiilor era siropul de zmeură unguresc pe care îl amestecam în pahar cu ceva sifon. Când venea vorba de dulciurile preferate, eu nu pot uita de “tortul cu nucă” al mamei mele, glazurat cu cremă de ciocolată. Mai toți savuram din priviri tortul expus pe masă în așteptarea de a fi serviți cu câte o felie din el!
Jocuri și activități pentru noi, copiii!
Pentru noi, Purim-ul a fost o ocazie de a ne distra și de a primi "banii de Purim" de la părinți și rude. Eu le dădeam jocuri distractive, unii din verișori se jucau cu “Poșta Copiilor” și “Loto” pentru copii. Cei mai în vârstă jucau “Remy”. Iar eu și vărul meu Țică, eram aclamați de părinții noștri, luând pe rând acordeonul și interpretând câteva cântece cunoscute de toți, iar adulții ne acompaniau cântând la unison. La masa de adulți, după ce au savurat bunătățile pregătite, o lăudau pe mama și pe mătușa Rebeca, care au pregătit acest ospăț special de această sărbătoare, Purim.
Discuții distractive
Apoi urmau discuții, mai tot timpul distractive. Unchiul Smaie, după câteva paharele de vin, era în forma lui festivă, pălăvrăgind bancuri și anecdote. El se lua la întrecere cu unchiul Sami (croitor de meserie). Eu observam pe mama și pe mătușile mele care râdeau în hohote și mai tot timpul își ștergeau lacrimile de pe față de la atâta râs. La o anecdotă ce unchiul Smaie a povestit mi-am „ciulit urechile” o dată și l-am ascultat.
Țiu’ minte că era vorba de produse de la Alimentară, margarina din Olanda, pachete de drojdie pentru copt, franzele etc. Pentru ele se stătea la „coadă” ore în șir pe atunci. Anecdota povestită de unchiul meu era despre o anume „țigăncușă” foarte drăguță și isteață foc. Ea s-a decis că a sta la coadă nu era pentru ea și mai tot timpul o vedeai în capătul cozii dinspre ușă, nerespectând ordinea/șirul. Arăta și pretindea că e gravidă, scuzându-se la toți din rând că ea nu poate să stea în picioare deoarece într-un scurt timp va naște! Unchiul meu a și recunoscut-o, era o clientă „fidelă” și deja se știa numele ei printre angajați. Această “actriță” stătea în fața ușii așteptând distribuția de alimente!
Dânsul a și observat că sub rochie se vedea vag o pernuță, folosită desigur pentru a se pretinde că este gravidă. Într-o bună zi, unchiul meu, glumeț fiind, a tras-o de-o parte zicând: „Cucoană Carmen, nu crezi că e timpul să mai și naști? Vii la alimentara noastră de mai bine de un an și tot pretinzi că ești “gravidă” și mai și profiți de bunul simț al clienților și vânzătorilor”. Ea a zâmbit și a răspuns: “Săru' mâna! Apoi dacă-s bolnavă și mă dor chicioarele... Lucrez pe la case slugă și nu mai am puteri!”. Apoi continua adresându-se unchiului meu cu un zâmbet: “Mâncați-ași gurița, hai vino la mama să te pup!”. Cum unchiul meu avea “inimă de mamă” nu a făcut caz de cele întâmplate și nu a depus pe undeva vreo reclamație. După un timp ea nici nu a mai apărut pe la alimentara din Centru. Mai toți râdeau în hohote la această anecdotă, povestită într-un stil specific de către unchiul Smaie!
Activități de Purim în Botoșani
Toți localnicii știau de această sărbătoare veselă. În Botoșani, grupul de amatori al teatrului Idiș prezenta la Cinema 7 Noiembrie (fost Popovici) piesa “Țevi Lăptarul”, regizată după o piesă a scriitorului umoristic Shalom Alehem. În centrul orașului pe atunci (pentru cine își mai aduce aminte) vedeai mascați, unul era pe catalige într-un costum lung roșu și se plimbau prin fața magazinului Botoșani (casa Ankele).O grămadă de copii fugeau după ei. Mai era și un rom ce ținea în lanț un urs bătrân cu botniță. Funestă distracție, căci el îi dădea un ciomag iar ursul greoi cum era se ridica în două labe învârtindu-se în jurul ciomagului în ritmul unui cântec pe care romul îl fredona.
Pe la casele evreiești umblau lăutari tăciunați (adică dați pe față cu tăciune) cu o cobză și o vioară, cu cântece de folclor și chiar de salon! Țiu’ minte, unii cântau la vioară atât de fals încât unchiul Smaie făcea haz de ei și le spunea: „Bădie, te rog să-mi cânți înc-odată acest cântec duios că tare mi-a plăcut!?...”. Vedeai pe violonist crăcindu-se repetând melodia. Ha, ha! Mai toți râdeam împreună cu ei. După ce ne-au distrat îndeajuns, mama le dădea ceva de băut, prăjituri și în bani un pol de lei. Trecut de miezul nopții vedeai că cei mici erau obosiți și adormeau pe unde apucau: în salon, pe jos, în patul meu sau în cel al părinților. Iar unchii și mătușele mele își culegeau odrasle și plecau satisfăcuți, mulțumind părinților mei pentru petrecerea plăcută ce avusese loc, și desigur pentru buna tratație!
Caritate și solidaritate!
Tradiția dăruirii "coșurilor de Purim" a fost respectată, iar familiile împărțeau alimente și mici sume bănești celor aflați în nevoie, în special nevoiașilor ce locuiau în mahalaua Calicime (zona străzii Împăratul Traian spre Grivița etc.). Aceasta fiind o expresie a solidarității sociale specifice Purim-ului. Mama, ca de obicei de Purim, pregătea două farfurii cu diferite prăjituri tradiționale de sărbători și le ducea la vecini, la familia dr. agronom Aritanovici și la familia maiorului Pandele!
Cugetări
Este important de menționat că fiecare familie și comunitate adăuga nuanțe proprii acestei sărbători, iar experiența Purim-ului în Botoșani prin anii '50 era influențată de contextul specific local și familial. Cu nostalgie îmi aduc aminte de această epocă, când eram copil. Întrunirea și unitatea familială aveau o atmosferă caldă, plină de bucurie, tradiții ce niciodată nu se pierd! Acestea rămân și acum întipărite în memoria mea.
(Prof. univ. ing. Angelo Segall – Montreal, Canada - 23 ianuarie 2024)