15 ianuarie este, pentru România, ziua în care - la Botoșani - s-a născut Mihai Eminescu. "Omul deplin al culturii", grandios şi necuprins, nepereche şi melancolic. Comuniştii l-au cenzurat, l-au scuturat de naţionalism, pentru a-l despiritualiza şi banaliza până aproape de dezintegrare. După 1989 ne-am întors la Eminescu, la poetul complex, zguduitor, realist. La ziaristul tranşant, asumat, cu verb şi inteligenţă greu de egalat. Chiar dacă versurile uzuale, temele şi motivele şcolăreşti, analizele didactice şi străine spiritului eminescian au rămas încă suverane în atât de greoiul sistem educational. Dar am recuperat proza, scrierile politice, poemele adânci.
Am fost atât de pătrunși de Eminescu, încât, în februarie 2010, un grup de 50 de parlamentari PSD şi PNL (nici unul din Botoşani!), a inițiat un proiect în care scria negru pe alb, în expunerea de motive, că "ziua de naştere a marelui poet Mihai Eminescu se va declara Ziua Culturii Naţionale". O inițiativă legislativă născută în urma propunerii ce aparținea unui academician: Eugen Simion. Așadar, în expunerea de motive se precizează că "prezenta iniţiativă legislativă are drept scop declararea zilei de 15 ianuarie, ziua de naştere a marelui poet Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naţionale", inițiatorii venind în sprijinul propunerii cu argumente din culturile altor ţări precum Spania, Portugalia, Italia, Spania, ţări care au dedicat o zi culturii lor în funcţie de zilele de naştere ale poeţilor naţionali. "Este justificat, în acest caz, să legăm ziua culturii naţionale de numele poetului în care vorbitorii de limbă română de pretutindeni văd în în el o expresie a spiritualităţii lor", scriau parlamentarii.
Doar că... legea finală îl exclude total pe poetul botoşănean! Mai exact, legea care defineşte Ziua Culturii Naţionale, în forma finală, nu cuprinde numele Eminescu (vezi Legea aici). Nici măcar o motivaţie pentru alegerea zilei de 15 ianuarie. Dimpotrivă, legea este întoarsă câţiva paşi chiar de către prim-ministrul anului 2010, pe motiv că… a strecurat o sintagmă "echivocă, putând genera dificultăţi de interpretare şi aplicare". Este vorba despre expresia "manifestări publice" (ce coșmaruri or fi trezind aceste cuvinte în somnul politicienilor nostri?!), expresie care nu îndeplinea exigenţele guvernamentale şi, probabil, politic corecte. De aceea, consemnează Emil Boc în adresa către preşedintele Senatului, Mircea Geoană: "considerăm că este recomandabilă înlocuirea acesteia cu o sintagmă consacrată normative, spre exemplu manifestări cultural-artistice".
Ce se întâmplă în anul de grație 2018? Ministerul Culturii, instituțiile de cultură, ong-urile și alte ilustre entități dau seamă peste seamă, cinstind cum se cuvine Ziua Culturii Naționale. Adică, precum legea spune: fără Eminescu. (A se vedea AICI programul oficial de celebrare a Zilei Culturii Naționale al Ministerului Culturii!)
În anul de grație 2018, la Botoșani se decernează cel mai important premiu de poezie din România, cel de poartă numele poetului (detalii aici). Și s-ar părea că e singura manifestare de anvergură națională care păstrează freamătul eminescian.
De ce este important să rămânem în Eminescu? De-o vreme parcă "ni-l furară, pe înaltul domn, cu tot cu lauri"... Să ne imaginăm cum va arăta Ziua Culturii Naționale peste 10, 20, 30 de ani? Ce va reprezenta ziua de 15 ianuarie, dacă nu doar festivism patriotard degrabă mâncător de bani, fără vreo legătură cu numele Poetului? Cine își va aminti atunci de Eminescu?
La 8 ani de la decretarea datei de 15 ianuarie drept zi a Culturii Naționale, Academia Română intuiește pericolul și face primul pas - mic, dar extrem de important! Programul oficial cuprinde următoarea formulare: ZIUA CULTURII NAŢIONALE "MIHAI EMINESCU" (vezi aici). Un îndemn la normalitate, un act de curaj patriotic, o atitudine demnă de cel mai înalt for cultural și științific al unei țări demne.
Și poate nu e târziu ca parlamentarii botoșăneni să recurgă la un act reparatoriu, dar absolut necesar: să purceadă la demersuri oficiale pentru ca ziua de 15 ianuarie să se numească ZIUA CULTURII NAŢIONALE "MIHAI EMINESCU".
România trebuie să se întoarcă la Cultură, la dreptele reaşezări ierarhice. Să înveţe să aprecieze inteligenţa, valoarea, discernământul civic. Să demaşte amatorismul, improvizaţia, superficialitatea şi activismul de partid, cel fără o minimă aderenţă la realitate şi la evoluţia culturii şi a limbii române.
Să ieşim din festivităţi şi festivism, din improvizaţii şi rigori patriotarde, să ne lepădăm de emfază şi de moliciuni veleitare, de amnezii şi memorii încâlcite. Avem nevoie de luciditate, de discernământ cultural, de proiecte de ţară şi de perspective reale întru dezvoltarea cadrului responsabil şi obligatoriu mediului cultural postsocialism.
Pentru că ne aflăm într-un deficit de identificare a culturii reale, a valorii autentice, a literaturii demne. Or noi, ca popor, avem nevoie să ne raportăm la un nume, nu la o zi. Conştiinţa şi memoria copiilor nostri au nevoie de Eminescu, nu de o zi pe care politicienii să o definească prin "manifestări cultural-artistice".
