A fi sau a nu fi poet(ă). De la cultura națională la cultura bunului simț... literar!

Tot ce s-a petrecut la Botoșani se derulează în fiecare zi. E de ajuns să deschidem ziarele, televizoarele, cărțile. A! Că s-a petrecut pe banii noștri, da, ne doare! Dar cine a protestat? Jurnaliștii. Câțiva oameni de bun simț, pe paginile lor de Facebook. Și atât. Așteptăm ca reprezentanții editurii să își ceară scuze de la botoșăneni. Am plătit ca să ne bucurăm de poezie. Ne-ați (răs)plătit cu vârf și îndesat, domnilor! 

Medeea Iancu a șocat poețimea limbii române, a oripilat sămănătorii de cultură. Poeții mari și scriitorimea înaltă, criticii și făcătorii de direcții literare prezenți luni, 15 ianuarie, la Gala de decernare a Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu" de la Botoșani, au încremenit la auzul cuvintelor premiate de o editură care - a dovedit și s-a străduit să o facă la vedere - își asumă, spijină și promovează o astfel de literatură. 

Pentru cine nu a aflat încă, Medeea Iancu a citit un poem cu conținut interzis minorilor, într-o Gală transmisă în direct și la o oră absolut decentă, în fața unui public în care se aflau și copii. Un eveniment dedicat aniversării poetului Mihai Eminescu și Zilei Naționale a Culturii. La Eminescu acasă, într-un oraș care, deși sărac și deseori pus la colțul economiei duduind în golul politicilor găunoase, susține financiar (35.000 de lei!) cel mai important premiu literar din România ultimelor decenii, un oraș care invită – tot pe banii comunității – zeci de scriitori, oameni de cultură, critici și jurnaliști. 

Medeea Iancu a făcut ceea ce face de ani buni. Scrie poezie. Citește poezie. A făcut-o, zice-se, la întâlnirile scriitoricești de pe meleaguri mai alese și mai tocite literar. În prezența marilor critici, în auzul președintelui USR chiar. A scris o carte premiată, iată, de o editură cu rezonanță în timpul de aproape și de departe al culturii noastre: Cartea Românească - director Călin Vlasie.

Faptul că o poetă premiată și publicată în mai toate revistele literare, promovată și susținută, încurajată de critică a citit pe scena de la Botoșani o poezie cu limbaj obscen nu poate fi decât responsabilitatea celor care au făcut posibil acest fapt.

Din juriul care a acordat premiile Editurii Cartea Românească face parte și întâistătătorul literaturii române - Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România. ​În momentul culminant (fierbinte, am spune!), în spatele poetei se afla un reprezentant al uneia dintre cele mai importante reviste din România: Răzvan Voncu, redactor-șef al revistei România literară. Nu a schițat nici un gest de dezaprobare, nici de surprindere. La doi pași, în primele rânduri, reprezentanții marii literaturi. Chiar și directorul de imagine al USR, Daniel Cristea Enache.

Poemul s-a consumat în integralitatea-i somptuoasă și voit protestatară. Doi-trei oameni părăsesc sala. Oameni în vârstă, oameni simpli, spectatori. Câteva aplauze aproape smulse din inerția momentului. Reprezentantul Editurii Cartea Românească nu dă niciun semn că ce s-a petrecut pe scenă nu ar fi trebuit să se întâmple. Continuă lista premiilor. Premiile Editurii Cartea Românească. Într-o gală de decernare a Premiilor Eminescu! 

O poetă protestează și se zbate în propriile cuvinte, în propriile insuficiențe. Poemul a fost ca un act intim mimat/reclamat în piața publică. O revoltă personală, un război fără perdeaua pe care decența (sau bunul simț) ar impune-o. Un poem clar așezat într-o ideologie cuceritor-dichisită a vremurilor noastre, un protest feminist bine încadrat în moda corectitudinii politice. Medeea Iancu nu mai vrea România. Ea se războiește cu Romînia, pe care o acuză de toate relele, de tot urâtul. De viol.

Poemul citit pe scena de la Botoșani este despre noi toți. Este despre vremurile pe care le străbatem și cărora ne supunem tăcuți și smerit/ipocrit. Și despre vremurile mărețe care vor veni în viața copiilor noștri, dacă vom mai fi cei de luni seara: ascultând tăcuți, aplaudând și premiind mai departe cu supușenie. 

Tot ce s-a petrecut la Botoșani se derulează în fiecare zi. E de ajuns să deschidem ziarele, televizoarele, cărțile. A! Că s-a petrecut pe banii noștri, da, ne doare! Dar cine a protestat? Jurnaliștii. Câțiva oameni de bun simț, pe paginile lor de Facebook. Și atât. 

Așteptăm ca reprezentanții editurii să își ceară scuze de la botoșăneni. Am plătit ca să ne bucurăm de poezie. Ne-ați (răs)plătit cu vârf și îndesat, domnilor!  

Nu vom reproduce poemul. Nu vom difuza imaginile. Nu vom fi parte a unui protest premeditat, care ne-a arătat că nu suntem pregătiți să răspundem, că nu știm să ne alegem oaspeții pe care îi chemăm la masă în casa noastră. 

PS: Gala de la Botoșani trebuia să fie despre Eminescu și despre Poezie. Despre Aurel Pantea. Nu a fost să fie. Poate altă dată! 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Citește AICI noul număr al revistei de cultură Hyperion. ”Un an cu de toate!”

Thursday, 21 November 2024

Revista ”Hyperion”, aflată în cel de-al 42-lea an al apariției, revine în atenția iubitorilor de literatură cu cel mai recent număr, ediția de iarnă a acestui an. Pagini...

”Amicul țăranilor” din Botoșani: Boierul care i-a iubit pe țărani, despre care Kogălniceanu vorbea cu admirație! (Foto)

Thursday, 21 November 2024

S-a stins într-o zi de 21 noiembrie, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea, din municipiul Botoșani. Pe piatra funerară se poate citi și astăzi: ”Aici doarme ami...

Doliu în Teatru: A plecat la cele veșnice un actor botoșănean care a cunoscut magia scenei, dar și pușcăria politică!

Wednesday, 20 November 2024

Un actor cu o poveste de viață tulburătoare! Înainte de 1989, după ce a încercat să plece ilegal din România, a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare. &Ici...