Suntem învrăjbiți clipă de clipă, asmuțiți unii împotriva altora, hârâim unii la alții prin gardul sticlos al televiziunilor – unii anteniști, alții realitatevizioniști, beuniști sau alte nații colorate – ca și cum acolo se împarte dreptatea supremă. Politicianul român a inventat un nou limbaj, cu dicționar explicativ propriu. Cinste, hoție, demnitate, neam, popor, cu toate ingredientele de serviciu, sunt plasate în context după cum dictează interesul de partid.
Transformarea intervine imediat ce ai intrat într-un partid. Ești învățat să ataci, să devii agresiv, să îl denigrezi pe aproapele tău doar pentru că el e în alt partid, spune un intelectual care s-a lecuit de aventuri prin jungla politicii și a revenit pe ogorul culturii. Regula este simplă: fidelitatea pentru o doctrină se traduce prin neacceptarea alteia. Cei care strigă azi că mai-marii și mai-micii partidului la putere și-au angajat rudele prin toate cotloanele au făcut la fel – dar exact la fel! – atunci când goneau pe cai mari prin tarlaua politicii. Dacă astăzi sunt deranjați de rețelele de pile și cunoscuți care își fac loc prin instituțiile statului, plus regii, companii de stat, scări de bloc și comitete de contabilizat pisici, au făcut la fel – dar exact la fel! – atunci când au reușit să bage în traistă mai multe voturi de la biet român, săracul… Și, ce e și mai grav, la fel vor proceda și dacă mâine s-ar aburca din nou pe stogul de fân al sfintei majorități parlamentare!
A face la nesfârșit politica negării, a atacului la orice, a instigării naționale împotriva oricui nu e cu noi, înseamnă a distruge orice urmă de umanitate, de speranță la normalitate. Înseamnă a crea un nou model uman, al devoratorului-de-aproapele. "Statul e unde sinuciderea pe îndelete a tuturora se numeşte viaţă", spune Friedrich Nietzche. Un stat care, iată, nu îşi mai asumă destinul cetăţeanului, dezicându-se la modul cel mai nefiresc de fiinţa umană, dar fidel până la absurd sistemului pe care l-a creat cu ajutorul fiinţei umane.
E vremea să stăm strâmb și să judecăm drept. Să acceptăm că fiecare dintre noi suntem parte a sistemului. La ghișeu, la primărie, la școală, în piață, la poliție sau la spital, oriunde și în orice clipă a vieții noastre găsim un om al sistemului. El și nimeni altcineva ne va condiționa o solicitare legitimă de acordarea unei mici atenții. El și nimeni altcineva ne va pune piedici dacă din încăpățânare refuzi să dai sfântașiobișnuita mită. Suntem sau nu suntem modificați până în ADN-ul ființei noastre? Suntem sau nu suntem scurși de orice urmă de empatie față de semenul nostru?
Este un cerc vicios. Pentru că, dacă un partid dărâmă printr-o circulară ceea ce s-a decis printr-un ordin de ministru de la alt partid, din altă guvernare, vinovați de reușita circularei nu vor fi vremelnicii cu funcții-sus-puse, ci sumedeniile de directori cu delegație care nu s-au învrednicit să participe la concurs pentru a rămâne pe posturi, în schimb se vor proțăpi scandalos în scaune în baza unei hârtii care nu doar că îi compromite profesional, dar le și subminează demnitatea umană. Desigur, va prima funcția. Pentru că, în zilele noastre, o funcție de partid face mai mult decât dacă ți-ai asigura un loc în Rai.
Când ieșim din cerc? Atunci când vom avea curaj să renunțăm la funcția obținută pe bază de carnet de partid. Atunci când lipitul afișelor nu ne va asigura un post călduț printr-o regie de stat, unde oricum nu e nevoie să știm nimic, pentru că vom munci mai departe la sediul partidului. Atunci când vom avea puterea să ne autoevaluăm corect și nu în raport cu cel necinstit, ci privind către modelele reale din societatea civilă.