Despre oamenii care muncesc şi continuă să rămână săraci

Despre oamenii care muncesc şi continuă să rămână săraci

 Radu ILIESCU  Foto: radu-iliescu.blogspot.ro

Şi totusi, repet, chiar nu vreƫi să vedeƫi că în România mai mult de jumătate din salariaƫi muncesc pe salariul minim? Felicitări dacă puteƫi vedea situaƫia la nivel macroeconomic, ca nişte zei ai economiei, am cea mai sinceră admiraƫie pentru cei care domină neîncetat situaƫia de undeva din spaƫiul cosmic. Spaƫiul cosmic al României, e de la sine inteles... Dar, domnilor zei, n-aƫi putea coborî cu hârzobul din cer până la bugetul viermilor care trăiesc pe aceste meleaguri cu salariul minim? Aveƫi idee cam ce copilărie are fiul unui cuplu care traieşte în mizeria asta organizată pe care o numim cu ipocrizie salariul minim pe economie?

În fapt, e o existenƫă sub pragul european al sărăciei, că despre asta vorbim, despre oameni care muncesc şi continuă să rămână săraci. Despre oameni care aleg între a plăti încălzirea sau un pic de mancare. Nu vă înfioară statisticile despre săracia care s-a aşternut peste ƫară de când bugetul ne este facut de FMI?

Nu vă vine să urlaƫi când auziƫi că peste 50% din copiii acestei ƫări sunt în situaƫie de excludere socială din cauza sărăciei extreme? Ştiƫi că există copii la oraş care nu au parte niciodată de fructe? Aƫi avut vreodată în faƫă un elev care leşină de foame? Şi voi sunteƫi cuprinşi de supercalifragilisme ideologice în legatură cu uşurarea mizeriei acestor nefericiƫi?

În Germania secolului XIX s-au dat legi care au facut protecƫie socială. Nu le-au dat socialiştii, nu le-a dat patronatul, nu le-a obƫinut lupta sindicală. Le-a dat un batran conservator ale carui aere dictatoriale au intrat în manualul de istorie: Otto von Bismark.

Deci politicul, nu fantasma pieƫei libere. Nu văd de ce acuma ar fi diferit. O companie ca amazon.com, cel mai mare retailer din lume, şi-a mutat serviciile de relaƫii cu publicul în Romania. Au concediat occidentali care lucrau cu 2000 de euro şi cărora le ofereau toata aparatura, pentru a angaja români buni vorbitori de limbi străine, cu calculatoare şi linii de internet proprii. Salarizarea? Sub 25% faƫă de occidentali. A scăzut exigenƫa angajatorului? Nici cât o unghie. A scăzut productivitatea angajatilor? S-au impus standarde şi mai exigente. A crescut însă un lucru: profitul. Afara de lege nimic nu ne va apăra de lacomia profitului.

Eu aş fi supraîncântat ca aceste creşteri ale salariului minim să fie făcute de virtuƫile creştine ale patronilor. Adică aceştia, pioşi, să inƫeleagă că nu pot avea colaboratori fericiƫi dacă abia au cu ce să-şi plăteasca facturile, dacă se îmbracă prost, mănâncă prost şi-şi cresc în sărăcie copiii.

Aş vrea ca patronii să priceapă că politica lor salarială a depopulat România şi este una dintre cauzele majore ale crizei de resurse umane. Aş vrea, dacă se poate, să realizeze că toată bogăƫia nu te face nici să mănânci cu două guri, nici să bei cu două gâtlejuri, nici să simƫi o plăcere care să nu fie accesibilă oricăruia dintre muritori. Aş vrea ca fiecare patron să descopere că va părăsi lumea asta în patru scanduri, ca şi portarul, femeia de serviciu şi căcănarul marii lor afaceri. Dacă se poate. Dacă nu, atunci să crească salariul minim prin decret, periodic. De pedepsele pentru prostie, lăcomie şi exploatare se ocupă Altcineva.

Radu ILIESCU (Alte materiale ale autorului aici)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tineri și neliniștiți: Patru botoșăneni, condamnați la închisoare cu executare!

astăzi, 20:30

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de ...

PSD Botoșani: Marcel Ciolacu președinte și PSD la guvernare reprezintă garanția creșterii veniturilor botoșănenilor!

astăzi, 19:41

Marcel Ciolacu va fi un președinte al tuturor românilor, indiferent de orientările lor politice sau de categoriile sociale din care fac parte, care propune unirea românilor în juru...

Accident pe un drum din județ, au intervenit pompierii și ambulanța! (foto)

astăzi, 18:47

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ Bot...