Văduvele noastre fără diplome și flori...

Văduvele noastre fără diplome și flori...

   Foto: Mănăstirea Sihăstria Putnei

În toate orașele, comunele, cătunele din țara asta avem sărbători de tot soiul. De la prichindei până la vârstnici, pisici, arici, căței sau bursuci. Sărbătorim inima, îmbrățișările, cărțile, apa, soarele, muzica, prietenia, educația, mama, bunica, pădurea, iile, refugiații… Și alte câteva zeci de sărbători.

În calendarul internațional mai există o zi specială, care nu se regăsește, însă, aproape niciodată în atenția publică.

Poate dintr-o înțeleasă (până la un punct!) sfiiciune față de suferința ”sărbătoritelor”. Poate și o discreție a celor care, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, reprezintă un segment de populație care ”suferă de stigmatizare socială”.

Cert este că, începând din anul 2010, ONU a adoptat Ziua Internațională a Văduvelor, care este marcată în fiecare an pe 23 iulie. În România, această zi a fost adoptată începând din anul 2015. În urmă cu treisprezece ani, studiul transmis către ONU specifica faptul că, în întreaga lume, existau la acea vreme 245 de milioane de văduve, dintre care 115 milioane ”trăiau în sărăcie și sufereau de stigmatizare socială și de privare economică”. În prezent, potrivit altor studii, numărul văduvelor a crescut considerabil, cifra apropiindu-se de 260 de milioane.

În Moldova anilor 1900, circula o legendă populară, care se regăsește însă în Evanghelii, legendă care a dat naștere expresiei „banul văduvei zideşte bisericile“. Din Evanghelia după Matei aflăm cum, într-o zi, Iisus Hristos privea mulţimile cum aruncau bani în cutia darurilor, fiecare contribuind după cum puteau. Bogaţii contribuiau consistent. O văduvă a pus doar doi bani. Jertfa ei a fost însă apreciată de Iisus, înclinând astfel mai mult balanța decât darurile celor bogaţi.

Precizăm că statul român are grijă de văduva de război. Este soția supraviețuitoare a celui decedat pe front, în prizonierat sau ca urmare a rănilor ori bolilor contactate pe front sau în prizonierat.

De asemenea, în municipiul Botoșani, în urmă cu câțiva ani, mai exact în 2016, primarul Ovidiu Portariuc a instituit o ”rentă viageră” de 200 de lei, la care ar avea dreptul doar persoanele care au trecut de 85 de ani și doar o dată pe an, în luna în care împlinesc anii. Renta viageră nu se referă doar la persoanele singure, ci la cele care au împlinit vârsta menționată.

Văduvele. Sunt aproape de noi. Dincolo de un perete, în aceeași scară sau la un gard distanță, în casa de alături. O vreme își duc doliul cu demnitate, apoi se retrag încet-încet, pentru a nu deranja cu tristețea lor tot mai adâncă. Unele au copii mici, altele le duc dorul celor plecați peste mări și țări pentru a câștiga o bucată de pâine. Învață să fie ”și femeie și bărbat” în gospodărie. Sparg lemnele în diminețile geroase de iarnă, cară gălețile cu apă, știu să repare un gard și să potrivească în pereți un raft căzut de greutățile vremii.

Văduvele știu că, dincolo de singurătate, se ascunde un monstru cu mult mai urât și mai greu de învins: neputința. Nimeni nu le protejează, ba mai mult: sunt disponibile să ajute pe oricine! ”Doar nu ai bărbat, ce ai de făcut?!”. Iar ele tac.

Avem sărbători peste sărbători! Avem diplome, flori, discursuri! Ne înclinăm în fiecare an (uneori chiar de două ori pe an!) în fața cuplurilor de vârstnici care ”rezistă” împreună de 50, 60 de ani! Le sărutăm mâna cu respect părinților, bunicilor noștri!

Nimic, niciodată despre văduvele care ”rezistă” de 50, 60 de ani! Iar ele tac.

Ce vină au ele, persoanele care au fost lovite crunt de viață și care își duc văduvia de 50, 60 de ani? Cine le oferă o diplomă pentru că, singure și cu o forță de neimaginat, au crescut singure copii, și-au îngrijit la rândul lor bătrânii, au fost străluciți profesori, medici, ingineri, infirmiere, muncitoare la CAP sau pur și simplu ne-au învățat ce înseamnă demnitatea și frumusețea trăirii? Cine le oferă flori celor care, singure și neajutorate, au fost vreme de zeci de ani ”și femeie și bărbat” în casele lor mici sau mari, în familiile lor fericite sau chinuite de sărăcie, în sufletele lor dornice de o viață decentă și liniștită?

Poate că este vremea să privim mai aproape, să cinstim cum se cuvine demnitatea și ”rezistența” în fața timpului a celor care, fără să ceară, fără să strige, fără să plângă au dovedit că viața de unul singur devine mucenicie.

Văduvele nu așteaptă sărbători. Dar dacă le veți întinde o floare vor ști că singurătatea își face din când în când fereastră și că în căsuța lor mică intră soarele care topește inimi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Ce se întâmplă când oamenii mari ies la joacă! ”Se așază în jurul unei mese, iar unul dintre ei...” (Foto, Video)

Vineri, 1 Martie 2024
543

Ne-am obișnuit să vedem noile generații aplecate asupra ecranelor, fie de laptop, fie de telefon, cufundați, uneori chiar ”pierduți” în lumea gaming-ului, și nu de puține ori ...

LA MULȚI ANI! Teodor Valenciuc, decanul de vârstă al artiștilor botoșăneni, împlinește 94 de ani!

Vineri, 1 Martie 2024
655

La 94 de ani, Teodor Valenciuc aduce și astăzi primăvara pe străzile orașului în care locuiește. Dacă ar fi să aleagă între freamătul de vorbe și tăcerea dinlăuntru, spune că...

Povestea botoșăneanului care de cinci ani se întoarce în penitenciarul în care și-a ispășit pedeapsa: ”Ca să nu uit niciodată...” / ”Pentru mine perioada de detenție a fost o binecuvântare”

Joi, 29 Februarie 2024
3125

Nimic din ce era nu anunța tăvălugul ce avea să se năpustească peste Robert. Abia trecuse de 18 ani când a intrat în contrabanda cu țigări. Crescut în Darabani, hoinărise &i...