În martie 1923, Constituția nou adoptată a României era privită drept cea mai modernă și democratică lege fundamentală din Europa. Pentru prima dată, învățământul primar devenea obligatoriu și gratuit. "Statul, județele și comunele vor da ajutoare și înlesniri elevilor lipsiți de mijloace, în toate gradele învațământului, în măsura și modalitățile prevăzute de lege", scria la Articolul 24, Titlul II - Despre drepturile românilor.
Autoritățile locale erau obligate, astfel, să investească în școli, să identifice clădiri pe care le puteau transforma în spații dedicate învățământului. Pentru prima dată, toți copiii din România, săraci sau bogați, intrau în clase și învățau tainele alfabetului.
Era anul în care, pe 1 septembrie, intra în clasa I Constantin Virgil Gheorghiu, autorul de mai târziu al celebrului roman Ora 25. În volumul de Memorii – martorul orei 25, Constantin Virgil Gheorghiu reușește o imagine tulburătoare a acelor ani, în care scrisul, cartea, hârtia sau penița erau încă privite ca privilegii ale unei lumi înstărite. Pentru s[rmani, a scrie era o taină, un mister de care copiii săraci se apropiau cu teamă, cu sfioșenie. Liniile înșirate pe tăbliță le furnicau sufletele așa cum, în biserică, se lăsau învăluiți în Tainele lui Hristos. Constantin Virgil Gheorghiu își amintește, în volumul biografic, cum le-a vorbit învățătoarea despre scris, alfabet și despre transfigurarea și transcenderea înțelesurilor: "Scrisul simbolizează coborârea lui Hristos pe pământ, punerea lui în mormânt și Învierea Sa. Cuvântul nu există decât în mintea voastră. El se întrupează în fiecare literă pe care o desenați pe hârtie. Capătă trup. Apoi, cuvântul întrupat este așezat în mormânt, pe pagina caietului. Și el învie în capul celui care citește".
M-am întors la aceste cuvinte ale scriitorului-preot Constantin Virgil Gheorghiu de mai multe ori în ultima vreme. De fiecare dată când tot răul lumii este trimis în poarta Bisericii și hulitorii se (z)bat să arunce în curtea credinței tot ceea ce statul a distrus într-un secol. M-am întors la aceste cuvinte atunci când, la început de an școlar, dascălii erau "îndesați" sub prevederile unor legi închipuite sau tendențios interpretate, dacă vor primi binecuvâtare de la preotul ortodox. Sau când aud că școala românească decade și se prăbușește pentru că încă mai poartă icoane pe perete.
Zilele trecute, însă, cuvintele părintelui-scriitor Constantin Virgil Gheorghiu au scoborât din nou în prezentul tot mai tulbure.
Începând din 2011, Federația Internațională a Comunităților Educative – secțiunea România desfășoară proiectul "Campania 19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor". Mai exact, World Women Summit Fundation Geneva, partenerul FICE România "în direcția prevenirii oricăror forme de abuz sau neglijare a copilului, a stabilit cadrul acțional al acestei ample campanii, propunând teme care, cel puțin pentru România, au avut impact deosebit asupra populației școlare, cadrelor didactice, celorlalți specialiști în domeniul educației". Temele abordate în anii trecuți au fost: Pedepsirea corporală a copilului (2011), Implicarea copiilor în conflicte armate (2012), Pornografia infantilă (2013), Adicțiile și consumul de substanțe ilicite în rândul copiilor și tinerilor (2014), Bullying-ul și hărțuirea în mediul școlar (2015).
Pentru 2017, proiectul are o abordare cel puțin surprinzătoare. Astfel, scopul campaniei 2017 este de "a conștientiza asupra unor forme de practici tradiționale (inclusiv culturale) care sunt dăunătoare copiilor și de a identifica asupra riscurilor unor practici inadecvate copiilor". Printre aceste practici este amintit... postul, alături de exorcizări, ritualuri de "îndepărtare a duhurilor rele" ("ritualuri" care pot fi identificate cu slujbele Sfântului Maslu, de pildă).
Surprinzător sau nu, pentru prima dată din 2011, Ministerul Educației se implică activ și sprijină acest proiect, transmițând în acest sens adrese în toate inspectoratele școlare ale județelor, documentul beneficiind de aprobarea subsecretarului de Stat Ariana Oana Bucur. "Recomandarea" prevede că în școli se vor derula acțiuni care să vizeze cadrul general de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor.
Implicarea Onor Ministerului în acest proiect, pentru prima dată de la derularea lui, este cel puțin de neînțeles, la fel cum neînțeles rămâne motivul pentru care în anii trecuți – cu teme grave și cu implicații majore în dezvoltarea și siguranța minorilor – nu s-a arătat interesat.
Și gândul ne duce din nou la Constantin Virgil Gheorghiu. Elev de școală primară, îl întreabă pe tatăl său, preotul Constantin Gheorghiu, cine le-a închis școala la două luni de la deschidere. Ministerul Igienei și Salubrității Publice, i se răspunde. Școala era închisă din cauză de epidemie. Ce este un minister?, a întrebat copilul, iar tatăl nu a știut să îi spună prea multe. "Mi-a spus că ministerul nu este o ființă umană. Că el nu este în nici un fel o creatură a lui Dumnezeu. Ministerul nu este nici om, nici animal, nici plantă. Nu e nimic din toate astea. În loc de chip, el are o ștampilă. E lipsit de sentimente. E rece, n-are suflet. Minister înseamnă slujitor. Dar numele lui este negația lui însuși. Căci el este contrariul a ceea ce pretinde a fi. Își spune minister, așadar servitor, dar este opusul lui. În realitate e un despot. E un tiran. Îi consideră pe toți locuitorii ca pe propriii săi slujitori. Sclavi. Nu poți să explici ce este el". Nefericirea copilului care, la două luni de la deschiderea școlii, se vedea exclus, marginalizat, pedepsit, este redată într-o altă imagine cel puțin la fel de tulburătoare: "Nimic nu înlocuia școala. Așa cum rugăciunea individuală de acasă nu înlocuiește rugăciunea liturgică din biserică".
Prima școală românească a fost într-o biserică (în curtea Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului). Aici au avut loc - în 1583, primele cursuri în limba română. Primele cărți de cultură în limba română au fost tipărite prin teascurile diaconului Coresi. Aici s-a desfășurat o importantă activitate de traducere, copiere și transcriere a cărților de cultură și cult, de către slujitorii bisericii și ai școlii. Cu sprijinul diaconului Coresi au fost realizate primele cărți de circulație în limba română, care s-au răspândit apoi în toate ținuturile românești. "Tiparul coresian", adus la 1556 de către însuşi diaconul Coresi, care s-a stabilit aici, a fost cărămida pe care s-a clădit școala românească și nu numai. O spune Academcianul Alexandru Surdu: "Opera sa (a diaconului Coresi, nota mea) depăşeşte interesul local şi ține de istoria culturii române, care, nu trebuie să uităm, a început şi s-a desăvârşit în prima şcoală românească".
După mai bine de patru secole, iată că Onor Ministerul din România se așază în slujba unei federații străine care îi îndeamnă pe profesori să salveze elevii de practici "periculoase" precum postul sau participarea la slujbele din Biserică. Așadar, ce urmează? Vor fi anchetați părinții copiilor care, în cadrul prețiosului proiect, vor spune că postesc sau că mai calcă prin biserică, la vreun Maslu?
Slujbaș la străin, despot în propria țară?
ADRESA Ministerului catre inspectoratele scolare judetene
