15 ianuarie 2018, Ziua Culturii Naționale. 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Cade Guvernul Tudose. La Botoșani, Medeea face valuri feministe. Valuri care provoacă tsunami (pe bună dreptate!) în toată țara. Un al nostru domn viceprimar anunță că în viitor nu mai avem nevoie de personalități la 15 ianuarie. Avem cete-cete de copii gata să se alinieze la Somnoroase păsărele.
Plus că, mai zice domnul vice de Botoșani, prea mulți cetățeni de onoare pe cap de locuitor. Și nici nu ne fac cinste! Cetățenii, nu locuitorii, se înțelege! Ce, neamul nevoii (înjurătura lui Eminescu, pentru cine nu cunoaște!), ne trebuie nouă Mihai Ursachi, Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Ivănescu, Ana Blandiana, Cezar Ivănescu, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Constanța Buzea, Dorin Tudoran, Ion Mureșan, Mircea Cărtărescu... Sunt doar câțiva dintre cei care – din 1991 începând, au primit însemnele Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia și pe cele ale Titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani. Un titlu care nu înseamnă nici un adaos financiar, administrativ, nici măcar legendarele locuri de veci gratuite, ce să mai spunem despre la fel de legendarele plimbări cu tramvaiul prin târg!
15 ianuarie este SINGURUL moment din an în care România privește în sus, spre Nord, pentru că se anunță laureatul Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu". Este motivul pentru care de fiecare dată, deși am avut informația certă cu privire la poetul premiat, am refuzat să facem public numele înainte ca el să fie rostit, în cadrul Galei de decernare, de către președintele juriului. O solemnitate care fixează în conștiința publică un fapt cultural de interes național.
Desigur, vorbim despre un eveniment care a atras de-a lungul anilor critici, patimi, zbucium și contestații pertinente (sau nu!). Dar oricât ar fi de blamat, criticat, desființat, mărunțit la foc mic sau adulat la scenă deschisă, Premiul Eminescu de la Botoșani rămâne cartea de vizită a orașului și nevoia Țării de noi. (Re)așezat în contextul cultural, literar, bine gestionat în economia premiilor, cu un juriu exigent și cu o susținere onestă din partea breslei, Premiul Eminescu trebuie să rămână acolo unde este: în Nordul spre care România privește an de an, la 15 ianuarie.
Mult mai simplu/oportunist și grabnic aducător de capital politic ar fi să derulăm pe scena de la Botoșani, pe 15 ianuarie, în locul Premiului Eminescu, cete-cete de recitatori mici/mititei, cu părinți emoționați și cu un al nostru viceprimar împărțind cu generozitate premiile, ca altădată vrednicul său tovarăș tablete în mall-ul devenit centru cultural. Poezia e bună, e minunată, dar să o administrăm cu decență și cu folos. Iar folosul ei, al poeziei, vine (și) din înțelegerea a ceea ce înseamnă Eminescu! Să învățăm a trăi în spiritul lui Eminescu.
A nu se înțelege că nu mai trebuie să recităm Eminescu. Dimpotrivă! Eminescu trebuie învățat, citit, scotocit, răscolit. Acesta este rostul școlii. Politicienii trebuie să acorde sprijin și să asigure condițiile necesare actului educațional. Elevii au nevoie de condiții decente în școli, de căldură, apă și minime condiții sanitare și de igienă. Iar la catedră oameni bine plătiți, încurajați să bată drumurile județului, către școlile din fiecare cătun. Când veți reuși acestea înseamnă că vă veți fi atins menirea!
În același registru poposind, domnii politicieni ar trebui să înțeleagă că 24 ianuarie înseamnă mai mult decât Hora Unirii și depuneri de coroane ori concerte săltărețe la zero grade, cu o mână de oameni zgribuliți în fața administrației locale, urmate de aceleași reîncălzite discursuri an de an.
24 ianuarie este despre oamenii care au înfăptuit Unirea, despre inteligența unei elite de a duce Țara pe o direcție, despre ce înseamnă politica unui stat puternic la vreme de restriște. Din 24 ianuarie avem a învăța noi în primul rând, pentru a ști ce să le cerem celor care astăzi sunt puternici doar prin manipulare, forțând un întreg popor să cedeze în fața flagrantelor distrugeri.
Un popor nu se cumpără, domnilor, nici nu se vinde. Un popor se învață! Iar manualul la care sunteți restanțieri este chiar acesta, al Unirii.
Nu de politicieni cu agendă avem nevoie, ci de gospodari ai Cetății.
PS: Vă provocăm, domnilor politicieni, să mai intrați din când în când la câte un spectacol de teatru. Nu doar la premiere, când sunteți primiți cu călduroasă condescendență, ci laolaltă cu actorii și cu publicul iubitor de teatru. Să aplaudați actorii în primul rând, dar și publicul, care rezistă săptămână de săptămână în frigul cumplit al sălii. Nu, nici ei nu recită! Și le-am făcut praf și teatrul. Poate că nici ei nu ne mai fac cinste...
