Aplauze la scenă deschisă, reverențe și flori. Actorii își aplaudă publicul, spectatorul ovaționează actorul. Sala răstoarnă spre oraș puhoi de lume și murmurul străzii e ușor de ghicit: se rememorează scenele comice, ai văzut-o pe Veta, dar Zița, ei, dar ce ziceți de Rică!, m-a surprins Chiriac, mi-a plăcut Jupânul, am aplaudat pe Nae…
Veselie, seară de octombrie cu ținute elegante, doamne sprințare și domni încă mustind caragialește în colțul buzelor. Adolescenți cu obrajii arzând, bunici ținându-se de mână.
A doua zi, un freamăt începe să se simtă tot mai tăios. Mai întâi vine o întrebare: ați văzut caietul-program de la spectacolul de aseară? L-am primit, recunosc, dar nu l-am citit din pricină de… ochelari. Uitat în geantă, scotocesc rapid, îl desfac și… Calitate slabă, zic, alb-negru xeroxat. Însă textul… e de clasa a IV-a. Doamna răbufnește! Textul este penibil. Sincer, mă simt jignită, sunt sigură că și alții s-au simțit la fel.
Foiesc între degete caietul-program pe care cu o seară înainte l-am primit la intrarea în sala de spectacol. Textul este însoțit, în pagina cu pricina, de două fotografii: a regizorului și una ilustrând o secvență din spectacol. Reiese, așadar, că autorul textului este regizorul. Nu există o semnătură, deci subînțelegi. Adică nivelul de înțelegere coboară înspre sub…
Posibil să fie o greșeală? Teatrul a transmis către public – prin intermediul comunicatelor de presă – o invitație onorantă, în care însuși regizorul așază în gânduri alese invitația la spectacol. Însă caietul-program pe care îl am în mână se stropșește într-o limbă română de clasă primară (din care nu lipsesc cacofoniile, virgulele între subiect și predicat etc.).
Mai trec două-trei ore și un alt semnal se strecoară, mai timid de data aceasta, dar la fel de nedumerit. Am citit caietul-program aseară, înainte de spectacol. Nu pot să cred că cineva, un om de artă, poate descrie așa un spectacol. Împărtășesc, din nou, dezămăgirea.
Suntem cârcotași, răutăcioși, prea critici? Fac rapid o fotografie și o trimit afară din Botoșani, unui om de teatru care nu are legătură cu Botoșaniul. Și nu a văzut nici spectacolul. Un om de teatru care citește cu răbdare, apoi îmi transmite întrebător: Este părerea unui copil despre spectacol? De ce au pus părerea unui copil? Și de ce este fotografia regizorului, dacă textul nu îi aparține? Pentru că textul este asumat, probabil, de regizor, răspund, deși nedumerirea crește.
Dar dacă…, îmi zic!
Agăț rapid câteva vorbe din caietul-program și le arunc în vastul Google. Surpriză! Textul, cap-coadă, este scris de o fetiță. Teodora Oprea a făcut în noiembrie 2015 un rezumat la "O noapte furtunoasă" și l-a postat pe blogul ei. Curioasă, vreau să aflu mai multe despre Teodora. Aflu din secțiunea de pe blog Despre mine: Am 9 ani și am creat acest blog pentru a arăta tuturor desenele mele. Crescând și, bineînțeles, citind mult, am hotărât să postez rezumatele celor mai bune cărți citite de mine. Sunt clasa a treia și îmi place să învăț!
Iată și textul Teodorei, pe care îl puteți regăsi integral în caietul-program al spectacolului "O noapte furtunoasă", a cărui premieră a avut loc duminică, pe scena Teatrului Mihai Eminescu Botoșani:
„O noapte furtunoasă” (rezumat) de Ion Luca Caragiale
Noiembrie 4, 2015 Horia TexteIon Luca Caragiale, O noapte furtunoasa, rezumat, teatru
o-noapte-furtunoasa
În această piesă de teatru este vorba despre Jupân Dumitrache, căruia i se mai spunea și Titircă Inimă Rea, soția sa Veta, sora ei, Zița, Rică Venturiano, Spiridon, Nea Ipingescu și Chiriac.
Totul începe atunci când Titircă Inimă Rea le scoate în oraș, la o comedie, pe Veta și Zița. Acolo mai era, pe lângă alți oameni, un „vagabond” pe nume Rică Venturiano care tot trăgea cu ochiul la masa lor. Mai degrabă, la doamne. Jupân Dumitrache, întoarse capul spre el, iar acesta spre comedie. Și au făcut așa toată noaptea.
Plecară. Chiar înainte de culcare, în cameră mai rămăsese doar Veta. Deodată, pe ușă, apăru Rică curtând-o. Ea își dădu seama că o confundă cu sora ei, Zița. Chiar așa era. Atunci apărură și Ipingescu, Spiridon, Chiriac și Jupân Dumitrache care le povesti băieților despre cât de mult îl enerva vagabondul. Când îl zăriră au început să strige și să spună că se vor lua la bătaie cu el. Deodată, Ipingescu își dădu seama că îl cunoștea. Era de fapt un jurnalist care publica la o revistă. Toți se opriră. Atunci Rică avu șansa să spună că el și Zița sunt îndrăgostiți. Făcură o nuntă mare și frumoasă!
Această comedie mi s-a părut amuzantă datorită cuvintelor folosite de personaje și a modului în care reacționau ele".
(Textul de pe blogul Teodorei, scris în noiembrie 2015)
(Textul Teodorei, în caietul-program al Teatrului)
Nu știm cine a avut ideea preluării textului cu pricina. Ne-am gândit că cineva a făcut o farsă, în stilul lui Nenea Iancu. Dar dacă nu e o farsă?!
Și dacă nu este o farsă, în mod clar undeva, ceva, cineva a pălmuit, într-o seară de octombrie, niște actori care au muncit o oră și mai bine pentru ca publicul să se bucure. Actori care merită mai mult decât un teatru improvizat, cu caiete-program de maculatură.
Cunosc botoșăneni care colecționează aceste însemne de zeci de ani. Cum va arăta, oare, peste 50 sau 100 de ani, o expoziție în care imaginea Teatrului botoșănean va fi judecată în funcție de aceste foi?
Redăm, chiar și pentru o nefericită comparație, un scurt fragment dintr-un text al unui botoșănean, Mihai Mălaimare, creatorul Teatrului Masca: CAIETUL PROGRAM. Și accentul, trebuie să înțelegeți, este mai mult pe CAIET decât pe PROGRAM. În el veți găsi informații din culise despre cum a fost ridicat spectacolul, gânduri ale regizorului care vă vor oferi șansa unor perspective inedite asupra ceea ce veți vedea pe scenă, mărturii ale actorilor despre cum și-au construit propriul personaj. Toate acestea fac diferența între un spectator educat și unul ocazional. Da, a fi spectator adevărat de teatru nu este atât de ușor pe cât pare și nici pe departe întâmplător.V-ați gândit vreodata că și spectatorul – asemenea actorului – poate rata în mod fatal Întâlnirea? Interesul acordat dinainte unui spectacol și pregătirea interioară pentru a lua loc în sală face diferența între un privitor și un spectator.
Spectacolul "O noapte furtunoasă" va fi reluat sâmbătă și duminică, de la ora 19.00. În cadrul unui eveniment care ar fi trebuit să cuprindă întreg orașul: Zilele Teatrului. Sperăm ca, la intrarea în sala de spectacol, acest caiet-program să nu își mai arate încă o dată, perfid și înjositor, fața-i școlărească.
Situația în care se află Teatrul botoșănean este dureroasă. Dar să avem parte și de astfel de întâmplări... E prea mult!
