ELENA CARDAȘ
Foto: Facebook

Există oameni care au puterea de a se situa în fața propriului destin și de a-și trăi mai departe faptele cu detașare și firească înțelegere a lumescului. Extraordinarul se întâmplă atunci când, într-o zi, un om decide că lumea îi aparține, că nimic nu îi este imposibil și că, mai ales, nimic din ce este omenesc nu îi este străin.

Elena Cardaș "s-a ivit" în lumea literară a Botoșanilor în anul 2005, când a debutat cu romanul "Înainte de cuvinte" (Editura Eminescu, București). De atunci a mai scris încă două cărți, "Bărbații altor femei" (Editura Cronica, Iași, 2006) și "Eu, străbunica mea" (Editura Timpul, Iași, 2007). Colaborează cu proză la reviste literare de prestigiu (Hyperion, Luceafărul) și este o prezență constantă în spațiul online.

Din anul 2011 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.  

Născută pe 15 noiembrie 1959, la Botoșani, a absolvit primele clase la Suceava, iar gimnaziul la Botoșani. Continuă studiile la Liceul "Mihai Eminescu" și, după susținerea bacalaureatului, optează pentru Facultatea de Medicină și Farmacie  din Iași, specialitatea medicină generală. De 33 de ani este medic la Spitalul Județean Botoșani. A urmat vârtejul vieții, cu bucurii, tragedii, împliniri și, în final, CĂRȚILE.  
 
"M-am născut în 1959. Scorpion. Era deja iarnă de-a binelea în nordul Moldovei, încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească mai bine și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie. Nu erau nici taxiuri și nici autobuze, iar o Dacie nu cred că se fabricase încă. Așa am început, cu prima respirație, primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. E adevărat ce se spune despre mine în târg: am fost întotdeauna o eminentă din clasa întâi și până la terminarea facultății. Doar că adesea fetele cele cuminți și silitoare sunt corigente de obicei la școala vieții. Eu sunt cel mai grăitor exemplu", mărturisea despre sine însăși, într-o biografie neoficială, Elena Cardaș.

A prins a scrie târziu. Proza ei a uimit de la început, caracterul instrospectiv al scriiturii, autenticitatea verbului și curajul cu care și-a expus personajele au făcut ca romanul de debut să îmbrace în ochii cititorilor accente biografice. Desigur, orice scriitor apelează la propriile experiențe de viață atunci când își conturează acțiunea unui roman. La Bukowski, de pildă, găsim elemente biografice și exemplelele nu sunt deloc puține în lumea literară. Cu toate acestea, Elena Cardaș a transmis mereu că este o carte care se bazează pe povestea dramatică a unei prietene. Însă, dincolo de motivațiile care stau la baza unui astfel de subiect, cititorul devine părtaș la viața din poveste tocmai pentru că aerul cărții îi este familiar: eroina trăiește și îndrăznește, caută și află, iubește și suferă. Te afli în toate aceste sentimente, nimic nu ți-e străin.

"Nu există facultate de făcut scriitori", spunea Elena Cardaș. "Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit? Nu știu să răspund. Cred că am vrut să-mi fac minții mele și sufletului meu un dar și am scris o carte așa cum mi-ar fi plăcut mie să citesc una: să mă cutremure!".

Avea 45 de ani când a început să scrie. Așa cum, într-o fractură de cer, o pasăre decide că e timpul să meargă pe pământ și să dea mărturie că zborul există, că plutirea istovește și că, pentru a merge mai departe, uneori e nevoie să strigi. Iar strigătul se face Cuvânt.

Așa s-a născut "Înainte de cuvinte". O carte în care, spuneam, greu faci abstracție de latura personală a scriitoarei, deși cititorul este avertizat să nu cadă în această capcană. Însă, dincolo de personaje reale sau construite, scopul a fost atins: cartea cutremură cu adevărat. Trebuia doar să se nască, să existe, să ajungă la public.

Chiar dacă au mai urmat două romane, nimic nu se compară cu cel dintâi. Precum prima dragoste, prima carte are un parfum încă neegalat de ce avea să vină. Pentru că, deși mai atent construite și mai elaborate din punct de vedere literar, ultimelor două romane parcă le lipsește spontaneitatea și veridicitatea trăirilor care farmecă cititorul în prima carte a Elenei Cardaș.

Toate trei, însă, uimesc prin subiectele abordate, dar și prin curajul de a exprima fapte și întâmplări ieșite din comun, de a aborda subiecte aproape tabu în viața de toate zilele.

Elena Cardaș a găsit, poate, modalitatea de a trăi: prin cuvinte. Un remediu medical, sufletesc sau alternativ... În mod cert, există momente în viață în care faptele unui om devin cuvinte, iar cuvintele, în semn de recunoștință, își trăiesc mai departe creatorul. Iar Elena Cardas a creat destule cuvinte cât să mai trăiască multe vieți!

Cititorii așteaptă alte cărți. Și asta mai ales pentru că Elena Cardaș a știut să strecoare la finalul fiecărei cărți publicate un spațiu de așteptare, o bancă pe care te așezi și contempli frumusețea lumii. Fără îndoială, Elena Cardaș va oferi noi surprize literare.

"Dacă voi naște o carte, atunci asta se va întâmpla pur și simplu la vremea sorocită. Am câteva tentative, dar pentru că nu îmi place mie ce am scris rămân pe loc și contemplu, asimilez, adun seva, fac fotosinteză. Când va veni vremea voi scrie iarăși. Dacă nu va fi o vreme, atunci  acesta e destinul...", spunea Elena Cardaș acum ceva timp, răspunzând unei anchete literare.

Elena Cardaș a avut mereu treabă. Să asculte pacienții, să facă administrație în spital, să salveze maidanezi, să culeagă vreun nefericit de pe trotuarele orașului sau să lupte pentru propria viață. Vom găsi toate acestea, cândva, în cărțile pe care le va scrie? Pentru că un scriitor, așa cum spune Herta Muller, "e rezultatul unei experiențe".