George Șpaiuc - 60

„Natura nu trebuie s-o imiţi, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să ştii să observi, asta-i cheia... Natura îţi dă poveţe, când te pricepi să observi. Noi, artiştii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul” (Ștefan Luchian)

George Șpaiuc - 60

 George Șpaiuc  

"Nectarul zeilor" sau "roua coborâtă din stele" i-a fost servită atunci când ursitoarele i-au hotărât destinul lui George Șpaiuc. Chiar și Apollo a fost prezent în calitate de zeu al luminii și al artelor. Chiar dacă acest nectar și-a arătat efectul mai târziu, maestrul nefiind acel copil precoce pe care și-l dorește orice părinte, drumul lui a fost șerpuitor așa cum este Dunărea la Cazane, introspecțiile l-au făcut să-și aducă aminte că totuși a băut din nectarul zeilor și că are o datorie față de aceștia. Dacă ne uităm retrospectiv la ceea ce a făcut este clar că acea cupă plină cu roua coborâtă din stele a fost plină iar copilul inocent de atunci foarte însetat.

Cifra 6 este întruchiparea inimii în numerologie. Este exponentul iubirii necondiționate și a capacității de a sprijini, hrăni și vindeca. Se remarcă prin forța puternică de compasiune și empatie, iar lumina sa caldă este mai tot timpul un far de speranță. Empatia sa îi face pe ceilalți să se simtă confortabil, să lase garda jos și să fie deschiși și sinceri, ceea ce îi permite să înțeleagă și să ofere ajutorul de care au nevoie. Prin urmare, nativii cu numărul 6 pot fi văzuți expunând și promovând arta și frumusețea într-un domeniu sau altul și, în consecință, unii dintre acești nativi pot deveni pictori, scriitori, poeți, sculptori, muzicieni.

Ultimul album al maestrului este intitulat maiestuos Impulsuri vitale ale realului după vorbele pictate și cu adevărat penetrante ale criticului ieșean Valentin Ciucă. Asta pentru că pictorul se hrănește din realul de zi cu zi și încearcă să descopere acel inefabil inspirațional prin care transpune acest real. Realul transfigurat este unul emoțional, atotcuprinzător ochiului sufletului. Fără acest real este clar că pictorul nu ar mai picta. Avem câteva tablouri mai vechi din seria castanilor. Maestrul povestea că privind prin geamul transfrontalier al apartamentului său acești castani, în diferite ipostaze și în diferite anotimpuri, a început să-l îmboldească inspirația, pictându-i, dându-le trăiri, redimensionându-i anotimpual, dându-le emanație și culoare, îmbrăcându-i în eternitate cu fructele nestăvilite ale pasiunii.

Pasiunea este un ingredient hărăzit maestrului fără de care nu ar fi putut bucura sufletul. Sunt mulți pictori dar nu toți pun suflet, pasiune, emoție, trăire. George Șpaiuc este unic prin arta sa prin care ne încântă. Conexiunea lui cu puterile divine, dătătoare de pasiune, i-a dat forța de a emoționa, de a cuprinde sufletul în mrejele sale și a-l bucura în mod indefinit. Și asta o face aproape la limita dintre conștient și inconștient pentru că pasiunea îi dă aripi de înger, mână de zeu, privire de estet și zămislitor de frumos.

Domnul profesor Aurel Dorcu, omul de cultură, vorbea despre harul culorii în pictura lui George Șpaiuc și așa este pentru că această culoare ne invadează spiritul, ne scaldă iremediabil cele mai ascunse unghere pentru a erupe într-o bucurie a sentimentelor și într-o minune a lumii.

Este un pictor structural chiar dacă acest cuvânt pare dur dar el este îmblânzit de petalele florilor care parcă vorbesc, de motivele etnografice împletite cu natura statică, de cursul apelor frumos curgătoare, de patina istorică a clădirilor din Roma sau Botoșanii noștri dragi, de melanjul fantastic de culori și și mai ales de asocierile de culori, de iubirea până la idolatrie a naturii, de simțirea profundă a frunzei care adastă diafan pe pleoapele noastre în adierea melodică a vântului primăvăratec.

Fiecare pictură a maestrului este transfigurată prin talentul penelului dar care nu ar fi posibil fără acea inspirație divină cu care l-au învrednicit zeii olimpieni.

Nu cred că suntem conștienți îndeajuns că maestrul a transpus sufletul unui oraș cum sunt Botoșanii și acest suflet va rămâne pentru eternitate așa cum orașul celor șapte coline transpare într-o rază patrimonială unică pe care puțini pictori au fost capabili să o facă.

De fapt, viața pictorului pendulează între Roma și Botoșani, între Botoșani și Roma, două orașe în care cultura este mai densă decât cea a locuitorilor lor, creând un pod artistic fantastic, atât peste timpuri cât și prin asociere de spații. Maestrul s-a hrănit indubitabil din această cultură, și-a astâmpărat setea eternă de frumos și a transpus această foame și această sete în cele mai reprezentative picturi. De fapt este vorba despre o geografie nestăvilită, fiecare locație penetrând prin spiritul locului în ochiul magic al artistului.

Cromatica remarcabilă, prin care pictura maestrului se diferențiază categoric, rezonează cu trăirile interesante ale artistului, care se bucură de ruginiul toamnei, devine entuziast la verdele crud al primăverii, patinează melancolic la albul nemărginit al iernii și aruncă blând pe șevalet razele nemiloase ale soarelui văratec. Reușește în mod admirabil să coasă cu grație și eleganță momente, scene, detalii, naturi, clădiri, rezultând practic o estetică a grației, determinată de o finețe atotcuprinzătoare la nivel de sentimente.

La nivel de expresie artistică se poate spune că pictura maestrului este oglinda nemărginită a sufletului său și al celor apropiați pentru că el rezonează necondițional cu întregul imperturbabil al familiei, aceasta oferindu-i, printre altele, acea stare de grație de care are nevoie un artist.

Penelul artistului este ca un instrument muzical, este bagheta unui dirijor de mare clasă și care cântă/pictează cu măiestrie aducând tușe emoționale indestructibile, coroborând spații și timpuri pentru a oferi maiestuozitate, o culoare polifonică care trimite cu gândul la impresioniști, senzații unice în care ai impresia că fiecare tablou al maestrului este un instrument cu o tonalitate aparte dintr-o orchestră redutabilă.

Natura este pentru pictor o șansă de a da frâul liber senzațiilor diafane care îi oferă materia primă pentru inspirația ineluctabilă către frumos.

Fiecare pictură este un vers eminescian care ne încântă iar poezia care se întrezărește prin contopirea lor gingașă este departe de a fi terminată. Poezia această dătătoare de sens ne învăluie precum cântecul sirenelor care căutau să-l vrăjească pe Ulisse. Există mult farmec personal în fiecare vers și contopite aceste versuri dau o epopee în care artistul planează către un absolut artistic... 

Lumea lui George Șpaiuc este o lume caldă, surprinzător de bună, o lume specială clădită într-un univers de spiritualitate. Legătura cu divinul ne transportă într-o magnifică și mirifică arcă în mijlocul căreia ne simțim salvați. Umanitatea râde cu ochii inocenți ai unui copil.

Dacă ar fi să asociez picturile lui George Șpaiuc cu muzica pătrunzătoare a sufletelor, așa cum făcea extraordinarul profesor și Om, Aurel Dorcu, atunci m-aș gândi poate la Vivaldi cu allegrou-rile din Primăvara senzațională în care auzim trilul păsărilor și intuim dansul aproape nestăpânit al renașterii naturii. Regăsim acel foșnet al frunzelor și în pictura lui George Șpaiuc. În mod inevitabil m-aș gândi și la muzica lui Beethoven, profundă, gravă, astrală. 

Evocarea naturii beethoveniene din Simfonia Pastorala sau din Sonata Primăverii, Sonatele op. 28 – Pastorala şi op. 53 – Aurora, sau antractul pastoral din Egmont le regăsim și în tablourile lui George Șpaiuc. Profunzimea, finețea, entuziasmul și efuziunea florilor, veselia copiilor ne invadează simțirile. Mă gândesc și la Bach. Expresivitatea muzicii lui Bach, de o sensibilitatea aparte în variațiunile lui Goldberg sau de o nostalgie creativă așa cum transcende în Bach Air, o regăsim și în scene picturale ale naturii lui George Șpaiuc, deoarece putem afirma fără tăgadă că pictura lui este și barocă în cele mai frumoase înțelesuri și în primul rând prin exprimarea eternă a umanității, a descoperirii omului în om.

De altfel, Bach spunea că ”Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu și desfătarea permisă sufletului”. Îndrăznind să-l parafrazez aș afirma despre pictura maestrului aici de față că nu numai muzica dar și pictura ca un mod de viață, la urma urmei, este o armonie agreabilă prin culoare, prin compoziție, prin stil în onoarea lui Dumnezeu și o adevărată desfătare de care se bucură sufletele noastre.

Nu în cele din urmă, aș asocia pictura minunată a acestui maestru cu muzica lui Șostakovici. Pictura este fluidă, are armonie, este vie, pulsează ritmic frumosul, starea de bine. Parcă ne face să ne lăsăm purtați de acordurile valsului al doilea a lui Dmitri Șostakovici, ne induce speranța și optimismul.

Pictura maestrului este mai latină decât limba pe care o vorbim. Apele istorice ale Tibrului i-au încălzit privirile, gândurile și i-au dat acel ceva de care are nevoie un artist în căutările sale tulburi, spontane, nesigure spre filonul creației totale. Latinitatea transpare și în cadrul urban al Botoșanilor în care arhitectura picturală este grăitoare în fața dalelor reci pe care pașii noștri adastă zi de zi, suportând greutatea gândurilor noastre dar și bucuria trăirilor.

Postimpresionismul se insinuează în picturile sale, întrepătrunderea culorilor realizând un efect optic de o deosebită intensitate.

Natura din pictura lui George nu este una imitativă, ci este încărcată de sensuri, de frământări interne sufletești, de raze iconoclastice care ne fac să o privim altfel. Regăsim o nouă filosofie a naturii pe care ne-o propune maestrul.

Putem interpreta delictual, pictura aceasta și ca rezultatul unei complementarități între privirea introvertită a artistului care are ca rezultat o extrovertire picturală. Acest asimetrism conduce blând spre acel Libido videndi [plăcerea văzului]. Percepțiile sunt emoționale și greu cuantificabile. Când e vorba de sentimente nu poți utiliza cântarul și cu atât mai mult când e vorba de artă, limitele sunt indefinite.

Pictura aceasta palpabilă cu acele corzi vibrante ale sufletului este o narațiune. Este o traducere în viziunea artistului care se agață oarecum melancolic de contemplare. Fiecare tablou reprezintă o fereastră deschisă către un univers aparte, poate subiectiv dar cu atât mai interesant, incitant și interpretabil. Este oportunitatea de a descoperi o lume în care frumosul te copleșește iremediabil. Cu o singură condiție: să deschizi această fereastră către suflet și să te lași purtat de fiorii exprimați de artist.

Expoziția de față care marchează o vârstă a pictorului, pe care nu o vom spune din cochetărie, poate fi grupată în mai multe părți:

-Natura, subiectul predilect în opera maestrului și care își trage seva din faptul că s-a născut la țară, acolo unde creștem, uneori poate inconștient cu natura. Fie că și-a găsit sursa de inspirație în portul cultural al lui Mircea Dinescu de la Cetate, pe malul unei Dunăre al cărei destin este să se îndrepte spre mare, excelând cromatic în Plopi la Cetate sau într-o Dunăre metaforică, în care se vede exuberanța culorilor prin starea de grație a artistului în mijlocul naturii, fie că admirăm Sălciile pe Bistricioara, armonizate cu albastrul celest al apelor pe care le mângâie.

-Evident că aici, anotimpurile ca în toată opera maestrului sunt cuprinzătoare atât cu imagini în care copacii, vegetația în ansamblul său sunt declinate spre efuziunea renașterii naturii în cazul primăverii, a sobrietății în cazul iernii dar și cu o îndulcire a ei în Răsărit de iarnă, sau a unei toamne bogate cromatic ca în cazul Toamnei la Râmetea.

-Faptul că în unele tablouri cu anotimpuri sunt integrate și clădiri nu este întâmplător, pentru că peisajele sunt umanizate, fac trimitere către un ambient armonios.

-Drumul către sat pare a fi o nostalgie a artistului care reverberează prin gânduri la acea reîntoarcere la origini deși satul de astăzi nu prea mai seamănă cu satul de altădată.

-Categoria urbane ocupă și ea o parte importantă, fie că este vorba de Botoșanii dragi sau de Sighișoara medievală sau de Acoperișurile Clujului. În toate se insinuează persuasiv clădiri vechi cărora artistul le imprimă stări diferite. Așa se explică de ce pentru Botoșani apar mai mult picturi în anotimpuri diferite.

-Naturile statice ne oferă un alt capitol reprezentativ în care evident că domină florile diverse de la cele de măr până la albăstrele, toate având ca suport ceramica tradițională cu motive etnografice care pot face trimiteri la tradiții și obiceiuri rurale. Asocierea aceasta dintre diverse flori și ceramică se produce pe fondul unei reîntoarceri spre trecut, poate spre niște nostalgii care ne mai gâdilă din când în când locurile ascunse ale sufletului, ceramica aceasta tradițională fiind prezentă și în multe naturi statice ale lui Luchian; Obiectele de atelier sunt un exercițiu în care pictorul a simțit nevoia să ilustreze și uneltele prin care creația se manifestă;

-Am lăsat la urmă câteva lucrări reprezentative: Marea la 2 Mai, în care regăsim albastrul cu alte tonuri și cu alt zbucium; Albastru de Voroneț pus într-o perspectivă monumentală în care tușele de albastru ne invadează pur și simplu; Această judecată de Apoi, palpabilă, reală o putem corela cu Altarul roșu, o explozie de culoare care ne duce cu gândul la sacrul naturii și la roșul atotcuprinzător semnificând jertfa sângelui lui Iisus. Este o piatră de temelie pentru un templu spiritual al artistului în care jertfa mântuitoare îl eliberează prin intermediul naturii. Pentru că suntem la doar câteva săptămâni de sărbătorile sfinte ale Paștelui

Prin compoziție, lumină, culoare și textură, arta picturală a maestrului ne subjugă determinant, lăsând să se vadă prin fereastra gândurilor un caracter frumos al omului George Șpaiuc. Putem vorbi de un anume tip de realism transfigurat în pictura artistului dar regăsim câte puțin din toate, și postimpresionism, în care lumina și atmosfera cu ajutorul pensulației libere emană o anumită vibrație în fața căreia nu poți rămâne indiferent.

Cred că spusele lui Ștefan Luchian i se potrivesc atât de bine de parcă au fost scrise cu dedicație: „Poți să desenezi bine, să ai culoare cât de frumoasă, dacă nu pui simțire, nu iese nimic” 

(Prof.univ.dr. Corneliu IAȚU - La vernisajul expoziției ”George Șpaiuc - 60”, Botoșani, 6 aprilie 2024)















 

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două comune din Botoșani rămân fără apă 48 de ore!

astăzi, 13:29
108

Din cauza unei avarii produsă în zona localității Cucuteni, pe conducta de distribuție apă Dn 500 mm, Nova Apaserv Botoșani a oprit sistemul de alimentare cu apă astăzi, 21 mai 2024, &ic...

Cosmin Andrei a anunțat că va continua construcția de locuințe și programele de reabilitare termică a blocurilor

astăzi, 13:02
47

Primarul Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat că va continua și în mandatul următor programele de investiții pentru construcția de locuințe noi și pentru anveloparea termică...

Șapte ani de la plecarea scrimerului botoșănean care a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice!

astăzi, 12:52
67

Fost campion național, medaliat la Campionatul Mondial cu echipa României, Dan Găureanu a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice.În ultima parte a vieții a activat ca an...