DELIA DUMITRAŞ: "Un loc în care s-au născut mari genii ale culturii româneşti merită să fie promovat!"

DELIA DUMITRAŞ: "Un loc în care s-au născut mari genii ale culturii româneşti merită să fie promovat!"

 DELIA DUMITRAS  

Botoşani, judeţul geniilor, a depăşit de multă vreme graniţa spaţiului cultural creionat în ultimul secol şi jumătate de pleiada Eminescu-Enescu-Iorga-Luchian. Scriitori, actori, monahi mărturisitori şi martiri, cercetători, inventatori, cântăreţi, istorici, matematicieni, lingvişti, pictori. Fără a exagera, nu ne-ar ajunge spaţiul decent al unui material de presă pentru o simplă amintire a celor despre care facem scriere. Invităm cititorii să parcurgă cu răbdare rubrica "Botoşăneanul Zilei", pe care Ştiri Botoşani o susţine de aproape 6 ani de zile, adăugând acestora numele celor care nu mai sunt în viaţă, dar care reprezintă şansa noastră la identitate nu doar ca spaţiu şi localizare geografică, ci şi ca spirit.
 
Astăzi vă aducem în atenţie un alt nume care ne face cinste. Este cercetător, cu titluri de doctor acordate de două dintre cele mai înalte foruri universitare din Europa. Perseverenţa şi seriozitatea, dăruirea şi abnegaţia cu care  îşi asumă misiunea fac din Delia-Georgeta Dumitraş un om pe care istoria îl va consemna în analele cercetării Geologiei româneşti şi nu numai.

Delia-Georgeta Dumitraş s-a născut pe 1 octombrie 1969, la Săveni, în judeţul Botoşani, dar a copilărit în Miorcani, acolo unde mai trăiesc şi astăzi oamenii care, "prin munca şi devotamentul lor au pus bazele a tot ceeea ce am realizat mai târziu", după cum ne-a mărturisit distinsa doamnă.

În perioada 1989-1994 a urmat cursurile Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, specializarea Inginerie Geologie şi Geofizică. Anul următor continuă studiile la Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, unde în 1995 obţine şi diploma de Master în petrometalogenie. Parcursul profesional nu se opreşte aici. De la Cluj, Delia Dumitraş se înscrie la Universitatea Bucureşti obţinând, în anul 2009, titlul de Doctor în Geologie (specializarea mineralogie), distincție doctorală Summa cum laude.

În septembrie 2004 a fost acceptată, în urma unui concurs de dosare, ca doctorand al Ecole Nationale Supérieure des Mines de Saint-Etienne, Franța, specializarea Științele Pământului și ale Universului, sub îndrumarea Profesorului Dr. Essaïd Bilal. Teza a obţinut cea mai înaltă distincţie doctorală din Franţa, très honorable avec les félicitations du jury.

Imediat după finalizarea studiilor universitare, din anul 1995 şi până în 1999, deţine funcţia de inginer geolog la SC Mindo Dorohoi, unde s-a ocupat de coordonarea activităţilor de prospecţiune, explorare şi exploatare, întocmiri de documentaţii geologice, geotehnice şi topografice.

Umatorii trei ani, până în 2002, activează ca cercetator ştiinţific în cadrul Institutului Geologic al României, la Bucureşti, în anul 2002 obţinând, în cadrul aceluiaşi institut, gradul de Cercetător ştiinţific III.

În prezent se află în acelaşi Institut Geologic al României, la Secţia Instalaţii de Interes Naţional – care are punctul de lucru la Muzeul Naţional de Geologie. Laboratorul de la Institutul Geologic al Romaniei este, în mare parte, meritul Deliei Dumitraş, după cum ea însăşi mărturiseşte într-un Memoriu de activitate solicitat în cadrul Institutului. "Pe parcursul anilor 2006 – 2007 m-am ocupat de înființarea acestui laborator, prin organizarea celor două săli de lucru și a sălii de preparare a probelor, de justificarea necesității achiziției de aparatură de analiză mineralogică de înaltă clasă  ș i obț inerea avizelor de funcționare a laboratorului. De asemenea, am efectuat cursuri de specializare pentru utilizarea celor trei aparate, cursuri organizate de firmele producătoare, dar ș i cursuri de însușire a programelor de interpretare ataș ate fiecărui aparat", mărturiseşte Delia Dumitraş.

Din noiembrie 2008 se ocupă de inițierea tinerilor doctoranzi din cadrul Laboratorului de mineralogie în utilizarea metodelor de analiză a mineralelor și interpretarea rezultatelor, precum și de pregătirea lor pentru programul de doctorat.

Ca mineralog, a contribuit la identificarea, pentru prima oara in Romania, a unor specii minerale (tinsleyitul  din Pestera Cioclovina Uscata - a doua ocurenta mondiala, prima ocurenta in Romania si prima descriere in mediul carstic, monetitul, francoanelitul si leucofosfitul) si la identificarea de noi ocurente pentru ardealit, hidroxilapatit, taranakit, brushit, aragonite.
A realizat, in premiera, expozitiile "Peru - bogatie si culoare" si "Brazilia - bogatie si culoare" in care au fost expuse cele mai frumoase esantioane minerale din cele doua tari. Expozitiile fac parte dintr-un amplu proiect al carui initiator este Delia Dumitraş, proiect intitulat "Forma si culoare - mineralele lumii". Ambele expozitii au fost realizate sub inaltul patronaj al Ministerului Educatiei Nationale si al ambasadelor statelor respective la Bucuresti.

Ştiri Botoşani: Doamnă Delia Dumitraş, aţi copilărit în Miorcanii Botoşanilor, satul cu rezonanţă aparte, astăzi, datorită poetului Ion Pillat şi a scrierilor sale despre acest nord de ţară.

Delia Dumitraş: Este adevărat, toată copilăria mi-am petrecut-o în satul de al cărui nume se leagă o parte din opera binecunoscutului poet Ion Pillat. Mai mult, casa în care am crescut este foarte aproape de conacul unde membrii familiei Pillat veneau la Miorcani însoţiţi de oameni cunoscuţi ai culturii şi politicii româneşti. Cred că viaţa întregului sat a orbitat oarecum în jurul poetului şi al moşiei sale; în anii comunismului conacul a fost transformat în spital, aşa că mulţi dintre consăteni s-au născut acolo.

- Cum a fost copilăria la Miorcani? Sunteţi din generaţia care a trăit două decenii de viaţă înainte de 1989, cum v-a rămas în suflet satul acelor ani?

- Copilăria, într-un sat cu meleaguri frumoase şi oamenii sinceri şi primitori, nu poate fi decât o copilărie fericită, cu amintiri plăcute care mă fac să tânjesc după acei ani. Cred că nouă, copiilor, nici nu ne trebuia prea mult ca să atingem starea de fericire specifică copilăriei: joaca pe imaşul satului, serile de vară răcoroase petrecute cu prietenii în faţa portii (şi nu erau puţini!), excursiile pe malul Prutului de unde adunam, pentru colecţii, bile de silex de diferite forme şi dimensiuni, vizitele, în fiecare primăvară, în pădurea de lângă exploatarea de nisip, ca să culegem ghiocei, intratul pe furiş în livada conacului Pillat, de unde ne întorceam cu "recolte" bogate de toporaşi şi trei-fraţi-pătaţi pentru ierbarul scolii, sau de fluturi, albine şi alte "gâze mici" pentru insectar, bucuria de a auzi şuieratul combinelor, semn că începea recoltatul grâului. Un farmec aparte îl aveau sărbătorile: Crăciunul venea cu ierni ca în poveşti, cu miros de cozonac, cu cete de copii care îşi făceau pârtii pentru săniuş chiar pe drumul principal al satului, cu mama şi bunica mereu grăbite să răsucească aluatul din care ieşeau colacii mult aşteptaţi de Anul Nou, cu tata şi bunicul pregătiţi să respecte tradiţia tăierii porcului în ziua de Ignat. Paştele ne prindea căutând nu numai vopsele, dar şi diferite plante sau frunze care urmau "să-şi lase amprenta" pe ouăle roşii pregătite cu atâta migală. Cum eram departe de gară (cea mai apropiată era la Dorohoi – cam 75 de km), iar autobuzele care ajungeau în sat erau rare, mi-a plăcut să numesc acel loc "departe de lumea dezlănţuită" (este de fapt titlul unui roman scris de Thomas Hardy). Astfel că în sufletul meu satul, cu oamenii lui, rămâne cea mai frumoasă amintire.

- Aţi urmat cursurile şcolii generale în satul natal. Ce dascăli vă stăruie astăzi în amintirile de atunci?

- Grădiniţa şi primii 8 ani de studiu i-am făcut la Miorcani. Acolo am învăţat să citesc şi să scriu. Cu mare bucurie îmi amintesc de serbările de la gradiniţă (le organiza prima mea educatoare, Maria Asiminei), când noi, cei mici, nu puteam fi decât piticii din basmul Alba ca Zăpada, ale cărui personaje erau interpretate de colegii mai mari. Şi cu multă emoţie îmi amintesc de clasa I şi de primul meu învăţător (Constatin Pleşca) care, cu multa răbdare, trecea pe la fiecare elev şi cu mâna lui peste mânuţele noastre ne învăţa să scriem literele alfabetului. Acum, când băieţelul meu este în clasa I şi învaţă literele, retrăiesc cu drag acele momente. Mai târziu, cand am început ciclul gimnazial, am întâlnit profesori cu spirit didactic deosebit, dăruiţi actului educaţional, care prin munca şi devotamentul lor au pus bazele a tot ceeea ce am realizat mai târziu. Am avut norocul să îi am printre profesori chiar pe părinţii mei: tata (Gheorghe Dumitraş) ca profesor de istorie şi mama (Lucia Dumitraş) ca profesoară de geografie. Dacă la orele de istorie, prin felul în care erau predate lecţiile, trăiam în epocile pe care le studiam, la orele de geografie, cu ajutorul globului pământesc şi al hărţilor, călătoream prin toată lumea. De altfel, mulţi dintre absolvenţii şcolii din Miorcani au ajuns profesori de geografie în şcoli, licee sau universităţi. Nu pot să nu îmi amintesc şi de profesoara de matematică (Ortansa Genete), pentru mine cea mai bună profesoară pe care am avut-o la această disciplină. Chiar daca aşteptam cu emoţie şi frică orele de matematică, până la sfârşit acestea se transformau în bucuria înţelegerii minunatei lumi a cifrelor. Toate teoremele, lemele si formulele matematice care păreau la început grele şi de nereţinut, deveneau simple probleme pentru că doamna profesoară ştia de minune cum să ne facă să le înţelegem şi să le demonstrăm. Şi azi, după atâţia ani, dacă închid ochii, ştiu să le enunţ şi să le demonstrez. Multe dintre ele le aplic în meseria pe care o am. Nu cred că aş fi putut vedea o piramidă, un con sau orice altă figură geometrică în spaţiu, să-i calculez volumul, laturile sau unghiurile dacă nu treceam prin clipele de magie petrecute alături de doamna Genete. Şi drept dovadă că a muncit şi a pus suflet la fiecare oră de matematică, la examenul de admitere în liceu am luat nota maximă (şi nu am fost singura!). Şi la fel de devotată a fost şi doamna profesoară de Limba Română (Lucia Focşa), diriginta noastră, de la care am învăţat ca cititul cărţilor îţi dezvolta imaginaţia şi creativitatea, îţi aduce mai multe cunoştinte, te ajută să-ţi dezvolţi limbajul şi te face să trăieşti viaţa fiecărui personaj. A mai fost şi doamna de franceză (Viorica Nichiteanu) care făcea din fiecare text al unei lecţii din manualul de Limba franceză o mica piesă de teatru, cu dialog între doi colegi, pe care abia aşteptam să o "interpretez". Aşa am desluşit frumuseţea acestei limbi şi tot ce am învăţat mi-a folosit peste ani, când m-am înscris în cotutela de doctorat la una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din Franţa.

- Se vorbeşte mult, în ultimii ani, despre valoarea şcolii româneşti din anii 80, ca despre un sistem funcţional şi eficient. Credeţi că este vorba cu adevărat despre un sistem eficient sau despre oamenii care formau acel sistem?

- Ca cei amintiţi au mai fost şi alţii. Astfel de profesori care ştiau să comunice cu elevii, să găsească metode de predare atractive, să fie exigenţi, dar în limite rezonabile, să ştie să glumească atunci când e cazul, să manifeste preocupare pentru înţelegerea materiei, să răspândească în jurul lor blândeţe, bunătate şi respect au devenit pentru mine modele. Aşa erau profesorii atunci şi cred sau sper că aşa sunt şi azi. Ei formau sistemul educaţional care a fost funcţional şi eficient şi în anii de dinainte de 1989. Drept dovadă sunt premiile obţinute la diferite concursuri sau olimpiade. România a avut şi are o mulţime de tineri remarcabili, scoliţi înainte sau după 1989, dar auzim prea puţine despre ei, iar pe mulţi nici nu-i cunoaştem. Acum, învăţământul românesc este într-un proces continuu de reorganizare, proces care a fost uneori lăudat, alteori criticat, dar a reuşit să se menţina sus – şi acum citesc în ziare sau văd la diferite programe de ştiri despre premiile, invenţiile sau realizările unor liceeni români de care ar trebui să fim mândri. 

- Cum au fost anii de liceu? Este aceasta perioada în care aţi ales să urmaţi geologia? Ce anume (sau cine) v-a orientat către această opţiune?

- La început, în clasa a IX-a a fost mai greu şi nu pentru că erau mai multe materii sau alţi profesori, ci pentru că a trebuit să plec departe de casă pentru a urma liceul. Era o distanţă mare, de aproximativ 90 de km (până la Botoşani) şi îmi vedeam părinţii foarte rar. Dar după un an a venit la acelaşi liceu şi fratele meu şi lucrurile au început să se schimbe. Mă şi obişnuisem cu viaţa de internat, cu viaţa de liceu, cu colegii noi şi cu profesorii. Nu ştiu dacă atunci m-am hotărât să optez pentru geologie; îmi plăcea natura, îmi plăceau excursiile încă de când eram copil. Părinţii ne duceau în vacanţele de vară în diferite locuri din ţară. Aceste vizite erau însoţite de explicaţii (doar mama era profesoară de geografie!) cum s-au format munţii, ce sunt vulcanii, cum s-a format un defileu, un lac vulcanic, ce este o peşteră. Apropo de peşteri, vă pot povesti o întâmplare interesantă: în luna august a anului 1969, cu aproximativ două luni înainte de a mă naşte, mama, într-o vizită în Peştera Muierilor, s-a rătăcit de grup şi i-au trebuit minute bune să-i regăsească. La 30 de ani de aceasta întâmplare, eu studiam depozitele sedimentare ale acestei peşteri într-un amplu proiect naţional de cercetare, şi 6 ani mai târziu îmi susţineam public teza de doctorat pe un subiect legat tot de peşteri ("Asociaţii mineralogice în sedimentele Peşterii Cioclovina Uscată"). Aşa că pot spune că am avut contact cu geologia încă dinainte de a mă naşte. M-am înscris la Facultatea de Geologie a Universităţii din Iaşi şi această perioadă a fost una foarte frumoasă.

- SC Mindo Dorohoi (unde aţi activat înainte de anul 2000) anunţă în aceste zile că va relua exploatarea nisipului cuarţos, activitate sistată aproape după anul 2000, dar care, înainte de 1989, reprezenta o adevărată emblemă a județului. Ca specialist și cercetător în Geologie, cât de important este ca Botoșanii să se aplece cu responsabilitate asupra acestor resurse?

- Nu ştiam că se va relua exploatarea nisipului cuarţos din această zonă a ţării. Nisipurile cuarţoase de la Miorcani şi Hudeşti sunt, din punct de vedere calitativ, cele mai bune din ţară. Au fost folosite în special în prepararea sticlei - este binecunoscută fabrica de sticlă de la Dorohoi, unde lucrau şi mulţi miorcăneni. Probabil că există şi o piaţă de desfacere, bine determinată şi calculată, a acestui nisip dacă aşa s-a anunţat. Sper să fie aşa şi m-aş bucura mai ales pentru comunităţile mici din zonă. Economic vorbind, asta ar însemna locuri de muncă noi, care ar ridica zona, care apare în statistici ca fiind printre cele mai sărace zone ale UE. Am lucrat ca inginer geolog aproape 4 ani la această societate. Am făcut echipă cu un inginer topograf şi un inginer de preparare, la fel de tineri ca şi mine, proaspeţi absolventi ai facultăţilor de profil, dar am făcut treabă bună. De fapt, majoritatea angajaţilor erau foarte tineri. Dacă lucrurile se rezolvă, sper să-şi formeze o echipă bună, măcar atât cât am fost noi. Ca judeţ, Botoşaniul are şi alte resurse naturale. Bănuiesc că Agenţia Minerală pentru Resurse Minerale are sau ar trebui să aibă un inventar al acestora; oricum, Institutul Geologic al României, la care lucrez, are încă din 1984 o hartă a substanţelor minerale utile, în care Botoşaniul deţine locul său.

- Ce gânduri aveți pentru Botoșani și pentru oamenii de acasă?

- Întotdeauna mă întorc cu mare drag în locurile natale. Îmi face plăcere să-mi reîntâlnesc rudele, profesorii, prietenii. Mă bucur de orice realizare la nivel de sat, comună sau judeţ, oricât de mare sau de mică ar fi. Prin prisma meseriei şi a statutului de cercetător, încerc să ajut cât se poate. Unele încercări au fost materializate: un punct de lucru al Institutului Geologic al României a fost deschis chiar la Miorcani; din nefericire, acesta a fost închis prematur, iar o parte a presei, fara o documentare exactă, a speculat în alt sens acest subiect. Prezenţa acestui punct de lucru ar fi permis participarea la proiecte internaţionale de tip transfrontalier din care atât satul Miorcani, cât şi judeţul Botoşani, ar fi avut de câştigat. Alte proiecte sunt în aşteptare (vom încerca depunerea altor proiecte care să includă acea zonă, aflată la întâlnirea a trei frontiere de stat). Nu pot promite o reusită a acestor proiecte, dar nu se ştie niciodată. Un loc în care s-au născut mari genii ale culturii româneşti (Eminescu, Enescu, Luchian) merită să fie promovat, iar astfel de proiecte ne reamintesc de destinul nostru european.



Delia Dumitraş este membră a Societăţii Geologice a României, a Societăţii de Mineralogie din România, a Societăţii Române de Speologie şi Carstologie. Este, de asemenea, membră a Societăţii de Geologie Economică a României, dar şi a Asociaţiei Internaţionale "ProGeo" şi a Association of African Women Geoscientist.

A efecuat mai multe stagii de pregătire în străinatate: Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve, Belgia (2001); Şcoala Naţională Superioară de Mine din Saint-Etienne, Franţa (2002, 2003, 2004, 2005, 2006); Universitatea din Liège (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010). A realizat numeroase proiecte.

Activitatea ştiinţifică s-a concretizat în publicarea a peste 50 de lucrari, dintre care 7 articole în reviste cotate ISI, 10 articole în reviste cu sistem internaţional de referenţi şi 25 de abstracte şi abstracte extinse în volume ale diferitelor simpozioane interne sau internaţionale.

Este expert în analize de laborator prin difractometrie de raze X, spectrometrie de absorbţie în infraroşu şi analiză termică, cu cursuri de specializare la firma Bruker (Karlsruhe şi Ettlingen, Germania, 2008).

Delia-Georgeta Dumitraş scrie istorie în cercetarea românească. Este un nume de care vom mai auzi, pe care Geologia îl va consemna şi îi va oferi locul pe care îl merită.

(A consemnat Florentina Toniţă)

 

 

 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Botoșăneanul de la curtea Regelui. "Uite așa, am mers într-o mașină condusă de Regele României"

astăzi, 00:04
1134

Vară, Iași, tei. Istorie. Pe Sărăriei, o poartă scârțâie scurt. Curgând semeață în verdele curat al curții, aleea care duce spre casă dezvăluie un om. De depart...

La mulți ani, cu reverență: Dionisie VITCU - 80!

Joi, 14 Decembrie 2017
701

Este unic, este inimitabil. Timbrul vocal al actorului plecat din Ibăneștii Botoșanii și-a făcut loc de multe decenii în tezaurul de aur al teatrului românesc. Anul acesta, Senatul UN...

O lume în care nevinovații mor. Vinovații pleacă pur și simplu!

Miercuri, 13 Decembrie 2017
569

I-am cunoscut în urmă cu vreo 15 ani, la un cenaclu în care sporovăiam poetic și ne zăpăceam orgoliile, ale lor adolescentine, ale mele așa-zis profesionale (sarcină de serviciu). V...