CRISTINA PRISACARIU SOPTELEA
Luceafarul.net
Profesional, a activat în numeroase instituţii din domeniul informatic şi financiar, de la C.E.C. Botoşani, Centrul Teritorial de Calcul Botoşani, la Direcţia de Finanţe Botoşani sau Administraţia Financiară Botoşani, în ultimii 15 ani fiind consilier persoane juridice la Primăria Municipiului Botoşani.
Parcursul poetic al Cristinei Prisăcariu Şoptelea nu a fost unul spectaculos, cu ieşiri neaşteptate în cetatea poeziei, ci mai degrabă construit cu răbdare, meticulos şi atent.
În anul 1986, poeta este distinsă cu Premiul Suplimentului Caiete botoşănene, iar un an mai târziu obţine Premiul revistei Convorbiri literare la Concursul Naţional de Poezie "George Coşbuc" de la Bistriţa.
În acelaşi an, Biblioteca Judeţeană Botoşani îi conferă Marele premiu al ediţiei I, la Concursul Naţional de Poezie "Cel mai frumos poem de dragoste", anul 1987 aducându-i, de asemenea, şi Premiul ziarului Gazeta Gorjului, la Concursul Naţional de Poezie "Tudor Arghezi", Târgu Jiu, Premiul revistei Albina, Premiul revistei Contemporanul, la Festivalul Naţional de Poezie "Nicolae Labiş" – Suceava, Premiul revistei Luceafărul, Premiul I la Concursul Naţional de Poezie "Moştenirea Văcăreştilor", Târgovişte, Premiul Bibliotecii Judeţene Satu Mare la Concursul Naţional de Poezie "Afirmarea" Satu Mare.
Seria premiilor continuă şi în anul 1988, cu Premiul revistei Steaua la Concursul Naţional de Poezie "Vasile Lucaciu" Cicîrlău, Maramureş, şi Premiul revistei România literară la Concursul Naţional de Poezie "Cântare pentru oamenii de azi" Oradea, 1988.
Drumul spre volumul de debut se deschide odată cu obţinerea, în 1996, a Premiului Editurii Moldova din Iaşi, la Concursul Naţional de Poezie "Porni Luceafărul…", Botoşani, însă cartea apare mult mai târziu, după şapte ani.
Astfel, Cristina Prisăcariu Şoptelea a debutat editorial în anul 2003, cu cartea de poezii "Singuri cum stăm", la Editura Axa, Botoşani, următorul volum, "Câinii memoriei", fiind publicat după alţi opt ani, în 2011, la Editura Dacia XXI, din Cluj-Napoca. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A colaborat la reviste precum Albina, Basarabia, Caiete botoşănene, Clopotul, Contemporanul, Convorbiri literare, Familia, Gazeta Gorjului, Jurnalul literar, Luceafărul, Lumină Lină, România literară, Steaua, Târgoviştea, Zori noi ş.a.
Despre poezia Cristinei Prisăcariu Şoptelea au scris Gellu Dorian, Theodor Damian, Lucian Alecsa, Paul Gorban, Ciprian Manolache.
"Poezia Cristinei Prisacariu Şoptelea este o fereastră spre absolut. Aşa cum sunt icoanele ferestre spre cer. În poezia ei se oglindeşte atât lumea obişnuită în care trăim, dar şi lumea mai puţin cunoscută, cea interioară, care la rândul ei, prin metafora dinamică ce-i caracterizează creaţia, indică şi lumea tainelor din veac ascunse, nici de îngeri ştiute. Există o tandreţe regală în poezia Cristinei Prisacariu Şoptelea pe care o simţi, dar pe care nu o poţi prinde într-o definiţie categorică, o lumină în interiorul cuvântului ei, o anumită virginitate a rostirii care te ajută să te împărtăşeşti de la distanţă pe de o parte de chipul eternităţii, iar pe de altă parte de frumuseţea transfigurată a viziunii sale ce o îndeamnă la scris. Cristina Prisacariu Şoptelea este o poetă în care spiritul celebrează o continuă înviere". (Theodor Damian)
"Poezia Cristinei Prisacariu Şoptelea din această nouă carte este străbătută de un lirism dozat în notaţii provocate de stări poetice fireşti mult mai expresive decât în cartea de debut. Perfectibilitatea poeziilor vine şi ea să arate o anumită concepţie despre poezie, despre ce trebuie să comunice în ea, în raport cu trăirile ce străbat o memorie în care lupta se duce între ce este şi ce nu va fi, între ce a fost şi nu este. Nici feminismul nu este strunit aşa cum fac poetele mai tinere, dorind să demonstreze bărbăţia de care are nevoie poezia pentru a fi cu adevărat convingătoare. Ceea ce dă notă personală este acurateţea, simplitatea, comunicabilitatea şi mai puţin noutatea ideilor sau limbajul poetic lăsat liber şi mult mai generos. Poeta se foloseşte de arsenalul existent pe care ştie să şi-l personalizeze, să îl aducă în puterea ei de exprimare, una de remarcat de la text la text. Discursul din fiecare poem nu aduce nimic proaspăt, dar nici nu deranjează, atâta timp cât se simte o anumită siguranţă şi ştiinţă a scrierii poeziei. Atunci când poeta vrea să se apropie de un anumit livresc, tehnicile par a ieşi din tipar, ca şi cum perspectiva noutăţii ar trebui aşteptată încă. Gândită ca un jurnal de destăinuiri lirice în care îşi adună creaţiile de peste ani, cu rigurozitatea unui contabil care face bilanţul unei activităţi în care cifrele şi-au făcut de cap printre hârtiile rătăcite prin tot felul de sertare, noua carte a Cristinei Prisacariu Şoptelea promite o evoluţie demnă de urmărit". (Gellu Dorian)
Dând frâu liber primului impuls, poeta trăieşte uneori la suprafaţa întâmplărilor, conferindu-le, însă, o aură meditativă, uneori gravă, alteori ludică. Fără obsesii ale sensibilităţii moderne, dar păstrând o notă uşor ingenuă, lipsită de formele austere, rigide ale feminismului declamativ, Cristina Prisăcariu Şoptelea rămâne fidelă unei percepţii intime a realului, a cotidianului palpabil, pe care îl transpune în poeme apelând la un discurs limpede, curat, sincer.
Poemele se situează deseori în spaţiul personal, biografic, dar oferă cititorului un ritual subversiv, interiorizat, de refugiu din realitatea imediată. Cristina Prisăcariu Şoptelea pare să se recupereze pe sine dintr-un noian de gesturi cotidiene, recompunându-se apoi într-o nouă spaţializare, mulată pe o nouă zodie a echilibrului interior.
Firul poetic al Cristinei Prisăcariu Şoptelea curge într-un ritm solemn, uneori colocvial, alteori somptuos, într-o voluptate a cuvântului menită să dezvolte o intimitate greu de descifrat din afară.
Inventivă, provocatoare, creatoare de stări şi imagini poetice, Cristina Prisăcariu Şoptelea nu se lasă închisă în clişee, evită stereotipiile lexicale sau de stil, alunecă uşor pe lângă ispititoarele încadrări în grupări sau generaţii poetice.
O poetă care se va instala, în timp, într-o zonă fastă a literaturii dacă va şti să dea forţă fluxului interior, pentru a obţine sensuri lăuntrice menite să o îndrepte spre noi tărâmuri de cuvinte şi trăiri.
(Florentina Toniță)
