A început campania electorală pentru alegerile parțiale din comuna Mihai Eminescu!

Potrivit cadrului legal, campania electorală pentru alegerile locale parțiale începe cu 15 zile înainte de data desfășurării alegerilor, respectiv astăzi, 22 noiembrie şi se încheie în dimineața zilei de sâmbătă, 6 decembrie, care precede ziua votului.

În aceste două săptămâni, principalele misiuni ale forțelor de ordine vor fi menținerea ordinii publice, cu accent pe localitatea Mihai Eminescu unde au loc alegeri, asigurarea măsurilor necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor electorale și verificarea tuturor semnalărilor de posibile incidente electorale.

 

La nivelul județului Botoșani au fost luate toate măsurile pentru ca și această campanie electorală să se desfășoare în condiții de siguranță pentru candidați și cetățeni.  Orice sesizare indiferent de persoanele implicate, va fi verificată de îndată, prioritatea noastră fiind respectarea legii și aplicarea ei în mod echilibrat și transparent.

Forțele de ordine reamintesc că au drept de vot cetățenii români, care au împlinit vârsta de 18 ani, până în ziua alegerilor, și cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene care au reședința sau domiciliul pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, pentru a vota, cetățenii români au nevoie de un act de identitate valabil. Le recomandăm celor care intenționează să voteze să  verifice dacă documentul lor este valabil, iar dacă nu este, să solicite unul nou.

O altă precizare importantă este că cetățenii care vor vota cu cartea electronică de identitate nu trebuie să facă dovada domiciliului sau a reședinței.

Potrivit legii, dreptul de vot se exercită numai în comuna în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, cu condiția ca reședința să fi fost stabilită cu mai mult de 6 luni înainte de ziua votului și să fie valabilă la data scrutinului.

Important este ca alegătorii să cunoască principalele interdicții pentru a preveni comiterea unor contravenții sau infracțiuni electorale.

Experiența tururilor de scrutin anterioare a arătat că în perioada electorală este important să fim responsabili cu informațiile pe care le distribuim. Vă rugăm să evitați răspândirea informațiilor false sau a știrilor neconfirmate și să vă informați doar din surse oficiale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La plecarea unui stareț: ”Părintele Serafim era chipul blândeții, al răbdării și al statorniciei”

astăzi, 19:04

„Lupta cea bună m-am luptat, alergarea am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății…” (II Timotei 4, 7-8). Există clipe în care timp...

In Memoriam: Un botoșănean pe frontul de la Odessa

astăzi, 18:12

Locotenentul (rtr.) Baciu Dumitru Gheorghe s-a născut în municipiul Botoșani, într-o familie de țărani harnici și credincioși, fiind unul dintre cei șase copii ai soților Dumitru ...

Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan

astăzi, 17:13

Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul 2) au explodat de-a dreptul imediat după ce Parlamentul...