Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai plătească alocaţii pentru copiii românilor care muncesc în această ţară, dar ale căror familii au rămas în România. Este a doua politiciană germană căreia Fritz îi răspunde în decurs de câteva zile, după ce a criticat-o pe copreşedinta partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, pentru acuzaţii potrivit cărora românii ar profita de sistemul social german.

 

Dominic Fritz spune că românii care muncesc în Germania contribuie cu o sumă între 6 şi 9 miliarde de euro la bugetul Germaniei, informează News.ro.

"Dragă doamnă Wagenknecht, nu mai copiaţi după doamna Weidel. Când spuneţi că politica germană ar trebui să se gândească mai mult la Bitterfeld şi mai puţin la Bucureşti, cei doi de B or fi ei o aliteraţie simpatică, dar dincolo de asta nu are absolut niciun sens. Vă explic de ce, aşa, de la Timişoara până în Turingia. Vreţi ca oamenii care muncesc şi plătesc impozite în Germania să nu mai primească alocaţie pentru copii dacă aceştia trăiesc în străinătate. Şi justificaţi asta spunând că "La Bitterfeld oamenii stau la coadă la banca de alimente, iar la Bucureşti se virează banii contribuabililor.", spune liderul USR.

Preşedintele USR afirmă că peste o jumătate de milion de românce şi români plătesc în Germania impozit pe salariu şi contribuţii sociale.

"În total, probabil că ajung aşa vreo 7, 8, 9 miliarde de euro în contul statului german, care finanţează şi Bitterfeldul. Alocaţiile pentru copiii care trăiesc în România reprezintă, faceţi şi dumneavoastră socoteala, poate în jur de 1%, deci o fărâmă din suma totală. Şi oricum, de multe ori se plăteşte doar diferenţa faţă de alocaţia românească. Alocaţia pentru copii nu e pomană în Germania. Cine plăteşte impozit pe salariu are dreptul la ea. Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani pentru că al lui copil merge la şcoală în România, el primeşte pentru aceeaşi muncă mai puţin decât colegul lui din Bitterfeld, care stă lângă el pe aceeaşi schelă. Salariu egal pentru muncă egală, doamnă Wagenknecht, asta era cândva politică de stânga. Şi da, nici mie nu-mi place că aproape 60.000 de copii din România trebuie să trăiască permanent fără mama sau fără tata, pentru că cel puţin unul dintre părinţi munceşte pe un salariu amărât undeva în UE. Dar că vreţi acum să-i mai pedepsiţi o dată pe aceşti copii, doamnă Wagenknecht, tăindu-le alocaţia, asta e de-a dreptul dezgustător", menţionează Fritz.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...