Daniel și David, gemenii din Botoșani care au îmbrățișat cariera militară, urmând exemplul tatălui lor!

Este greu de descris în cuvinte sentimentul de mândrie pe care îl simte un părinte, atunci când copiii săi pornesc cu succes pe drumul vieții.

Astăzi este vorba despre David și Daniel, băieți gemeni ai plutonierului adjutant Andrei Olaru, din cadrul Jandarmeriei Botoșani.

Cei doi băieți au fost admiși anul acesta la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, după parcurgerea riguroasă a testării psihologice, interviului, probei sportive, examinării medicale și examenului scris, etape eliminatorii organizate la instituția militară de învățământ liceal.

Rezultatele foarte bune obținute la Evaluarea Națională și mediile mari cu care au încheiat ciclul gimnazial au definitivat accesul lor la liceul militar de renume național din județul Suceava.

 

Și pentru că doar o mamă poate exprima în cuvinte puține esența sentimentelor de împlinire și bucurie de nedescris, veți înțelege aceste sentimente citind cuvintele Luminiței, mama gemenilor, în momentul afișării rezultatelor admiterii: ”Felicitări, dragii noștri copii! Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu multă, multă muncă, seriozitate și dorință, ați reușit să deveniți liceeni militari. Pe lângă cunoștințele dobândite, veți pune în bagaje și cei 7 ani de acasă, credința, bunătatea, bunul-simț, respectul, loialitatea, responsabilitatea și hărnicia. Le-am sădit în sufletul vostru cu atâta dragoste! Suntem mândri de voi!

Mulțumim din inimă profesorilor pe care i-ați avut și v-au ajutat să creșteți frumoși și înțelepți! V-ați grăbit să creșteți mari, luptătorii noștri! Din micuții prematuri și copilașii năzdrăvani, ați devenit adevărați bărbați! Ați știut să fiți elevi responsabili, să vă implicați și în activități extrașcolare, să acordați importanță învățăturii, dar și să vă trăiți cu maximă intensitate copilăria, acea copilărie adevărată pe care am avut-o și noi, să fiți de mare ajutor în treburile casei, la grădină, în creșterea surioarei voastre! Sunteți copii fericiți, oameni respectuoși, elevi silitori! Să fiți în continuare buni, drepți, corecți, sinceri!Mult succes în noua etapă a vieții!".

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani le transmit celor doi elevi cele mai sincere felicitări pentru reușita de excepție: ”Le dorim mult succes în continuare, în cariera militară pe care au ales-o, urmând exemplul tatălui. De asemenea, împărtășim din suflet mândria părinților ce au crescut cu multă trudă și dragoste doi copii minunați, care fac cinste meleagurilor botoșănene”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...